O poveste despre altfel de eroi: viața elevilor din cătunele comunei Poienile de sub Munte

Mircea CRIȘAN

Într-o perioadă în care sistemul de învățământ din România trece printr-o nouă reformă, am vrut să vedem o altă față a școlii românești, una aflată la extrem: viața în școlile din cătunele comunei Poienile de sub Munte. În unul dintre aceste cătune, la Cornățea, funcționează, într-o căsuță de 4 pe 4 metri, cea mai mică școală din România, unde învață patru elevi. Lipsurile multe și condițiile grele sunt însă suplinite de dăruire, curaj și ambiție. Altfel de eroi ai zilelor noastre. 

Pe de o parte, Școala Altfel, cu excursii în marile capitale europene, străzi blocate la orele prânzului, părinți care își iau copiii cu mașina exact de la poarta școlii și elevi care mănâncă la restaurant în cadrul programului after-school, școli noi doar goale, din cauza lipsei de elevi, și microbuze școlare la prețuri exorbitante. De cealaltă parte, copii care parcurg pe jos chiar și un traseu de două ore ca să ajungă la școală, o învățătoare care merge cu mașina ei o bucată bună de drum și de acolo încă o oră pe jos, dar nu întârzie niciodată, și școli cu o singură sală de clasă și toaleta în curte. Aceeași Românie, același aer al eternei reforme din învățământ, plămâni diferiți.

Elevii și dascălii din cătunele aflate în zona Poienilor de sub Munte trăiesc o realitate pe care mulți dintre noi nici nu ne-o putem imagina. O luptă inegală cu condițiile grele de viață și izolarea, în care singurele lor arme sunt ambiția, dăruirea și perseverența. O poveste despre altfel de eroi și altfel de școală, pentru care nu îți trebuie doar cunoștințe, ci și multă voință...

Firuța Husar Prodaniuc este directorul Școlii Profesionale Poienile de sub Munte, instituție de care aparține Școala din cătunul Cornățea, oficial cea mai mică din România atât ca suprafață, cât și ca număr de elevi. Aici, la Cornățea, a predat și doamna director la începutul carierei sale didactice, prin urmare cunoaște bine această cămăruță de 4 pe 4 metri, unde învață simultan în acest an școlar patru copii.

Învățătoarea din Cornățea este Ileana Stuleanic, o localnică din Poienile de sub Munte care face naveta. Ca să ajungă până în centrul comunei face vreo 7 kilometri, iar din centru până la Școala Cornățea mai are de parcurs 9 kilometri: „Este o învățătoare foarte conștiincioasă, care merge zilnic la școală cu mașina ei. La Cornățea nu poate ajunge niciun microbuz școlar. Oricât am încercat să îi aducem mai aproape de centrul comunei, nu am reușit, pentru că microbuzul nu poate pătrunde în aceste cătune. Nu îi putem aduce și pentru că elevii bat oricum drum lung să ajungă de acasă până la școală. De exemplu, la Școala Cornățea vine un elev care face zi de zi un drum de două ore de acasă până la școală. Da, într-adevăr, este impresionant. Vine zilnic la școală și, dacă îl întâlniți, o să fiți surprinși să vedeți ce copil isteț este. Este elev în clasa I. Săptămâna trecută, am fost până la Cornățea și am rămas uimită cât de frumos citește. Învățătoarea merge până la un punct cu mașina, apoi trebuie să urce pe jos, cel puțin o oră, pentru a ajunge la școală. Și în așa fel își calculează drumul că în fiecare zi ea este în școală la ora 8 dimineața. Este o învățătoare debutantă, în primul an în învățământ. Ea le duce elevilor cornul și laptele, pentru că acolo nu se poate vorbi de masă caldă și de alte programe despre care se tot amintește. Săptămâna trecută, am mers cu un domn inspector la Cornățea, am ajuns la 8.30, iar ea deja lucra cu elevii. Copilașul de care vă spuneam că stă la două ore depărtare de școală a ajuns doar cu câteva minute mai târziu, după ora 8”, explică directoarea.

