„Pământurile rare” – de la mit la viziune științifică și gestionare eficientă

Practic, zi de zi, în marile centre de decizie din lume, se studiază evoluțiile bursiere pentru substanțele din categoriile rare, critice și strategice. Informații pe această temă sunt transmise, tot zilnic, de cele mai importante agenții de presă la nivel planetar. În aceste circumstanțe, nu mai sunt, desigur, necesare argumente în susținerea ideii potrivit căreia prezentul și viitorul omenirii depind și vor depinde, într-o tot mai mare măsură, de explorarea, prelucrarea și comercializarea substanțelor amintite, cunoscute, de regulă, de publicul larg sub denumirea generică de „pământuri rare”.

Ceea ce, însă, apreciem ca obligatoriu vizează preocupări complexe, sistematice, coerente, care se cer manifestate cu atenție maximă și în țara noastră. Este adevărat că, nu cu mult timp în urmă, s-a adoptat o Strategie Națională în domeniul resurselor naturale. Dar, deocamdată, nu se știe dacă s-a întreprins ceva concret, palpabil, în vederea trecerii la aplicarea respectivei Strategii. În orice caz, din surse oficiale lipsesc asemenea informații.

Iată că din inițiativă personală, un colaborator al publicației noastre, dr. ing. dr. ec. Nicolae Bud, a organizat o dezbatere, la nivel național, pe tema „elementelor rare, critice și strategice din România, între mit, realitate și perspectivă minieră”. I-a avut drept colaboratori pe geologii Ciprian Constantina și Nicolae Călin.

Se poate vorbi fără rezerve despre o inițiativă de anvergură națională dacă ținem seama de faptul că dezbaterea preconizată s-a desfășurat sub egida Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și, foarte important, a Academiei Române (AR). De altfel, această anvergură a evenimentului a fost subliniată în deschiderea dezbaterilor de președintele AGIR, președinte de onoare al ASTR, Valeriu V. Jinescu, președintele ASTR și Nicolae Panin, președintele Secției de Științe Genomice a Academiei Române.

Diversitate și complexitate sub semnul unui obiectiv comun

Fie și numai simpla menționare a temelor tratate de marele număr de comunicări și menționarea numelor autorilor și tot este suficient de concludent pentru a se aprecia că am avut de-a face cu o manifestare științifică demnă de această definiție. Iată, deci, autorii și titlurile comunicărilor: Nicolae Bud – „Metalele (elementele) critice pentru tehnologiile durabile prezent și viitoare; dipl. ing. geol. geof. Alexandru Nicolici, președintele Asociației Naționale a Profesioniștilor din Geologie și Minerit, „Aspecte terminologice și de fond ale resurselor minerale”; acad. dr. geolog Marian Munteanu, directorul științific al Institutului Geologic Român, „Este valorificarea materiilor prime critice o prioritate pentru statul român?”; prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani, „Valorificarea superioară a resurselor minerale și rolul Universității din Petroșani în acest domeniu”; dr. geolog Alexandru Pătruți, consilier științific al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei și membru al Comisiei de resurse naturale pentru tranziția energetică a Academiei Române, „Mineritul românesc, prezent și perspective”; ing. Ioan Gabriel Olteanu, cu tema „România între paradigma pasivului de mediu și paradigma resurselor strategice, politici publice pentru managementul perimetrelor miniere și al iazurilor de decantare: între închidere-ecologizare și valorizarea ca resursă strategică de dezvoltare”; geologul Aurel Gheorghe, fost președinte al Agenției de Resurse Minerale, „Gradul de cunoaștere geologică și economică a elementelor rare, critice și strategice din România, mit și realitate. Valoarea economică a acestora, prezent și perspectiva imediată”; dr. ing. geolog Ionel Ureche, președintele Patronatului Producătorilor de Agregate Minerale din România (PPAM), „Cadrul legislativ național și parcursul pentru exploatarea și valorificarea resurselor minerale”; dr. geolog Laurențiu Bogatu, membru al ANPGMR, „Avertismente privind necesitatea valorificării superioare a resurselor naturale”; dr. ing. Marius Zlăgnean, fost cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Metale Neferoase și Rare, „Cercetarea, tehnologii de procesare și valorificare a metalelor rare, critice și strategice”; ec. Alexandru Roșu, manager la Compania „Verde Magnesium”, „De la minereu la metal, producție sustenabilă în România”; Lucian Dogaru, director general la „Radio Activ Mineral Măgurele – S.A.”, „Implementarea și execuția lucrărilor de explorare subterană. Provocări și limitări”.

Reuniunea a continuat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri care a dovedit din nou interesul deosebit față de temele puse în dezbatere.

„Incursiune” în subteran pentru scoaterea la suprafață a unor realități dure

Aria tematică a fiecărei comunicări, deși clar conturată, focalizată pe un număr relativ redus de aspecte a permis, desigur, abordări sintetice, la obiect. Cu toate acestea, corelațiile obiective existente i-au determinat pe autori să integreze specificul național ca parte organică a preocupărilor la scară planetară.

