• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 27 Februarie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 4 Decembrie , 2023

Maramureșul și Marea Unire din 1 Decembrie 1918

Idealul Unirii tuturor românilor
 

Vorbind elogios la adresa Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cu mare respect și față de multele și mărețele date de referință din istoria noastră, cu mândrie națională, constatăm că, între toate, a rămas să reverbereze astral această zi magnifică. Într-adevăr, este proba de foc a maturității noastre, moment nesimilar cu altele pe scala evoluției, egal doar cu sine. Acest unic eveniment s-a cristalizat în timp, izvorât fiind din însăși ființa nației române, din zăcământul sufletului ei la care au lucrat „seculii întru naționalitate ai tuturor românilor”: cronicarii, figura carismatică a lui Mihai Viteazul, Ștefan (Köröși) Crișan - ardeleanul moldovenizat care, la 1807, invoca, pentru prima dată, numele de „Dacia” pentru întreg spațiul valah, bănățeanul Moise Nicoară - care la 1815 ridica la rang de teorie istorică mobilizatoare, ideea panromânismului, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Goldiș, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu ș.a. Toate aceste conștiințe ale vremurilor lor sunt doar câteva repere ale devenirii întru românitate, câțiva vectori convergenți ai conștiinței idealului național sacru - România dodoloață - deviză pe care Lucian Blaga, copil fiind, mărturisește că ar fi auzit-o strigată cu bucurie de către mulțimea fericită care se întorcea de la Alba-Iulia, unde săvârșiseră Marele Act al Unirii.
 

