• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 04 Decembrie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 August , 2022

Monumentul Ostașului Român de la Carei, încercare de minimalizare

 Recent, a avut loc, la sediul Primăriei Carei, o dezbatere publică pentru proiectul ,,Reamenajarea parcului din zona Monumentului Ostașului Român”. Un proiect în valoare de 5 milioane de euro. Manager de proiect este primarul orașului Carei, Kovacs Eugen. Acesta declarase, într-o ședință de CL în 2018, despre acest monument că este unul politic. Reamintim că acest monument a fost realizat de artistul maramureșean Vida Gheza și de arhitectul Anton Dâmboianu.

La dezbaterea publică au par­ticipat academician Marius Porumb, artistul UAP, Zoe Vida Porumb, dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Ju­dețene ,,Petre Dulfu” Baia  Mare, prof. Carmen Fărcașiu, redactor la ziarul Făclia, Zamfir Danciu, directorul Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu Satu Mare, Florin Găzdac, consilier la Prefectura Satu Mare, prof. Viorica  Boldur, Victor Micle, președinte al filialei Carei a Societății „Avram Iancu”, ing. Daniela Ciută, pre­șe­dintele Asociației românilor re­fugiați și expulzați în 1940, filiala Carei, cetățeni din Carei, precum și echipa care a gândit proiectul gran­dios de 5 milioane de euro pentru minimalizarea Monumentului Ostașului Român.

Organizatorii dezbaterii publice de la Primăria Carei nu au asigurat sonorizare pe timpul discuțiilor, dar nici lumină adecvată. Primarul a stat separat de echipa care a realizat proiectul. Nimeni dintre organizatori nu a adresat un cuvânt de bun venit participanților. Foarte important este faptul că Proiectul ,,Reamenajarea parcului din zona Monumentului Ostașului Ro­mân” a fost realizat de arhitectul băimărean Paskucz Ștefan. Și de aici începe o nebunie de întâlnire cu multe lipsuri, cu multe semne de întrebare.

Arhitectul băimărean a expus proiectul, un proiect stufos în ce privește enumerarea de persona­lități maghiare, dar lipsește cu desăvârșire numele sculptorului și al arhitectului Monumentului Os­ta­șului Român, Gheza Vida și Anton Dâmboianu, o lipsă de bun simț și o sfidare din partea autorilor proiectului, Paskucz Ștefan și Tima Erika.

Proiectul, în forma prezentată de Ștefan Paskucz, nu se regăsește pe site-ul Primăriei Carei, adică localnicii nu au beneficiat de informări integrale despre proiect.
Doamna prof. Viorica Boldur din Carei a deschis seria luărilor de cuvânt. Aceasta și-a exprimat totala nemulțumire pentru modul în care conducerea Primăriei dorește să intervină asupra zonei verzi din jurul Monumentului Ostașului Român. A urmat academicianul Marius Porumb, care a fost mandatat de către președintele Academiei Române să susțină punerea în valoare a Monumentului Ostașului Român și nu ascunderea lui după coloane de beton.
„Suntem în orașul Carei cu ocazia  unui demers important al reamenajării parcului din zona Monumentului Ostașului Român, proiect inițiat de Primăria Municipiului Carei. Pentru inițiativa de a pune în valoare Monumentul Ostașului Român felicităm Primăria. Prin Memoriul de prezentare, proiectul este supus consultării publice. Monumentul Ostașului Român este înscris în Lista Monumentelor istorice din România la poziția nr. 304. Monumentul Ostașului Ro­mân din Carei este înălțat în centrul municipiului Carei, ultimul oraș eliberat de Armata Română de sub ocupația fascisto-horthystă, la 25 octombrie 1944, dată ce a devenit Ziua Națională a Armatei Române.