Această școală are curent electric doar de vreo doi ani. Și asta a fost posibil prin panouri fotovoltaice montate din sponsorizări. Însă, toaleta este tot în curte, iar copiii se spală pe mâini într-un lighean. Totuși, situația lor s-a îmbunătățit mult în ultimii ani. Firuța Husar Prodaniuc povestește că, în urmă cu 22 de ani, când și-a început activitatea aici, a avut un elev care nu văzuse niciodată o mașină: „În primii ani de învățământ și eu am predat la Cornățea. Doi ani am lucrat la Cornățea, din 2003. Și o să râdeți, dar eu după ce am terminat Liceul Pedagogic și am fost repartizată la Cornățea, nu mi-am imaginat cum e acolo. Îmi plăcea cum sună numele, mă ducea cu gândul la cornulețe, iar în prima zi de școală m-am încălțat cu pantofi cu toc. Atâta noroc că mi-am dat seama la timp că poate nu-i potrivit să merg în pantofi cu toc. Și am intrat la gazda pe care o aveam în centrul comunei și mi-am luat altceva în picioare. Pe atunci erau 16 elevi în 4 clase. Era o sărăcie crâncenă și erau copii care nu știau să vorbească limba română, pentru că acasă vorbeau doar în ucraineană. Și îmi aduc aminte că aveam un elev care până în clasa a VI-a nu a văzut niciodată o mașină. Ca să îi pot explica ce-i aia mașină, i-am dus o mașinuță de jucărie și cartonașe cu imagini cu mașini să își poată da seama ce înseamnă o mașină”.

Aici, în cătune, copiii au cu totul alte preocupări față de cei de la oraș. Nu au probleme cu dependența de telefon, de fapt nici nu prea au cum, pentru că semnalul e foarte slab. Directoarea Firuța Husar Prodaniuc povestește: „S-au îmbunătățit mult lucrurile față de acum 22 de ani, când am intrat în învățământ. Să-i vedeți ce copii frumoși și curați avem în școlile din cătune! Sunt sănătoși, nu au probleme cu greutatea, fac mișcare. Să știți că acești copii chiar fac efort să învețe. Avem prezență foarte bună în școlile din cătune și nu lipsesc nejustificat. Chiar fac treabă, vin la școală, sunt conștiincioși. De regulă, copiii care vin la școală din cătunele izolate sunt mai liniștiți, mai cu frică de Dumnezeu. Ei știu ce înseamnă viața la țară și nu au probleme cu dependența de telefoane sau tablete, pentru că nici nu au semnal la telefon. În multe locuri, oamenii din zonă trebuie să urce pe un deal, în anumite puncte, ca să aibă semnal la telefon. Este cu totul o altă viață față de ce înseamnă școala în orașe, unde copiii sunt duși cu mașinile părinților până în fața școlilor”.

Cornățea nu e însă singurul cătun din zona Poienilor de sub Munte cu o astfel de școală atipică. „Tot în cătune avem școli la Soloteanei, Pentaia și avem și cinci grădinițe în cătune, care sunt în case. De noi, Școala Profesională Poienile de sub Munte, aparțin cinci grădinițe și trei școli din cătune. În total, Școala Profesională Poienile de sub Munte are 835 de elevi, iar școlile și grădinițele din cătune aparțin de noi, sunt posturi detașate. Sunt grădinițe în cătunele Soloteanei (16 elevi și 12 copii de grădiniță), Pentaia (13 elevi și 11 copii la grădiniță), Potocina (21 de copii la grădiniță), Nejni Krai (22 de copii de grădiniță), Zacvasnita (20 de copii de grădiniță). De asemenea, avem o structură într-o zonă izolată unde există clase simultan, grădiniță, învățământ primar și gimnaziu, la Cvasnița.

În localitatea noastră mai este o școală, Școala 4, cu personalitate juridică, ce are un alt director, de care aparțin 7 grădinițe în case, și o școală în cătunul Uloha, unde este învățământ primar dar și grădiniță, în case diferite. În total, vorbim cu mult peste 100 de copii care trăiesc în cătunele din localitatea Poienile de sub Munte.

Distanța dintre aceste unități de învățământ din cătune și centrul comunei variază. De exemplu, până la Cornățea sunt 9 km, în rest 2 km, 3 km etc. Cornățea, Soloteanei și Pentaia sunt posturile cele mai îndepărtate de centrul comunei. La Soloteanei, Pentaia, dar și în restul cătunelor trimitem microbuz școlar și elevii sunt aduși la școli cu microbuzul. Din clasa a V-a îi aducem pe elevi la școala din centrul comunei. Cei din cătune, care vin la școala din centru, fac naveta zilnic cu microbuze școlare. Problema cea mai mare este la Cornățea, unde nu este drum, nu este acces auto”.