Constituirea Sfaturilor Naționale Române Locale
 

La apelul Consiliului Național Ro­mân Central din Arad, la 11 noiembrie 1918, la Sighet, capitala celui de-al treilea comitat al monarhiei bicefale austro-ungare, se constituia Sfatul Național Român al Comitatului Maramureș, într-un moment de mare și responsabil angajament politico-istoric și patriotic.
În cazul românilor din Austro-Ungaria, stat despre care se spunea că este un „uriaș cu picioare de lut”, românii n-au vrut să accepte statutul care li se pregătea, anume acela că ar fi un „popor fără soartă”, „decăzut din destin”; ci, dimpotrivă, au hotărât să-și ia „soarta” în propriile mâini, ilustrând aser­țiu­nea istorică potrivit căreia la acea dată, după aprecierea avizată a unui istoric, monarhia bicefală nu era decât: „…o armată mergând de soldați, o armată șezândă de funcționari, o armată în genunchi de popi și o armată târâtoare de denunțători” (un preot austriac).
La apelul celor 17 membri ai Comitetului Provizoriu Comitatens de la Sighet, s-a trecut la organizarea Sfaturilor Naționale Române Locale, în fapt adunări plebiscitare prin care se prelua puterea de către români de la vechile autorități austro-ungare și se preda gărzilor naționale locale. Ilustrativ în acest sens este și incidentul întâmplat în localitatea Petrova, cu ocazia adunării locale de constituire a Sfatului Național Local, la care au participat peste 800 de „poporeni”: „Cei prezenți în numer de 40 inși foști glotași soldați a voit a depune jurământul, - inse strajameșterul jandarmilor din loc: Weisz Matyaș a oprit depunerea acestui jurământ și apoi constituirea consiliului național din loc., a zis că și cu forța  și arma a opri orice constituire, pînă ce nu vom avea concesiune de la pretura Vișeului, - Dr. Vasile Filipciuc și Darie Vlad a spus acestui jandarm că n’avem lipsă de nici o concesiune, noi facem toate acestea pre bază legală, - numitul strajameșter a voit a deține pre Darie Vlad și Dr. Vasile Filipciuc și ne-au făcut responsabili pentru orice tulburare și ne-a relatat telegrafic la ministerul de interne și a miliției a ungurilor, - noi am protestat contra acestui act violent și dur a jandarmului Weisz și pre el l’am făcut responsabil pentru tulburarea bunei înțelegere și a liniștei din comună, - s-a decis, ca acest protest să se trimită imediat. Președintelui cons. națio. loc. lui: Dr. Georgie Bilașcu - Budapesta, ca dînsul prin întrepunerea la Consiliul Național Român Central - să fie transpus numitul jandarm din comună, - să se mijlocească operarea personală a vicepreședinților și a consiliului local, - căci din contra - pacea va fi răsturnată în co­mună, - deci depunerea jurământului s-a amânat  pre timp mai acomodat și numai Darie Vlad preot român v. preș. al C.N.R. cu ocaziunea sfințirii tricolorului român a depus jurământul în biserică în mânele Dr. Vasile Filipciuc.” (Protocolul de la Petrova).
Mai merită a se aminti aici încă una din preeminențele istorice maramureșene, anume faptul că în Protocolul de la Petrova, din 17 noiembrie 1918, preotul Darie Vlad nota, între altele, că s-a intonat de către cei 800 de participanți cântecul „Deșteaptă-te române!” (și nu „Un răsunet!”) - „imnul nostru național”, o premoniție genială, confirmată odată cu reevaluările valorilor naționale, făcută după revoluția din decembrie 1989.
În aceste adunări plebiscitare comunale sau zonale s-au ales dele­gații pentru adunarea națională română de la Sighet, din 22 noiembrie 1918, unde aveau să se „strân­gă” peste 5.000 de români desem­nați chiar delegații cu „cre­den­țional”, anume cu puterea de a decide și de a vota în numele localităților pe care le reprezentau, în chestiunea națională, pentru Marea Adunare Națională din 1 Decembrie 1918.
O astfel de întrunire s-a ținut și în Sat-Slatina (azi Ucraina), în 14/27 noiembrie 1918, când, printre altele, s-au ales pentru Alba-Iulia, doi delegați cu credențional (Mihail Dan din Apșa de Mijloc și Ilie Filip din Apșa de Jos), ca repre­zentanți ai celor două localități, precum și trei delegați repre­zen­tanți ai unor organizații: (N. Nedeliu, protopop în Biserica Albă, reprezentant al clerului greco-catolic, Ioan Bilțiu-Dăncuș din partea Reuniunii Învățătorilor și Florentin Bilțiu-Dăncuș, reprezentantul Gărzii Naționale Române. Ca un amănunt de suflet, se cuvine să amintim că drapelul tricolor românesc sfințit în Slatina și purtat de către românii din dreapta Tisei la Alba-Iulia a fost găsit păstrat cu sfințenie în perioada interbelică, în altarul bisericii greco-catolice din Sat-Slatina, de către cărturarul Gheorghe Vornicu. Atât acest drapel al românilor maramureșeni din dreapta Tisei, cât și celelalte stindarde purtate de delegații Mara­mureșului au fost confecționate dintr-un val de pânză tricoloră adusă de către  Florentin Bilțiu - Dăncuș de la Arad, de la tribunul Vasile Goldiș, drept donație. Ulterior, la Baia-Mare delegației mara­mureșenilor li s-a mai făcut cadou un drapel național de către egumenul din Bixad, care s-a dovedit a fi cel mai mare din toată adunarea, la fel și stegarul, cel mai înalt.
Drapelul sighetenilor pe care a jurat președintele Sfatului Național Comitatens, avocatul dr. Vasile Chindriș, sub cuvânt de învățătură și sfințenie al preotului din Să­pânța, Simion Balea, în ziua de 22 noiembrie 1918, a fost brodat de către surorile Mihalyi de Apșa; opt fete domnișoare, între 13 și 33 de ani, care au fost amenințate apoi de către câțiva unguri din oraș că vor fi spânzurate, cu franjuri rupte din acesta. N-a fost să fie așa!
 

