Povestea Monumentului Minerilor de la Cavnic spusă în premieră, după 47 de ani

Monumentul Minerilor de la poarta Minei Cavnic a devenit un reper de identitate pentru acest oraș.  Datorită intenției de restaurare a Asociației „Căvnicarii”,  l-am găsit pe sculptorul care a realizat monumentul acum 47 de ani. Povestea nu este doar inedită, ci și extrem de interesantă.  

Ultimii doi mineri din Cavnic care țin perforatorul în mână, la aproape 20 de ani de la închiderea mineritului, sunt cei de pe monumentul de la intrarea în mină. Lucrează neîntrerupt de 47 de ani, așa că e normal să înceapă să dea semne de oboseală. Tocmai de aceea, un grup de voluntari conduși de Zoltan Mica au început demersurile de reabilitare și restaurare a monumentului care a devenit un simbol și un element de identitate pentru orașul Cavnic. Cu atât mai mult cu cât și din rândul căvnicarilor puțini știu că acest monument a fost realizat în 1978 de către Vasile Marian, am considerat că ar fi interesant să vorbim direct cu sculptorul care a realizat monumentul și să-i aflăm povestea. Și nu mică ne-a fost mirarea să aflăm o poveste nespusă, de 47 de ani.

Vasile Marian, Loți cum îi spun prietenii, este un căvnicar în vârstă de 70 de ani, pensionar de mină, un om extrem de harnic și smerit. Nu a simțit nevoia să se laude cu realizările lui, pentru că este de părere că „am făcut doar ce trebuia să fac”, și, chiar dacă statuile lui au devenit un simbol al Cavnicului, nu s-a lăudat cu asta. „Nu mi-a dat nimeni vreun model ori schiță să-mi spună cum să fac monumentul de la poarta minei, ci eu l-am gândit cum să arate în 1978. Eu, căvnicar fiind, am fost angajat inițial la Fabrica de mobilă din Baia Mare, unde am lucrat ca sculptor (specializarea am făcut-o în Moldova), făceam prototipuri. Tata a insistat să vin să lucrez la Cavnic și, în cele din urmă, am ajuns să lucrez în mină. Aveam 23 de ani când am făcut monumentul de la poarta minei. Dacă tot m-am mutat la Mina Cavnic, am lansat propunerea către Sindicat să fac un monument cu specific minier la poarta Minei. Au fost de acord și m-am apucat de lucru. Am sculptat un miner și un ajutor de miner care țin în mână un perforator. Perforatorul este real, nu este sculptură. Nu am avut nicio machetă înainte. Am făcut direct scheletul metalic și l-am încărcat cu beton. Nu este turnat, ci direct modelat în beton, înainte să se întărească. A durat câteva zile până l-am terminat, pentru că în fiecare zi puneam câte un strat de beton și apoi trebuia să aștept să se întărească. Lucrarea am gândit-o așa: minerii să perforeze într-un graiț, iar în gaura unde perforează să lipesc niște flori de mină. Dar florile de mină au fost furate după închiderea mineritului. Între piticii de pe soclu am lăsat loc pentru un basorelief, dar nu l-am mai făcut, pentru că au intervenit alte lucrări. Eram salariat la mină, nu am primit bani în plus pentru lucrare. Apoi am renunțat la lucrările artistice, pentru că era salariul mic dacă nu eram în producție, așa că am intrat în subteran ca miner”.

Pe vremea aceea, oamenii erau reticenți sau pur și simplu nu-i interesa ce ținea de sculptură sau de artă. Tocmai de aceea „nu a fost o inaugurare propriu-zisă a monumentului, nu a fost nimic cu fast. Îmi aduc aminte că am cerut nisip și mi s-a spus să mă descurc. Mi-au dat o mașină și m-am dus la Someș și am încărcat eu cu lopata nisip ca să am cu ce să lucrez”, povestește Vasile Marian.

El spune că nu s-a gândit niciun moment că lucrarea lui va fi peste ani un simbol pentru Cavnic. „Mă bucur că lucrarea există încă, pentru că au trecut 47 de ani. Nu mă miră că trebuie restaurată, este normal, pentru că s-a deteriorat în timp din cauza intemperiilor. Și spun asta deoarece, atunci când am lucrat la aceste statui, am avut un ucenic din Moldova și, dacă nu eram atent, el punea în amestecul de beton și ghips, ca să se întărească mai repede materialul. Numai că ghipsul se umflă și, dacă intră apa în lucrare, o deteriorează. Din cauza asta au apărut câteva crăpături pe statui, dar nu sunt grave, se pot repara ușor. Oricum, au rezistat bine aproape 50 de ani și ar putea să mai reziste mult și bine dacă acei mineri ar fi puțin îngrijiți. Singura problemă pe care o văd sunt brazii plantați lângă monument, pentru că în timp au crescut, iar rădăcinile mișcă soclul. Piticii de sub soclu, de sub statui, au fost turnați după ce am montat lucrarea. Am avut matriță pentru ei, dar au și ei armătură de fier. Minerii i-am făcut în curtea minei și i-am montat pe soclu cu o macara”.

