Semnul de mamă - între stigmatul social de „om al Dracului”, la dezmierdul de „om ales al lui Dumnezeu”

 Motto: „În viață, fiecare purtăm un steag pe care scrie cu litere mari: EU” (Garabet Ibrăileanu) 

Semnele de mamă sunt  un mesaj al destinului. Ele sunt de o diversitate fascinantă și, în același timp, provocatoare, la nivelul mentalului social deoarece transmit, afișează, un cod colectiv de simboluri.

Dacă semnele de mamă sunt localizate pe frunte, pe pleoape sau pe față, ele sunt acceptate în popor ca un dezmierd al sorții și sunt gratulate cu denumirea de „sărutări de îngeri”, fiind acreditate ca (în)semne ale norocului, iar fericitul posesor este considerat un „om ales al lui Dumnezeu” sau „cu stea în frunte”, poate chiar providențial.

Pe de altă parte, dacă semnele de mamă apar pe ceafă, pe partea din spate a urechilor sau pe gât, acestea sunt interpretate și denumite, tot cu o metaforă halucinantă, ca „ciupituri ale berzei” și se crede că sunt mărci ale unui destin compromis, anatemizat.

80% dintre bebelușii omenirii se nasc cu așa-numitele semne de mamă sau le dobândesc  în primele săptămâni de viață, după cum, în mod inexplicabil și de la sine, cele mai multe dintre aceste semne dispar, până la vârsta de un an.

Aceste amprente insolite ale vieții au, în general, interpretări similare, cele mai apropiate la nivelul aceluiași grup, cu mentalitate comună, cu aceeași cultură psihosocială, dar sunt și semne ale căror interpretări și semnificații transgresează și se regăsesc în mai multe culturi, tinzând asimptotic către universalitate, atât pe orizontală, cât și pe vertical timpului, diacronic.

Semnele din naștere au țesut superstiții și mituri în toate culturile lumii, ca expresii ale norocului sau nenorocului, mai ales în epocile istorice anterioare, cu o mentalitate populară bântuită de angoasele inexplicabile ale existenței umane.

Într-o astfel de lume, care respiră tradițional filosofia propriei neliniști, în paradigma unor zodii, desigur că și un demers hermeneutic pe o astfel de temă nu poate fi decât la nivel de prezumții și speculații, dar incitant ca spectacol al gândirii: „Se pare că…”, „Se spune că…”, „Se zice și se crede că…” ș.a.

Așadar, din strămoși se știe că femeia gravidă trebuie să aibă grijă mai mare de ea, încă de la începutul sarcinii, intrând într-o nouă logică socială și/sau de familie. Adică, femeia trebuie să aibă grijă ce mănâncă, pentru că s-ar putea să avorteze sau să pericliteze buna dezvoltare a copilului. Cu alte cuvinte, femeia este, într-un anumit fel, amanetată, sechestrată și predată viitorului, procreării neamului și societății. În aceeași logică se înscriu și practicile de igienizare magică ale lăuzelor și ale fătului (încă din primele zile de viață ale acestuia).

Forma semnelor de mamă

Semnele de mamă sunt de o diversitate uimitoare. Unele sunt de forma unor alunițe și se prezintă ca zone decolorate și/sau excrescențe ale pielii.

Formele petelor (în)semnelor de mamă sunt asociate tot timpul cu ceva:

- animale: pisică (picior de pisică), păsări (aripă, pană), șerpi, pești, aripă, fluture (pe burtă, picior sau mână), pui de găină, scorpion;

- în formă de inimă - mesajul este că deținătorul/ deținătoarea își caută iubirea eternă în viața actuală și că și-o va găsi;

- semne cosmogonice: luna, soarele, pământul;

- geometrie sacră: piramide, diamante, cercuri, Steaua lui David - se crede că acestea ar indica o legătură, mai evidentă, cu Creația;

- florale: căpșuni - a poftit și a furat (luat) căpșuni când a fost gravidă; o păstaie sau o frunză de fasole - a admirat-o sau i s-a prins de haine; lăcrămioare - i-au plăcut foarte mult, la o altă casă; un trandafir, gura leului (floare), dude - de asemenea, a poftit la aceste fructe;

- diverse: un arcaș, o balanță;

