• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 09 Decembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 25 Martie , 2012

Doară Pintea n-o muritu’, numa’ un pic s-o hodinitu’

“Hai, Hai!... cât îi Maramurăşu’Nu-i ca Pintea Viteazu/Nu-i ca Pintea Haiducu!.../Pe bogaţi îi prinde-n cleşte/Pe săraci bine-i păzeşte...". Aşa cântau la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, maramureşeni, bistriţeni şi clujeni deopotrivă. De atunci, “împăratul codrilor”, Pintea, a devenit personaj de film, de legende şi mai ales a devenit sinonim cu dreptatea şi speranţa.

În acest an se împlinesc mai bine de trei secole de la moartea haiducului Pintea Viteazu’, iar legendele şi horile maramureşenilor l-au transformat pe celebrul haiduc într-un personaj de basm, nemuritor, gata să apară oricând din codrii sau să se ridice din încercuirea de la Turnul măcelarilor şi să lupte iar, pentru dreptatea celor sărmani.
Tânărul „domn chipeş”, aşa cum scrie în documente, s-a afirmat ca un apărător al celor săraci într-o perioadă când Maramureşul şi Transilvania erau în războaie cu austriecii şi otomanii, ceea ce a dus la scăderera nivelului de trai al populaţiei peste care planau biruri extrem de greu de suportat. Datorită calităţilor sale, Pintea a devenit subiect de doine şi balade încă din timpul vieţii. Iar legendele ţesute de oameni sunt susţinute de dovezile istorice. “Împărăţia” haiducului se întindea pe patru judeţe: Maramureş, Cluj, Satu Mare, Bistriţa.
Pe numele său Grigore Pintea, haiducul s-ar fi născut potrivit celor mai multe surse în jurul datei de 25 februarie 1660, în satul Măgoaja (în comuna de azi Chiuieşti), cum scrie Călin Felezeu în lucrarea sa „Pintea Viteazul între legendă şi adevăr”. Alţi istorici vorbesc despre originea nobiliară şi militară a familiei sale. Mama lui Pintea provenea dintr-o familie de țărani liberi de pe Valea Izei. Tatăl său a murit în urma rănilor primite în luptele cu turcii. Înainte de a deveni haiduc, Pintea a colindat mai multe țări, din dorința de a cunoaște taina slovelor și meșteșugul armelor. A învățat mai multe limbi și s-a documentat asupra tehnicii de luptă.
Despre înfăţişarea sa, „domn chipeş”, vorbesc mai mult legendele şi folclorul care îl descriu ca un bărbat în floarea vârstei, fără barbă, înarmat şi frumos costumat cu un dolman de postav verde, cu pantaloni strâmţi care presupuneau cizme cu carâmb şi pinten, cu o blană de lup cu nasturi din argint auriţi şi căciulă de jder, cămaşa subţire brodată completată de un batic legat la gât. Se spune că avea o puşcă şi un buzdugan, iar tradiţia îi atribuie două cămăşi de zale care se găsesc una la Budeşti şi alta în expoziţia Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. Trecerea de la statutul de “nemeş” – domn al pământului, la cea de haiduc s-ar fi produs prin dezertarea din armata imperială. Cert este că, prin 1694, Pintea acţiona în jurul localităţii Baia Sprie şi avea “sub comandă” trei cete de feciori. Documentele vorbesc despre unele dintre acţiunile lor, cum ar fi jefuirea unor negustori greci. Însă, unul dintre cele mai mari atacuri ale haiducilor a fost cel din 1698 la castelul Rona, unde au fost omorâţi 250 de oameni, iar bunurile echivalau cu povara a 150 de cai.
În 1700, Pintea a fost prins şi închis în închisoarea din Satu Mare, unde a fost cercetat. Colonelul Friedrich von Lowenburg, comandantul armatei imperiale din localitate a cerut informaţii mai multe despre Pintea. Haiducul a fost eliberat, în urma jurământului de credinţă depus de el şi în urma unui acord prin care haiducii nu vor mai prăda prin zona Satu Mare. Nu în ultimul rând, contra unei solde către ostaşii lui Pintea. Cavalerii memoriei maramureşeni mai susţin că, potrivit actelor, Pintea ar fi oferit cadou căciula sa de jder fiului comandantului şi o cingătoare de mătase pentru soţia colonelului, alături de bunurile predate de haiduci pentru graţierea şefului lor. După eliberare, Pintea conduce atacurile în zona Maramureşului, iar împăratul Leopold I cere capturarea lui, oferind şi o recompensă de 500 taleri pe capul lui, viu sau mort.
În 1703, se alătură mişcării principelui Francsisc Rakoczy II împotriva Habsburgilor, despre care acesta scrie: „o veste prea plăcută m-a cuprins, căci Pintea, lotrul faimos din Meseş, de origine valah, să-şi dovedească credinţa ce-mi păstrează, tăbărâse sub zidurile cetăţii Baia Mare.... Voia sau să ocupe cetatea în numele meu sau să silească locuitorii să treacă de partizani ai mei”. Numai că, în 14 august 1703, haiducul este ucis. Se spune că ar fi căzut prin trădare. Un alt haiduc l-a vândut pentru 500 de taleri, bani promişi de împăratul Leopold I al Imperiului Habsburgic(Ordinul împăratului Leopold, 1701). Istoria îl indică pe un oarecare Dessi Istvan, proconsul ungur în Magistratura oraşului Baia Mare, ca fiind cel care l-a împuşcat mortal pe viteazul haiduc.
Şedinţa senatorială a Comitatului Satu Mare menţionează că Pintea a căzut la poarta de Sud a cetăţii Baia Mare în timpul asaltului pentru cucerirea acesteia. 