În acest spirit, diagnozele riguroase au reprezentat pentru autorii comunicărilor nu un scop în sine, ci puncte de plecare spre conceperea de soluții. Ar fi necesar un spațiu tipografic mult prea amplu pentru prezentarea soluțiilor sau măcar a direcțiilor de acțiune care vizează – așa cum am mai remarcat – ansamblul. De aceea, operând o selecție exigentă, reținem ceea ce ar putea constitui nucleul dur al unei viziuni strategice din care decurg, firesc logic și legic, obiectivele tactice.

Prima dintre acestea privește, de fapt, cei dintâi pași pe un drum cât mai scurt posibil în vederea realizării unui program cuprinzător de valorificare a rezervelor care trebuie și pot să fie explorate. Autorii unor referate au făcut trimiteri prioritar la zăcămintele de aur și cupru. Totodată, au relevat că se impun măsuri succesive de identificare și exploatare a imenselor resurse de minerale rare, critice și strategice din iazurile de decantare.

Toate aceste idei au fost concretizate deopotrivă, prin evocarea stărilor de fapt din geologie și minerit, conexiunile reciproce ale acestor tipuri de activități fiind subliniate cu precădere. S-a apreciat că numai printr-o asemenea colaborare este posibil să se acționeze competent în vederea aplicării soluțiilor propuse.

A fost inevitabil ca o parte consistentă a comunicărilor să se refere la elemente care vizează diagnoza. Numai în acest mod au putut fi formulate amintitele soluții, deoarece realitățile, în continua lor schimbare, generează nu numai probleme care se cer rezolvate, ci și direcții de acțiune eficiente, bazate tocmai pe experiența acumulată în diferite domenii și la diferite niveluri decizionale.

Este valorificarea materiilor prime critice o prioritate pentru statul român?

La această întrebare a prezentat un răspuns calificat dr. geolog Marian Munteanu, directorul științific al Institutului Geologic al României. Redăm considerațiile pe care le-a expus în intervenția sa:

Pentru a ne face o idee despre amploarea activităților miniere desfășurate în România, se poate menționa faptul că, în perioada 1998 – 2010, a fost decisă închiderea a 556 de mine din 28 de județe (Guvernul României, 2024). Nu toate aceste mine exploatau zăcăminte ce conțineau materii prime critice. Dacă ne referim numai la zăcămintele metalifere, multe dintre minele închise au lăsat în pământ resurse de minereu neepuizate. La nivelul anului 2007, după oprirea activității în majoritatea minelor, în România erau înregistrate resurse de peste trei miliarde de tone de minereuri neferoase. Resursele de materii prime critice din zăcămintele cu mine închise, altele decât cupru, mangan şi baritină, sunt puțin cunoscute.

Materia primă critică cea mai abundentă din România şi, totodată, cea care este distribuită în modul cel mai echilibrat pe teritoriul național este cuprul. Există date publicate pentru resursele de cupru din unele zăcăminte din România, în primul rând cele de tip porphyry copper, care au conținuturi relativ mici, dar resurse de ordinul sutelor de milioane de tone de minereu. Majoritatea zăcămintelor cunoscute de tip porphyry copper sunt în Patrulaterul Aurifer al Munților Apuseni.

Roşia Poieni este cel mai mare zăcământ de Cu din România, având resurse de 1 miliard t minereu cu 0,36% Cu. Zăcământul Moldova Nouă are resurse de 500 Mt la un conținut de 0,35% Cu. Proiectul Valea Rovina, cu explorare terminată şi cerere de licență de exploatare în curs de aprobare, are şi recunoașterea statutului de proiect strategic din partea Comisiei Europene. Resursele publicate de titularul de licență sunt 396 Mt cu 0,16% Cu.

Alte zăcăminte de tip porphyry copper, tot din Munții Apuseni, sunt: Bucium-Tarniţa, la sud-est de Roşia Montană (335 Mt de minereu, cu 0,50% Cu); Tălagiu, aproape de Gurahonţ (150 Mt cu 0,35% Cu), Voia (la nord de Certej): 100 Mt cu 0,35% Cu; Valea Morii (la nord de Brad): 75 Mt cu 0,25% Cu; Trâmpoiele (Zlatna): 60 Mt cu 0,2% Cu; Valea Tisei-Runculeţ (zona Zlatna-Stănija): 40 Mt cu 0,2% Cu (Vlad, 2011; Sutphin et al., 2013).

Zăcămintele din Carpații Orientali, atât cele din Maramureș, cât şi cele din câmpurile miniere Baia Borșa – Burloaia, Fundul Moldovei, Leşu Ursului şi Bălan, mai conțin resurse de cupru, dar şi alte materii prime critice (Bi, Sb, As) al căror potențial nu a fost studiat sistematic (Borcoș și colab., 1984).

În România există resurse de grafit cu licență de exploatare la Ungurelaşu, județul Gorj, pentru care Uniunea Europeană a acordat statutul de proiect strategic. Tot proiect strategic este şi Budureasa, în Munții Apuseni, pentru exploatarea magneziului.