Operă monumentală de dimensiuni impresionante, Monumentul Ostașului Român de la Carei a fost inaugurat în anul 1964, fiind opera marelui sculptor român Gheza Vida, care a colaborat cu arhitectul Anton Dâmboianu la realizarea acestui ansamblu dedicat Armatei Române eliberatoare a teritoriului ocupat în urma Dictatului de la Viena din 1940. Este unul din celebrele monumente de for public ale României, care este prezent în toate albumele, cărțile, tratatele referitoare la arta și sculptura din țara noastră, dar și în toate ghidurile turistice, fiind un obiectiv de prim rang, ce merită a fi văzut și admirat. Monumentul de la Carei este un obiectiv de importanță națională, fiind de categoria A, ce trebuie să aibă obligatoriu avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din România. Data de 25 octombrie 1944 este un moment de maximă importanță pentru Istoria României, celebrat de ansamblul monumental de la Carei. În memoriul de prezentare a proiectului se spune că  «monumentul este dedicat: victimelor celui de-al Doilea Război Mondial», autorii uitând că acesta marchează de fapt victoria Armatei Române. Surprinzător, textul proiectului nu menționează numele autorilor monumentului, celebrul sculptor Gheza Vida și arhitectul Anton Dâmboianu.  
Proiectul intitulat «Reamenajare Parc zona Monumentului Ostașu­lui Român» este semnat de arh. Erika Tima și arh. Stefan Paskucz, șef de proiect. Destinația propusă: Parc în suprafață totală amenajată în proiect de 17295 m.p.  cu Monumentul Ostașului Român, o copertină, amfiteatru și 2 pavilioane. Dacă analizăm atent proiectul, constatăm o aglomerare de elemente de arhitectură în jurul Monumentului, care par să-l înăbușe, diminuând importanța ansamblului.  În spatele monumentului, se propune «o zonă multifuncțională pentru evenimente, jocuri publice, teatru, etc». Dorim să subliniem că un monument dedicat eroilor este un altar închinat celor căzuți pentru Țară și pentru eliberarea teritoriilor cotropite, un loc de so­lem­nitate, smerenie și recu­noștință. Considerăm că amplasarea amfiteatrului în imediata vecinătate a monumentului este o impietate, ce trebuie regândită și amplasată în altă parte a parcului.

Textul proiectului de «Reamenajare a Parcului din zona Monumentului Ostașului Român» de la Carei prezintă sumar și superficial date referitoare la importanța istorică, fără a sublinia excepționala valoare artistică și memorială, semnificația  și simbolistica pentru istoria noastră națională. În schimb, se acordă un larg spațiu, cu multe detalii inutile în economia proiectului, altor monumente istorice din Carei, autorii considerând că, deși este «un oraș relativ mic», «are în schimb o istorie vastă. În privința monumentelor arhitecturale, în special poate concura cu oricare dintre orașele mari ale Transilvaniei».