Drumul cu carele spre Baia Mare
 

Odată constituită, delegația mara­mu­reșenilor a pornit spre Cetatea Unirii. Drumul peste Gutâi este descris în paginile organului Sfatului Național Român., „Sfatul”, de către profesorul Ion Bilțiu-Dăncuș și capătă, adeseori, aspecte de epopee, fiind presărat cu evenimente impresionante.
Sub pana lui Ion Bilțiu-Dăncuș, drumul spre Alba-Iulia devine un ritual de inițiere, iar actorii călători vorbesc și acționează în termeni de protocol, consacrând cu orice gest și orice acțiune parcă ceva pentru viitor: „La apelul Consiliului Na­țional Român Central, ca tot cercul electoral unde locuiesc români să se reprezenteze la Adunarea Na­țională de la Alba-Iulia - prevăzuți cu credenționalele cercului Sighet și cu ale Reuniunei Învățătorești și Florentin Biltz-Dăncuș cu cre­den­ționalul corpului ofițeresc român maramurășan am plecat din Sighet 7 inși, în frunte cu dr.-ul Vasile Kindriș - președintele Sfatului nostru comitatens… am plecat joi, în 28. Nov. st. n., la 8 ore dimineața.”
Așteptați în Berbești de către bravul student Ilie Lazăr din Giulești, acesta le-a spus că berbeștenii au plecat deja, iar delegația sighetenilor este așteptată și primită în „ovații” și „îmbrăcați toți sărbă­torește”. Totodată „văduva Lazăr” i-a așteptat cu un dejun bogat.
În continuare, cronicarul nostru ad-hoc ne istorisește: „Cântând am plecat pe 3 care”, iar prin toate satele „Românii le făceau ovații însuflețite. Ajungând la Crăcești (azi satul Mara - n. n. I.G.) am prânzit la cârciuma unui jidan român”. Drumul mai departe peste Gutâi este descris în amănunțime, respectiv întâlnirea cu delegația berbeștenilor precum și că „La crucea de pe vârf i-am ajuns și până ne-au sosit carele, ne-am «încălzit» din plosca D-lui protopop”.
După popasul binemeritat de la crucea de pe Gutâi, a urmat drumul în jos, tot pe jos, până în vale unde „la casa pădurarului, ce surprindere plăcută, - ne iese înainte o grupă de Dșoare și domni cu stea­guri românești, făcându-ne ovații însuflețite - sunt baiasprienii: Dșoarele Anca, frații Lupan, frații Nistor și mai mulți alți domni”.
Al doilea popas glorios s-a petrecut chiar în centrul orașului mineresc: „În Baia-Sprie, înaintea «Coroanei» (hotelul central, n.n. I.G.) ne aștepta deja tot orașul, în frunte cu D-l protopop din localitate – totodată președintele Sfatului Național Local. La mesele «Coroanei» suntem oaspeții lor binevăzuți: le mulțumim din inimă călduroasa primire!”
Afluirea cetelor de români sporea tot mai mult numărul acestora pe măsură ce se opreau în localitățile românești. După Baia-Sprie erau „deja o grupă mare”, dar, la orizont, se confruntă cu perspectiva unui nou incident, în fapt o tentativă nereușită de diversiune: „În Baia-Mare ne fuge înainte un soldat Român și ne avizează că Ungurii ne așteaptă deja cu două mitraliere și 100 soldați. Las̕ să ne aștepte! De aceea mai tare cântăm”.
Alarma s-a dovedit a fi falsă: „Însă nime nu ne-o zis nimic. - În piață (atunci piața era chiar în centrul vechi al orașului - n. n. I.G.), înain­tea hotelului principal ne primește D-l protopop Breban, Dl protopop Dobossy, cu mai mulți domni Sătmăreni și Ugoceni”.
Precizând că Baia Mare și Baia Sprie aparțineau de fostul comitat Sătmar să mai observăm un fapt cu totul memorabil, anume că la Alba-Iulia au participat și „ugoceni”, respectiv români din ținutul cel mai nord-vestic, care se învecina cu Sătmarul și care n-a ajuns să fie unit cu România Mare. În sfârșit, hotelul central unde a rămas de „mas” (înnoptat) dele­ga­ția maramureșenilor s-a întregit cu 8 săpânțeni, în frunte cu părintele Balea Simion și cu ieudenii, care îi aveau între ei pe părintele Anderco și pe „dl. învățător Țiplea”.
 