În România există şi resurse de feldspat cu licențe de exploatare în județul Cluj, Munții Gilău, la Mânăstireni şi Gilău, precum şi în județul Caraș-Severin, la Armeniş.

Resursele de elemente ale pământurilor rare din perimetrul Jolotca (jud. Harghita) au fost explorate începând din perioada comunistă, fiind reevaluate recent, la 20 Mt de minereu cu 1%TREO.

Conexiunile dintre riscuri, provocări și oportunități

Fiecare comunicare a conținut, într-un fel sau altul, răspunsul la întrebarea „unde vrem să ajungem?”. În acest sens, s-au pus în evidență riscuri, provocări, dar și oportunități. Cu toate că există cerințe presante, s-a subliniat, într-o manieră clară, sinceră, că exploatarea unui zăcământ mineral presupune activități care se măsoară în decenii. Investițiile necesare exploatării la standarde înalte – respectiv, cele promovate de Uniunea Europeană – se măsoară, și ele, în numere mari: zeci și chiar sute de milioane de dolari și/sau euro. Tot pe baza datelor oferite de realități, s-a afirmat că mineritul metalelor cotate la Bursa de profil de la Londra s-a transformat într-un joc mondial, desfășurat cu precădere de „băieții mari”. Istoria, mai ales cea recentă, a confirmat că prețurile de referință pot varia drastic, volatilitatea acționând fie în favoarea, fie în defavoarea operatorilor. Diferența dintre venituri și cheltuieli indică fie câștigul, fie pierderile operatorului, iar acesta, în consecință, trebuie să dispună de resursele financiare și tehnice care să susțină atât procesul de investiție la care se angajează, cât și operarea zi de zi, până când exploatarea devine rentabilă și se poate susține singură. În acest context, s-au făcut trimiteri la principalele resurse financiare, începând cu cele bancare, lichiditățile existente în acest sistem oferind șansa de a se trece la acțiune în spiritul orientărilor evocate. Bineînțeles, nu a fost neglijată importanța accesării fondurilor europene nerambursabile, domeniu în care există încă foarte mari posibilități de valorificare. Cu certitudine, firmele mari, inclusiv cele străine, au resurse proprii pentru investiții, însă, cum s-a remarcat în cursul dezbaterilor, trebuie să existe un minimum de atractivitate pentru a risca alocări într-o țară în care nu există stabilitate, inclusiv politică, legislativă, instituțională și se înregistrează un cronic deficit de predictibilitate.

Premise pentru o nouă paradigmă strategică

Moderatorul dezbaterii, Nicolae Bud, a rostit cuvântul de închidere care a subliniat că suntem martorii unor acțiuni la scară globală, de natură științifică, menite să se regăsească în ultimă instanță în conceptul de dezvoltare umană. Cunoașterea adevăratelor stări de fapt și a principalelor tendințe pe plan mondial reprezintă o cerință a cărei rezolvare oferă României șansa să progreseze potrivit potențialului ei material și îndeosebi uman. Dacă ar fi să se recurgă la o metaforă, se poate afirma că inteligența umană, așa cum s-a manifestat și la reuniunea despre care relatăm, este net superioară inteligenței artificiale.

În esență, este vorba despre necesitatea unui efort colectiv în sens cibernetic, de la bază până la vârfurile decizionale și de la vârfurile decizionale până la bază, pentru rezolvarea adecvată a cerințelor dezvoltării în continuare a societății noastre, în contextul mondial bine cunoscut.

O țară cu o înzestrare minerală semnificativă – cum este România – poate și trebuie să ia în considerare în momentul de față revizuirea într-o manieră cât mai cuprinzătoare a cadrului legislativ și politic care vizează sectorul mineralelor. O asemenea revizuire se cere focalizată pe modul în care este gestionată înzestrarea minerală în direcția dezvoltării durabile, prin identificarea deficiențelor și promovarea celor mai eficiente căi de remediere a acestora, căi conturate convingător în cursul dezbaterilor.

La întrebarea „Ce este de făcut?” există numeroase răspunsuri, astfel încât reuniunea a ajuns la concluzia că ne aflăm în acel stadiu în care punctul de inflexiune îl constituie trecerea la adoptarea de măsuri care să pună capăt de urgență tendințelor de subapreciere a importanței mineralelor și să deschidă drumul spre aplicarea de soluții de genul celor prezentate de colegii noștri. Nu este cazul să intru în detalii, dar putem spune cu certitudine că țara noastră poate și trebuie să se situeze în avangarda măsurilor strict necesare pentru mai buna valorificare a resurselor minerale, în special a celor critice.

Se impune să ne clarificăm ce riscuri suntem dispuși să acceptăm, în ce măsură suntem capabili să anticipăm tendințele care se vor afirma în viitor, să optimizăm raporturile dintre efort și efect, să susținem programe de investiții care permit încă de pe acum să asigurăm o bază solidă, previzibilă, de resurse fără de care a devenit imposibil progresul economic și social.