O „istorie vie” a mineritului, la o vârstă venerabilă

Recent, distinsul nostru coleg şi prieten, inginer Teodor BENE, a ajuns la frumoasa şi venerabila vârstă de „89 de ani”, trecând în al 90-lea an al existenței sale pământești.

S-a născut la 11 iulie 1936, în satul Fericea, comuna Valea Chioarului, Ţara Chioarului, având un frate geamăn. Din nefericire, fratele a decedat după câteva luni. A fost o familie numeroasă, cu opt copii, dintre care cinci au rămas în viață până la o vârstă înaintată, iar patru au trecut de 80 de ani. Părinții lui, Ioan şi Maria, cu renume în zonă şi nu numai, l-au crescut şi l-au educat pe Teodor cu credință în Dumnezeu, cu aplecare spre carte, cu respect pentru semeni şi pentru familie.

A urmat clasele primare în satul natal în perioada 1942-1946, iar pe cele gimnaziale la Gimnaziul Unic din Şomcuta Mare, în perioada 1947-1950.

În 1950 a venit în Baia Mare pentru a da admiterea la Liceul „Gheorghe Şincai”, dar, având origine socială nesănătoasă, a fost îndrumat la Școala Medie Tehnică de Minereuri Baia Mare, pe care a absolvit-o în 1955, deoarece în perioada 1952-1953 a fost exmatriculat tot pe motive de origine socială.

În 24 iunie 2016, de Sânziene, a sărbătorit în Baia Mare 61 de ani de la absolvirea Școlii Miniere, împreună cu dragii şi distinșii săi colegi, rămași foarte puțini, din păcate, 13 din 90 la absolvire.

După absolvire, a fost repartizat în producție, împreună cu alţi colegi, la Exploatarea Minieră Baia Borşa, care a intrat în producție în același an, 1955. Şi-a desfășurat activitatea la această unitate minieră până în anul 1962, când a intrat la Institutul de Mine din Petroșani. În perioada 1956-1958, a făcut stagiul militar, după care a revenit la Baia Borşa până în 1962.

În cei cinci ani cât a lucrat la Baia Borșa, tânărul de 19 ani a trecut prin școala vieții: acolo s-a confruntat pentru prima dată cu producția, cu oamenii veniți din toată țara să câștige bani, să facă meserie, să se confrunte cu viața adevărată din minerit, într-o zonă izolată, din nord-vestul României, unde angajații exploatării primeau spor de izolare de 25% din salariu.

Între anii 1962-1967, şi-a continuat studiile la Institutul de Mine Petroșani, obținând licența în specialitatea inginer minier. La absolvire nu şi-a luat repartiția la Trustul Minier Baia Mare, pentru că ar fi fost trimis din nou la Baia Borşa, astfel că a optat pentru un loc la Sfatul Popular Regional Baia Mare – Secțiunea Industrie locală, care avea în subordine toate carierele şi balastierele din regiune.

În 1968 a revenit în mineritul maramureșean la Exploatarea Minieră Şuior, unde a lucrat până la începutul anului 1970. Aici s-a experimentat şi aplicat, pentru prima dată în țară, metoda de exploatare în cariere cu camere de minare şi pușcare masivă, utilizând cantități mari de exploziv, care dislocau la o pușcare un volum de 50.000 tone de minereu sau de steril.

Ca urmare a înființării, în anul 1968, a Institutului de Cercetări Miniere din Baia Mare, prin unificarea Centrului de Cercetări Miniere cu activitatea de proiectare minieră din Baia Mare, la începutul anului 1970, a fost transferat la acest institut, unde a lucrat peste un sfert de secol, până în 1997, când s-a pensionat.

În această perioadă, a îndeplinit funcții importante în cadrul institutului: de organizare, de dezvoltare, de coordonare a activității de proiectare minieră. Din 1974, Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Minereuri şi Metalurgie Neferoasă din Baia Mare a devenit cel mai mare institut de profil din România, având peste 2.000 de salariați, dintre care 1.500 cu studii superioare, răspândit în 7 județe. Institutul avea în coordonare directă activitatea de cercetare științifică şi proiectare minieră de la: Institutul de Cercetări Miniere Deva, Centrul de Cercetări şi Proiectări pentru Metale Rare şi Radioactive Măgurele-București, Centrul Metalurgic CEPRONEF Baia Mare, Laboratoarele de Pneumoconioze Baia Mare, Brad şi Frasin, practic toată activitatea de cercetare științifică şi proiectare pentru zăcămintele de minereuri din țară, mai puțin zăcămintele nemetalifere, a fost preluată de institutul din Baia Mare.

Începând cu 1974, inginerul Teodor Bene a participat în mod efectiv şi permanent la transferul bazei materiale şi a întregii dotări științifice de la cele două instituții de profil din București desființate, ICEMIN şi IPROMIN, precum şi la reorganizarea şi consolidarea institutului.

În perioada 1975-1989, a elaborat şi coordonat direct proiecte unicat de mare complexitate, cum au fost: iazul de steril de la Novăţ, zona Borşa, funicularul pentru transport minereu de la mina Gura Băii, cota 1.320 metri, la flotaţia Baia Borşa.

Pe parcursul activității, împreună cu colegii din Institut şi cele două filiale, au proiectat şi au urmărit realizarea celor mai mari obiective miniere din ţară, cum au fost zăcămintele de cupru de la Roşia Poeni şi banatitele de la Moldova Nouă, precum şi cel de sulf din Călimani.

Au mai elaborat expertize tehnice şi analize economice pentru zăcăminte de minereuri din Maroc, Algeria (Africa), Argentina, Chile (America de Sud).

Pentru tot ce a realizat în activitatea profesională și nu numai, la ceas aniversar, la intrarea în al 90-lea an de viață, colegii de școală, de producție, din cercetarea științifică şi colaboratorii din Maramureș şi din țară îi doresc din toată inima „La mulţi ani”, sănătate, bucurie şi fericire!