- insolite: literele x și y pe spatele fetiței - în timpul sarcinii, fiind în sesiune (studentă la Matematică), a rezolvat exerciții, chiar și în timpul banchetului de absolvire, iar fetița pe care a născut-o a rămas cu aceste „necunoscute” pe spatele ei; cheia - a purtat o cheie mare, de zar de ușă, în buzunarul jerseului, de fiecare dată când pleca de acasă; ceas - a fost în târg, la mărturie și, gravidă fiind, și-a dorit un ceas de mână, dar soțul nu s-a lăsat înduplecat, iar nevasta „tăroasă” a născut o fetiță cu semnul unui ceas de mână (părul mai deschis), exact pe mâna stângă;

- o pată maronie, rotundă, de mărimea a 5 bani: așa au putut părinții să o identifice mai ușor, la grădiniță;

De asemenea, se spune că petele albe de păr indică un grad mai mare de inteligență și că ar apărea mai mult la bărbați, în timp ce petele roșii, stacojii, purpurii, ar fi niște hemangioame nu prea frecventabile, c-ai avea de înfruntat obstacole grele în viață, în opoziție cu cele de culoare deschisă care ar sugera noroc, om cu șanse mai mari și mai multe.

În cazul unor pete, semne, proeminent geometrice, acestea au fost atribuite, de-a lungul timpului, astfel:

- circular - bunătate, noroc;

- oval - avariție;

- ascuțit - predispoziții și caracteristici predominant negative ș.a.

Amprenta de neam

Credința populară în adevărul semnelor de mamă a mers până într-acolo încât, în unele perioade istorice și în unele comunități, acestea au fost fie considerate ca un dat al spiței de neam, iar faptul de a nu le transmite putea fi interpretat ca o infidelitate a mamei, cu consecințele de rigoare. În mentalul popular, se credea că gropițele în obrajii bărbatului sunt atribut al celor cu „sânge albastru”, din os domnesc, că aceștia s-ar caracteriza prin a fi intuitivi, prevăzători, anticipativi, adică ar avea, ceea ce se spune, al șaselea simț.

Într-un alt caz, alunițe specifice, particulare, moștenite de la tatăl său, de aceeași formă și în același loc, au fost considerate o zestre genetică, căci s-a întâmplat ca toți cei trei copii ai acelui om (doi frați și o soră) să le aibă în același loc, de aceeași culoare, de aceeași formă și mărime. De asemenea, amprenta de neam a fost considerată și în cazul unor semne sub formă de strugure, apărând succesiv la mai multe generații, în același loc, sub forma a trei mameloane, doar în linie paternă, în cazul unor familii.

O situație notorie s-a întâmplat în august 2022, când un tată și-a recunoscut fiul, după 30 de ani, confirmând prezumția polițiștilor care investigau cazul, dar aveau piese lipsă la dosar, tot după un semn de mamă, potrivit unui reportaj tv.

Semnele de mamă se constituie ca mesaje din trecut, dar, prin sugestiile lor, ne apropie și de viitor. Este și cazul dlui profesor Iuga Simion, din localitatea Săliștea de Sus, județul Maramureș, care-mi scria, referitor la subiect, că: „Numele de «peteceni», pe care mulți din localitatea Săliștea de Sus îl poartă astăzi ca poreclă (petecean), provine de la un strămoș al lor, Iuga Gavrilă Petec, care avea pe spate un semn, o pată, un petec. Mulți bărbați (doar bărbații, se spune), urmași ai lui Petec, au avut acest semn, unii îl mai au și astăzi. Petecenii alcătuiesc un neam mare, sunt numeroși, iar porecla reprezintă o mândrie pentru ei. Erau și sunt extrem de uniți. Pe vremuri erau renumiți în sat ca veseloși la nunți și bătăuși”.

Locul preferat al semnelor de mamă

După locul unde apare, unde se instalează, îl cuceresc și ne amprentează, semnele de mamă, la rândul lor, semnifică ceva, în mentalul tradițional, funcție de frecvența apariției lor:

- pe spate: o persoană deschisă, abordabilă, fără prea multe prejudecăți;

- pe mâna dreaptă: succes în viață, reușite de invidiat;

- pe mâna stângă: o persoană care ca avea dificultăți financiare;

- pe piciorul drept: i se arată multe și lungi călătorii;

- pe piciorul stâng: o carieră de succes.