În economia proiectului, o prezentare amănunțită și în detaliu a istoriei orașului Carei (p.26-29), din secolul XIII până în prezent, cu foarte multe detalii, nu are sens și nu este utilă  pentru reamenajarea unui parc în jurul unui monument ridicat în secolul XX.  
Analizând proiectul, constatăm utilizarea în jurul monumentului a numeroase elemente de beton, de astă dată fiind eliminată total plantația de tuia care mărginea aleea, fiind înlocuită cu două copertine pe stâlpi, asemănătoare unor peroane de gară, de o parte și de alta a monumentului. Întrebare: Ce rol au aceste copertine? Ce adăpostesc ele? Neobișnuită este și inscripționarea la mare distanță față de monument, pe o grindă de beton, a denumirii «Monumentul Ostașului Român». În fața monumentului, la nivelul de călcare, au fost prevăzute 12 corpuri de iluminat, care prin amplasare vor îngreuna circulația. Cele două pavilioane sunt amplasate judicios în afara spațiului rezervat unor ceremonii.
Ne întrebăm dacă autorii au realizat un proiect dedicat momentului istoric de la 25 octombrie 1944, moment de importanță majoră în istoria României, deoarece este perceptibilă o tendință de diminuare a valorii naționale a monumentului careian și amplasarea lui în zona de interes local.
În acest sens, credem că este necesară implicarea și colaborarea cu Ministerul Culturii și, evident, a Minist­erului Apărării Naționale, în calitatea lor de inițiatori și ctitori.    
În acest proiect este obligatoriu de inclus amenajarea  unui muzeu - pavilion expozițional care să prezinte importanța națională a zilei de 25 octombrie 1944, prin care România se afla din nou în granițele sale firești.
Expoziția trebuie, de asemenea, să înfățișeze fazele de construcție ale monu­mentului pe baza unor documente și fotografii contemporane edificării. De asemenea, în proiect nu este prevăzut niciun spațiu în care să se facă serviciu religios în amintirea eroilor.
Proiectul propus pentru amenajarea Parcului din zona Monumentului Ostașului Român, inițiat de Primăria municipiului Carei, are desigur o importanță deosebită. Valoarea istorică, civică și patriotică a Monumentului Ostașului Român este de o importanță ex­cepțională pentru istoria națio­nală, ce nu trebuie bagatelizat sau neutralizat, complexul monumental de la Carei simbolizând o pagină glorioasă din istoria Patriei care se cheamă România.
Tendința de diminuare a impor­tanței istorice și civice a monumentelor românești de for public se manifestă și la Oradea, în cazul monumentului Marelui voievod Mihai Viteazul, unificatorul celor trei țări românești, impozanta statuie de bronz fiind demontată și depozitată într-o curte, iar statuia poetului național Mihai Eminescu stă de șase ani pe soclu, împachetată într-o ladă de scânduri. La Carei, bustul de bronz al poetului național a fost amplasat pe marginea unui trotuar, neprimind acces în spațiul dedicat statuilor personalităților culturale locale. De curând,  Primăria din Turda a încercat mutarea din centrul civic a statuii eroului național Avram Iancu într-un loc mai puțin vizibil.
Considerăm că Proiectul intitulat Parc în zona Monumentului Osta­șului Român de la Carei, ce dispune de importante fonduri euro­pene (cinci milioane euro), trebuie regândit. Este extrem de important ca proiectul să utilizeze fondurile judicios, contribuind la creșterea valorii artistice și culturale a com­­­plexului monumental, fără a deturna sensul și semni­ficația, complexul monumental fiind închinat Armatei Române victorioase care a reîntregit România.
În calitate de expert Monumente istorice al Ministerului Culturii, consider că este imperios necesar revizuirea Proiectului, regândirea unor detalii, completarea unor detalii de proiectare (expoziție documentară și muzeu), precum și consultarea unor specialiști ai domeniului. În măsura în care doriți, Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca, precum și eu personal, vă acordăm întregul nostru sprijin” a spus academicianul Marius Porumb.
A urmat dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Pe­tre Dulfu” Baia  Mare. Deși sala nu a avut sonorizarea cuvenită, directorul băimărean a avut un discurs în nota obișnuită. Cu multe detalii, cu informații, Teodor Ardelean a „reușit” să îi „deranjeze”  pe cei care au lucrat la proiect.
„Am venit aici din drag de niște nume frumoase: de Gheza Vida, de Marius Porumb, de Ștefan Paskucz, de Zoe Vida Porumb ș.a. Am venit și pentru ca să-mi stâmpăr curiozitatea, întrucât, în perioada interbelică, eram același județ și au fost momente în care capitala era la Carei (cel mai mult capitala a fost la Satu Mare și, apoi, la Baia Mare). Citind istoria cu părțile acelea care țin de Carei, am rămas teribil de impresionat de forța majusculată a careienilor care participau atunci în plenul Consiliului Județean Satu Mare pentru orașul lor și de pe ce platformă vorbeau ei cu ceilalți. Sigur, Sătmarul era orașul cel mai dezvoltat; ca populație, urma Baia Mare, dar Careiul arăta mai bine, inclusiv cu edificiile publice, față de Baia Mare.
Am venit aici din drag și din curiozitate, am venit și să văd cât e adevărat din disputele care există, ce au o anumită emblemă națio­nalistă și patriotardă uneori, pentru că ele sunt inerente într-un teritoriu în care nu s-au vindecat toate rănile. Eu vreau să vă spun că încerc să sărut locurile acelea în care sunt vulnerabilități.


