Raportul dintre viața trupească și viața sufletească a omului

Cine poate să ne dea cea mai profundă și cea mai corectă învățătură privind raportul dintre viața trupească și viața sufletească a omului? Nimeni altul decât Domnul nostru Iisus Hristos. „În El avem răspunsul - zice Sfântul Părinte Dumitru Stăniloaie - la toate problemele care se pun rând pe rând, din interes teoretic sau din aprigă luptă cu greutățile vieții și anticipează continuu actualitatea” (Iisus Hristos sau restaurarea omului). Chintesența acestei învățături a primit-o omenirea în săptămâna Patimilor Domnului, în contextul rugăciunii din grădina Ghetsimani.

Luând cu Sine pe trei ucenici, pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, le-a zis: „Întristat este sufletul meu până la moarte. Rămâneți aici și prive­gheați împreună cu Mine” (Mt. 26, 38). Depărtându-se și ducându-se să se roage singur, Domnul Iisus Hristos a venit de trei ori la ucenicii Săi să vadă dacă se roagă, dar i-a găsit dormind. Atunci a zis către Petru: „Așa, n-ați putut un ceas să privegheați cu Mine. Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios.” (Mt. 26, 40-41).

Să vedem cum înțeleg aceste cuvinte ale Mântuitorului sfinții pă­rinți și marii teologi ai Bisericii Ortodoxe. Apologetul Tertulian scrie: „Știm din învățătura divină că trupul este neputincios, iar sufletul plin de ardoare. Deci, să nu ne moleșim, pentru că Dumnezeu a recunoscut că trupul este neputincios. De aceea a afirmat mai întâi că sufletul este plin de ardoare, ca să arate cine și cui trebuie să fie supus firește, că trupul se cuvine să slujească sufletului, cel mai neputincios, cel mai puternic, pentru a-și dobândi puterea chiar de la acesta. Să vorbească sufletul cu trupul despre mântuirea comună” (Tratate dogmatice și apologetice).

Vorbind despre privegherea pe care a solicitat-o Mântuitorul ucenicilor Săi, biblicistul nostru 
Vasile Gheorghiu spune următoarele: „Privegherea și ruga este necesară nu atât Domnului, cât mai vârtos pentru dânșii (ucenicii). În ceasuri grele ne pândesc mari ispite. Pentru ca aceste ispite să nu ne surprindă și să ne găsească ne­pre­gătiți, noi trebuie să priveghem... când vin ispitele, sufletul omului este drept și este gata să li se împotrivească, dar trupul lui este slab și cedează... cu acestea Domnul vrea să-i determine pe apostolii Săi ca, cel puțin de acum înainte să nu doarmă, ci să privegheze, pentru a nu cădea în ispite grele, care îi pândește” (Comentar la Sf. Evanghelie după Matei).

Makarios Simonopetritul vede în rugăciunea Domnului din Ghetsimani, făcută noaptea, temeiul Privegherii și al Miezonopticii.
Ast­fel, el aduce câteva temeiuri: „Prin însăși caracterul său pașnic și tăcut, noaptea e momentul privilegiat al rugăciunii”, spune Sf. Clement Alexandrinul.
Makarios Simonopetritul mai aduce un temei foarte puternic privind practicarea rugăciunii de noapte, din scrierile Sf. Ioan Gură de Aur. „Noaptea n-a fost făcută ca să o petrecem toată în somn și în lenevie. Ridică-te și privește corul stelelor, tăcerea adâncă, ma­rea liniște. Admiră Iconomia Stăpânului tău. Sufletul e atunci mai curat, mai ușor, mai subțire și mai degajat... Plecați-vă genunchii, plângeți rugați pe Stăpânul să se milostivească de voi. Căci El se lasă înduplecat, mai degrabă de rugăciunea de noapte, atunci când faci din vremea odihnei vreme de tânguire.”
 

„Știm din învățătura divină că trupul este neputincios, iar sufletul plin de ardoare. Deci, să nu ne moleșim, pentru că Dumnezeu a recunoscut că trupul este neputincios. De aceea a afirmat mai întâi că sufletul este plin de ardoare, ca să arate cine și cui trebuie să fie supus firește, că trupul se cuvine să slujească sufletului, cel mai neputincios, cel mai puternic, pentru a-și dobândi puterea chiar de la acesta. Să vorbească sufletul cu trupul despre mântuirea comună”.
(Tratate dogmatice și apologetice)