Peștera lui Pintea

Legenda spune că în muntele Gutâi, lângă satul Crăcești (Mara -Maramureș), haiducul Pintea avea săpată în stâncă o pivniță mare, în care își ținea berbințele cu galbeni și armătura:
La Budești, între hotară,
Este-un fag cu frunza rară
Și la umbra fagului,
Pintea cu ortacii lui;
Să uită cătă Gutâi,
C-acolo-i pivnița lui.
Pă săraci îi miluiște,
Pă bogați îi jefuiește.
Pivnița era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o ușă mare de fier și cheile de la ea le avea Pintea. Se zice că se vede și astăzi acea pivniță care se deschide la șapte ani odată. Unii păcurari bătrâni, care pășteau oile prin apropierea acestei pivniți, povestesc că au văzut ușile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivnița se vede un fum, niște limbi de foc și o strălucire mare, ca și Soarele (Petre Lenghel Izanu, în Calendar, 1980, p. 102).


Balada lui Pintea

„Pintea-n munte să suie,
Mândră curte zugrăve,
Cu cătane-o d-îngrădea,
Cu frunze-o acoperea.
Numai Pintea ș-o strigat:
-Dintre voi de s-a afla,
De s-a afla careva
Să meargă la Baia Mare
După pită, după sare,
După vin din cel mai tare
Ce beau domnii la gustare.

Nimeni nu s-o mai aflat,
Numai a Pintii fârtat;
Numai el că și-o strigat:
– Mere-oi, Pinteo, mere-oi eu,
De mi-ai da tu murgul tău,
Murguțul tău cel de vânt,
Cu coama până-n pâmânt;
De mi-i spune moartea ta,
Moartea ta din ce ți-a sta?

– Moartea Pintii-i atâta-ră:
Trei grăunță de secară,
Trei de grâu de primăvară,
La Pintea la subsuoară;
Trei grăunțe de grâu sfânt
Ș-un plumbuț mândru de-argint,
La Pintea fără de rând.

El în Baia când o-ntrat,
Toți băieșii l-o-ntrebat:
– Spune-ne moartea Pintii!
– Moartea Pintii nu oi spune
De mi-ai da oricât în lume.
– Spune-ne moartea Pintii,
Pă tine te-om omorî!
– Moartea Pintii-i atâta-ră:
Trei grăunțe de grâu sfânt
Ș-un plumbuț mândru de-argint,
La Pintea fără de rând.

– Nici acela nu-i viteaz
Care dă sfat la fârtați.
Și eu unul mi l-am dat
Și capu mi l-am mâncat”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.