Următoarea mea vizită în Carei va fi la cimitirul în care o să mă duc să văd monumentul unde este înmormântată mama celui mai bun prieten dintre contemporanii băimăreni ai mei –  Blasko Ștefan, care îmi este foarte drag și pe a cărui carte am lansat-o la Castel – unde ați fost prezenți mulți dintre dumneavoastră – și în care este vorba despre deportarea șvabilor în ținuturile Sătmarului. Cartea a fost tradusă pe cheltuiala lui, tot el a tipărit-o, a răspândit-o ș.a.m.d.. Noi discutăm săptămânal toate problemele pe care nu le discută nimeni din România. Eu discut cu Ștefan Blasko inclusiv despre acest monument. Și m-a întrebat: «Ce e acolo?» «Nu știu, dar o să mă duc și o să văd și apoi o să-ți povestesc».

Sigur, mulțumesc frumos. Pentru mine a fost o lecție, o lecție din partea tuturor care au luat cuvântul, chiar și din partea celor care, uneori, nu au înțeles răspunsul lui Ștefan sau nu au înțeles ce a făcut arhitectul; imputațiunile făcute arhitectului și le va însuși, dacă ele există, iar dacă nu a fost pomenit autorul, este impardonabil, nu se poate. Dar i-am explicat lui Ștefan Blasko următoarea chestiune: știu din poveștile mele telefonice cu acad. Marius Porumb –  pentru că vorbim, dacă nu în fiecare seară, măcar a doua seară –, știu povestea cu ideea de monument de for public și la atâta mă pricep și eu, că mă pricep la multe –  să nu mă întrebați ce sunt, că nu știu ce sunt. Eu, în primul rând, sunt născut la Porolissum. Nu într-un oraș ca și Careiul sau Sătmarul, care au ajuns orașe pe la 1300 sau 1400. Moigrad-Porolissum era municipiu roman în anul 200 e.n., cu 38.000 de locuitori. Glumesc, dar glumesc serios. Mă pricep la multe și am învățat multe de la viață, am învățat unele lucruri și de aici de la dumneavoastră: și de la domnul academician, și de la doamna Carmen, și de la Daniela, și de la doamna profesoară, și de la toți, inclusiv din discuțiile despre fondul forestier și despre toate celelalte. E minunat ce se întâmplă aici, chiar dacă seamănă cu judecata din Bagdad. În Bagdad, în 895 e.n., era atâta civilizație, că noi habar nu avem. Ce organizare judecătorească era, cu judecători, cu asesori publici, cu avocați, cu procurori etc.! Aici, un om merge și pledează pentru cauza lui. Judecătorul, așa era obiceiul atunci, îi spune: Ai dreptate!, iar celălalt, opozantul, zice: Dar nu poate avea dreptate. Am dreptate eu! Judecătorul îi răspunde: Și tu ai dreptate! Iar un al treilea zice: Domnule judecător, dar nu pot avea și unul și celălalt dreptate! Judecătorul îi spune și acestuia: Și tu ai dreptate! Azi, s-a întâmplat același lucru: toți ați avut și n-ați avut dreptate. Eu îi înțeleg pe cei ai familiei: să se lupte cât or fi și or trăi pe pământ pentru buna memorie a acestui artist, acestui sculptor, a acestui uriaș pe care – vreau să vă spun – încă nimeni dintre urmașii lui Gheza Vida nu i-a pătruns toate sensurile ascunse, încifrate acolo de un artist profund, care era stăpân pe toate mijloacele estetice ale exprimării în diferite forme, dar în același timp în el lucra, seva, vena aceea a mitului, a poveștilor populare, a tradiției, a concepției, a credinței.