După alte abordări și constatări particulare, pot fi catalogate:

a) la femeie:

- pe față - soții și mame neasemuite;

- pe spate, gât sau fund - o femeie hotărâtă;

- pe nas - gândire creativă, o carieră și familie deosebite;

- pe sânul stâng - succes în viață;

- pe sânul drept - noroc la bani;

- pe mâini - talent, abilități peste medie, uneori ieșite din comun;

- pe piciorul drept - semn de inteligență, elocință;

- pe piciorul stâng - mai conservatoare, își conștientizează valoarea.

b) la bărbat:

- pe piciorul stâng - un soț, un tată minunat;

- pe piciorul drept - egoism, îți oferă cât vor ei, nu se lasă „prădați”;

- centrul frunții - atrăgător, curtenitor;

- pe abdomen - lăcomie și avariție;

- pe brațe - familist;

- pe obrazul drept - pasiune, relație fericită;

- pe obrazul stâng - dificultăți financiare;

- mijlocul pieptului - ghinion, îl paște sărăcia;

- gaură în vârful limbii - are vorba multă și dulce.

Interpretări/ credințe populare

Alfabetul semnelor de mamă este unul cât se poate de complex și de „greu de citit”, de interpretat. O părere unanimă este că femeia gravidă trebuie să se ferească a avea pofte, să o „cortească”, ea ar fi bine să evite, deci acele împrejurări (cam aceasta este povestea tuturor semnelor în formă de fructe: căpșuni, cireșe, prune, struguri ș.a.).

Tot din acest context fac parte și părerile potrivit cărora mama care a născut prunc însemnat ar fi mâncat prea multe fructe și cu prea mare poftă; tot așa cum se crede că, dacă femeia a suferit vreo traumă, o sperietură, a fost împinsă cu palma sau amenințată cu aceasta sau cu vreun obiect contondent sau tăios, acestea își vor găsi reprezentarea pe corpul fătului.

Uneori, teama că ar putea naște un copil cu semn era promovată ca un totem, ca o interdicție socială: să nu furi și, mai ales, să nu iei ceva dintr-un pom, dintr-o grădină, de pe un strat, și să nu le ascunzi în poală dacă ești însărcinată; în această fază, burta femeii, pântecul acesteia capătă virtuțile unui scaner, prin fidelitate. De asemenea, mama nu avea voie să mănânce fructe direct din poală, pentru că ar naște un copil cu reprezentarea acelui fruct.

Se credea, de asemenea, că, dacă o femeie însărcinată întâlnea un iepure, nu este bine să-l privească atent, ci să se ferească, să nu se „zăuite” la el, altfel ar putea naște un copil cu buze de iepure, căci în popor exista credința că respectivul animal ar fi, de fapt, întruchiparea unei vrăjitoare, care ar avea exact această misiune malefică.

Tot așa, femeia gravidă trebuia să se ferească de a se stropi cu apă sau cu alte lichide pe burtă și să se sperie, să nu mănânce carne crudă (tocată) și nici să privească foarte atent flăcările unui foc întețit, pentru a nu face copii cu pete, cu arsuri sau cu alte urme de vărsat pe față sau pe corp. Se interzice, de asemenea, cu desăvârșire, pentru ca femeia gravidă să se mire de un copil sau de un om cu doi ochi în două culori, pentru că altfel ar putea să nască un copil la fel sau cu ochii indefiniți, având culoarea lor compusă din cele două culori (o culoare de bază, cu picățele din cealaltă). De asemenea, se interzice, cu desăvârșire, ca femeia gravidă să privească, cu luare aminte, oameni cu anumite tare (ciungi, ologi, alte defecte).

După moartea mamei sau dacă aceste semne sunt extirpate chirurgical,  semnificațiile și caracteristicile incubate de către acestea nu dispar din trăsăturile comportamentale și nici din palierul caracterului  deținătorului; ele nu sunt, așadar, un fel de „cipuri” însoțitoare, aflate în dotarea noastră genetică, dar continuă să ne însoțească, precum anturează sufletul, spiritele psihopompe, acorporale, în geografia tărâmului de Dincolo, acestea legitimându-ne pe lumea aceasta ca spiță de neam, ca ființe aparținând unui dat ontologic.

Dacă semnele de mamă, așa cum le spune și numele, sunt amprente genetice provenite de la mamă, dar și de la tată - adaug eu, așa cum ne învață tradiția și mentalitatea comună, atunci acestea sunt percepute ca mesaje ale destinului, poate cele mai elocvente, căci genetica este, sigur, de sorginte magică, divină, din lada de zestre a destinului, a sorții, a așa-zisei placente entice - dacă aceasta există.

Într-o altă ordine de idei, îndrăznesc să cred că aceste semne de mamă sunt firimituri de la Masa zeilor sau, poate, sunt culese de pe cărările de Dincolo și din trecutul nostru, de către aceleași spirite acorporale, psihopompe și dăruite de către îngerii păzitori ai ființei noastre, după o chimie proprie, magică, noului destin, reconfigurat.