L-am întrebat pe Vasile Marian cum de nu prea știe lumea prin Cavnic că el este autorul lucrării monumentale de la poarta Minei: „Nu am bătut toba să mă laud cu ce am făcut, pentru că mi s-a părut ceva normal. Pe vremea aceea, căvnicarii au știut de lucrare, dar tuturor li s-a părut ceva firesc, nimic ieșit din comun. Atunci m-a cunoscut toată lumea, dar, după ce am mers să lucrez în subteran, oamenii au uitat că am fost sculptor. Dar nu mi-a părut rău, pentru că lucram foarte mult ca sculptor și nu primeam bani. Mă puneau să muncesc și la final îmi spuneau doar mulțumesc frumos. Am participat de două ori la tabăra de sculptură de la Izvoare și am câștigat locul al III-lea pe țară. Mina a adunat meseriași din toate meseriile. Erau ateliere în zona Flotației. De ce au adus meseriași și ce treabă avea sculptura cu mineritul? Apoi, amintiți-vă că toți șefii de atunci aveau grijă să-și facă și ceva pentru ei. Așa că aveau nevoie de stâlpișori sculptați când își făceau case, polițe sculptate, mobilă sculptată etc. Nici nu știu câte casete sculptate am făcut pentru șefii de atunci. Gândiți-vă că au adus la mină inclusiv un bijutier bătrân din Timișoara care i-a învățat pe cei de aici, în atelierele de la Flotație, să facă bijuterii de argint cu pietre semiprețioase, șlefuite, provenite din florile de mină de la Cavnic. Toate erau pentru protocol”, își amintește Vasile Marian.

Trebuie spus că tot Vasile Marian a construit și troița cu acoperiș din curtea Minei Cavnic, iar Hristul de pe troiță a fost mutat la Biserica din cartierul Handal al Cavnicului, după închiderea mineritului. De asemenea, tot el a sculptat stâlpii de la terasele fostei cabane a Minei Cavnic. Acestea pe lângă alte zeci de lucrări care au ajuns în proprietatea șefilor din minerit de la acea vreme.

Revenind în zilele noastre, la inițiativa lui Zoltan Mica, vicepreședintele Asociației „Căvnicarii”, s-au făcut demersuri către compania Remin și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pentru începerea lucrărilor de reabilitare și reparare a Monumentului Minerilor de la Cavnic. Toate acestea prin aportul voluntarilor și contribuția Asociației „Căvnicarii”. Ar fi fost chiar culmea ca aceste instituții să nu-și dea acordul să se investească pentru a conserva și a pune în valoare ceea ce le aparține. Dar, în fine, așa trebuie făcute lucrurile, pentru că altfel, oricât ar fi de bine intenționați, voluntarii se pot trezi cu amenzi. Reminul a răspuns: „În principiu suntem de acord, dar să ne informați în prealabil în ce ar consta renovarea”. Așa că Asociația „Căvnicarii” a venit cu completări: „Curățarea vegetației din preajma monumentului; Reparații și vopsire soclu, Statui Mineri + Pitici, vopsire perforator, respectând culorile inițiale; Iluminare Monument cu reflectoare cu panou solar; Amplasare panou informativ”. Ministerul Economiei a răspuns că „Apreciază inițiativa asociației și implicarea activă în promovarea și conservarea patrimoniului cultural și istoric al zonei, cu impact pozitiv asupra comunității locale”, urmând ca procedurile și următorii pași concreți să fie stabiliți împreună cu cei de la Remin.

Asociația CĂVNICARII (facebook.com/cavnicarii), președinte Claudia Stoica, desfășoară de 10 ani activități voluntare cu tinerii din localitate pentru promovarea istoriei, obiceiurilor și tradițiilor, a oamenilor și a locurilor din Cavnic, având în portofoliu o serie de proiecte cu impact major în comunitate. Recent, au restaurat monumentul „Noroc Bun” de la intrarea în orașul Cavnic și tot ei au amplasat un vagonet în fața Casei de Cultură Cavnic, ca element de identitate locală.

Este lăudabilă inițiativa lui Zoltan Mica și apreciem că îl preocupă acest subiect, pentru că altfel poate nu am fi aflat povestea realizării Monumentului Minerilor de la Cavnic, tocmai din relatarea sculptorului Vasile Marian, o poveste nespusă până acum, de 47 de ani.