O fată din Moisei a făcut o compunere, mai anii trecuți, și a uimit la Olimpiada Națională de Română, traducând ce înseamnă fiecare chip de la Monumentul de la Moisei. Vai, ce minunăție de lucrare! Dar eu am citit și citesc multe, eu știu ce înseamnă toate, dar mă tem că unii dintre cei care au lucrat la proiect nu au citit aceste studii, pentru că, dragii mei, eu am venit aici – v-am spus – ca să învăț, eu vorbesc, acum, la final, nu ca să vă dau lecții, ci, dimpotrivă, să vă spun că aveți dreptate, că nu aveți dreptate, să vă spun că sunteți pe drumul cel bun, pentru că, totuși, trăim într-o lume, în care, indiferent de războaiele din jur și de celelalte, trebuie să dominăm orice intrigă posibilă, inclusiv pe cele care sunt deja în desfășurare, și să construim, totuși, un edificiu al echilibrului și al păcii, al înțelegerii dintre noi. Că niciodată nu va putea veni Bucureștiul să spună să faceți la Carei așa sau așa. Dar primarul de la Carei întotdeauna mi-a fost drag, iar Ștefan Paskucz știe, că i-am făcut declarații publice, totodată îmi place ce proiecte face Marius Porumb, care, la rândul său, știe cât îmi este de drag. Ei, acum, cum fac eu pace ei între ei, dacă au contradicții? Și oarece contradicții au!
Vreau să vă dau o pildă. S-a folosit sintagma monument de for public. Monumentele de for public sunt cele mai importante monumente, pentru că ele vin din tradiții străvechi. În Babilon, unde monumentele de for public au fost de ordinul miilor, se respectau tradițiile sumero-akkadiene. La noi, acestea vin din tradiția greacă și din cea romană. La Porolissum era statuia împăratului Caracalla. Se păstrează acum una dintre mâini, practic, numai o parte a mâinii. Monumentul de for public este intangibil, nu numai că nu se poate distruge, nu te poți atinge de el, nu îl atingi nici cu mâna, chiar dacă ar avea ceva sfințenie pe undeva. Te duci și îl vezi de la o anumită distanță și, precum la Louvre sau în altă parte, un tablou nu poate fi înțeles, vizionat, descifrat dacă nu te uiți de la o distanță corespunzătoare. Dacă tabloul are 4x8 m, distanța de la care îl privești trebuie să fie mai mare de 16 m. Și atunci monumentul de for public are un anumit coeficient care se cheamă raza de incidență a monumentului, adică până unde merge sfințenia lui, acțiunea lui, ca și cum el ar emana ceva. Din păcate, pentru proiectul tău Ștefan – nu mă amestec eu în detalii, că pot fi pergole, etc., nu mă pricep la chestia asta –, raza de incidență a monumentului este mare, este, după aprecierea mea geometrică, cam de cel puțin 30 de metri din vârf în toate direcțiile, unde tot ceea ce s-ar putea face ar fi, eventual, din loc în loc, într-o agoră sau ceva, niște flăcări. Adică, nu te poți juca cu alte elemente care, într-adevăr, nu numai că obturează, dar nu lasă monumentul să se așeze în lumină, în lumina simbolismului propriu.

Fiecare dintre noi avem o viață scurtă, din păcate, dar fiecare avem o verticală a propriei deveniri. Și monumentele au verticala devenirii lor. Nu alterați verticala acestui monument, că nu știu dacă mai sunt două sau trei în România de valoarea acestuia! Și ați mai dat exemple de ici, de colo, dar, dacă ne ducem să vedem toate monumentele ridicate în onoarea lui Napoleon, la toate vom avea raza de incidență mult mai mare decât ar fi geometric de stabilit. Inclusiv la Austerlitz nu ai voie nici să cultivi pământurile din jur. Rigorile acestea spun foarte mult! Din păcate, noi suntem mai la începuturi, noi știm și facem cât putem”, a spus Teodor Ardelean.

Au vorbit toți invitații, o echipă de intelectuali bine pregătiți care au arătat cu degetul spre proiectul care a suscitat atâtea discuții contradictorii.
Concluzia celor din Carei, a celor care nu sunt de acord cu modificările propuse, a  fost că, în astfel de ocazii afli cu ce fel de specialiști se lucrează la proiectele Primăriei Carei.

GAZETA de Maramureș susține opinia academicianului Marius Porumb și ne exprimăm regretul că nu am putut fi acolo, la dezbatere, din motive obiective. Probabil vom reveni cu un punct de vedere al arhitectului băimărean care este șef de proiect.
 



 


 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.