Iarna e desigur o altă poveste. Focul în clase îl fac chiar proprietarii caselor în care sunt amplasate școlile, iar elevii formează grupuri și vin însoțiți de părinți la școală, pentru că în zonă sunt urși, lupi, porci mistreți. Și, cu toate acestea, există povești de succes, elevi care, prin ambiție și muncă, reușesc să își depășească condiția și să își continue studiile: „Cum să se descurce iarna copiii? Merg cu cizme de cauciuc la școală. Focul în clase îl fac proprietarii caselor unde se află sălile de curs. Într-adevăr, iarna le este mai greu, pentru că, din ce mi s-a spus, sunt porci mistreți, lupi și chiar urși care circulă prin zonă, când se îndreaptă spre școală. Dar se organizează în grupuri. Vin părinții cu ei la școală, fiindcă vă dați seama că nu-i pot lăsa singuri să meargă prin pădure și pe dealurile acelea. Este, într-adevăr, un mare efort pentru educație. De exemplu, o fostă elevă de-a mea din Cornățea care a făcut Liceul «Bogdan Vodă» din Vișeu de Sus, atunci când a venit din Cornățea la școala din centrul comunei a fost prima pe școală la învățătură. Din câte știu, este singura fată din Cornățea care a făcut liceul, dar în rest marea majoritate a elevilor din cătune termină școala profesională de mecanici auto și textile din Poienile de sub Munte”, a spus directoarea.

Nici elevii, nici profesorii de aici nu se plâng, sunt obișnuiți cu greul. O problemă stringentă, care există însă la toate unitățile de învățământ din cătune, este toaleta aflată în curte. „Am tot făcut solicitări, am tot trimis poze cu WC-urile, dar din păcate nu am primit niciun răspuns”.

Această problemă a ajuns și la Consiliul Județean Maramureș.

Adrian Vlad, consilier județean, spune: „Cea mai mare problemă la toate aceste structuri, cum numește Inspectoratul Școlar unitățile de învățământ din cătune, este că nu au toalete. Am început deja demersuri să încercăm să ducem la aceste școli din cătune măcar niște toalete ecologice. Vrem să găsim o soluție ori prin Consiliul Județean, ori din bugetul local, ori prin proiecte sau sponsorizări să transportăm în aceste localități niște toalete modulare. Există o singură astfel de toaletă într-un cătun, achiziționată de Inspectoratul Școlar”.

Povestea acestor copii i-a impresionat pe mulți oameni cu suflet. Anul trecut, elevii din zonă s-au numărat printre beneficiarii campaniei „Încalță un copil”, inițiată de Mirela Retegan și coordonată la nivel județean de Mica Șvab. Consilierul județean Adrian Vlad, originar din zonă, s-a implicat în această campanie, alături de alte instituții și oameni de bine. Campania se va derula și în acest an.

„Anul trecut am făcut o campanie mai mare, pe care o demarăm și anul acesta. Vrem să cumpărăm încălțăminte de iarnă tuturor copiilor din aceste cătune. Am implicat mai multe instituții printre care Inspectoratul Școlar, Poliția de Frontieră, Rotary, dar și numeroase firme. Anul trecut, înainte de Crăciun, le-am dus copiilor încălțăminte de iarnă. Această campanie o reluăm și anul acesta, iar doamna director din Poienile de Sub Munte ne dă zilele acestea exact numărul copiilor și ce număr poartă la încălțăminte să încercăm să le cumpărăm până la Crăciun ghetuțe de iarnă.

Copiii din această zonă provin din familii destul de sărace, de aceea ar fi extrem de important și binevenit să fie cuprinse și aceste școli în programul „Masă Caldă”, dar Poienile de sub Munte nu a fost selectată între UAT-urile care să beneficieze de acest program pentru copiii de aici.

Oamenii din zona Poienilor de sub Munte fac mare efort să-și școlarizeze copiii, pentru că în aceste cătune nu există drumuri, nici măcar drumuri pietruite, iar accesul se face pe poteci de pământ care se blochează în perioada ploioasă. Primăria nu poate face drumuri, pentru că este mai complicat, întrucât traseele sunt cuprinse în fondul forestier și trec prin parcele silvice. Deocamdată nici partea juridică a drumurilor nu este rezolvată. Abia după ce se rezolvă această parte pot începe etapele de identificare de fonduri și abia apoi să înceapă lucrările efective la drumuri.

Ne-am gândit la problema acestor copii și ar fi o variantă să facem un campus școlar în Repedea, unde să poată fi cazați peste săptămână copiii din aceste cătune care vin la școală, elevii de clasele V-VIII, să nu mai fie nevoiți să facă naveta. Dar prin programul PNRR s-au oprit deocamdată toate proiectele ce vizau campusuri școlare”, explică Adrian Vlad.

Această poveste uluitoare a vieții cotidiene din cătunele aflate în zona Poienilor de sub Munte, înainte de a fi oglinda unei altfel de realități, este, pentru noi toți, o lecție despre motivație și voință. Despre altfel de eroi.