... cu trenul, la Alba-Iulia
 

Constatând totuși că lipsește de­legația vișeuanilor, maramu­re­șenii, „în zori de zi” au plecat la gara Baia Mare, unde s-au așezat cu toții într-un vagon pe care au scris „Marmația” și „Trăiască România!”. Vagonul lor se afla între vagoanele „Țara Oașului” și „Sălajul”. „Pe toate ferestrile se văd fețe însuflețite, chipuri treicolorate” și însuși „conductorul”, devenit „al nostru” era „cu tricolorul pe chipiu” (s.l.n. I.G.).
Întregul traseu până la Alba Iulia este unul absolut memorabil, o aventură națională, o însuflețire la care mulțimea din gări devenea tot mai entuziastă, sporind în număr: „În Dej ne așteaptă câteva mii de oameni în frunte cu protopopul Boroș și inteligenția locală; drapele nenumărate, cântece, ovațiuni etc. În Gherla tot așa se alătură de noi clerul diecezan și ceilalți trimiși ai Gherlei”.
Această râvnă națională, poate unică în istoria noastră, ne do­vedește modul în care poporul de rând, oamenii simpli își ovaționau aleșii, își amanetau speranțele, rostogolind spre Câmpul lui Horea, ca pe un bulgăre de zăpadă proaspătă, o voință și încredere clădită în zeci de generații.
Este momentul poate să reliefez cu mândrie prezența armatei române atât la Alba Iulia, cât și în cele două capitale provinciale româ­nești: Chișinău și Cernăuți, contrar istoriografiei comuniste anterioare: „În Cluj ne aștepta garda noastră națională și ne conduce în casarma gardei, unde ne pun chilii la dispoziție. A doua zi cătră amiazi am plecat trenul separat la Alba-Iulia. În tren ne întîlnim cu domnii Dr. Aurel Sabo, V. Timiș și mai mulți alți Vișovani. Mar­mația e deja întreagă! În trenul nostru vine și un despărțământ de gardiști Români cu 2 mitraliere, spre a ocroti trenul contra atacurilor eventuale - din partea Ungurilor. Vagonul nostru «Marmația» a avut onoarea de a primi mai mulți bărbați de ai noștri ca oaspeți d. e. pe Reverendismul domn hegumen al Bicsadului, care ne-a donat un steag mare, ca să avem sub care să ne grupăm”.
Această călătorie oarecum în necunoscut și imprevizibil s-a dovedit a fi o experiență unică pentru unii (să călătorească prima dată cu trenul, de exemplu!), așa încât devenea fascinat, încântător: „În Cociarda (Războieni - n.n. I.G.) auzim că husarii unguri au sfârtecat un drapel român. Într-o clipă sar jos călătorii și dezarmează pe husari, cari au văzut de bine să o tulească la sănătoasa dinaintea «valahilor înfuriați»”.
Cu o deosebită onestitate și acribie profesională, cronicarul nostru ne precizează și gestul neașteptat al unui căpitan, care găsește de cuviință să-și ceară scuze pentru nesăbuința subordonaților săi: „Sosind în Teiuș  ne așteaptă deja un căpitan ungur, care cere scuza pentru faptele «necugetate» ale husarilor”.

Lacrimile lui Gheorghe Pop de Băsești, chiar dacă au fost de mulțumire și de iubire, au fost însă rău prevestitoare, deoarece în trenul acesta istoria avea să consemneze singurul mort, singura jertfă căzută pe altarul Marii Uniri:
„Abia plecăm din gara Teiuș, când deodată auzim pușcături parcă am fi la Isonzo. Soldații unguri au pușcat în trenul nostru și gardienii noștri au replicat. Acum se cu­noș­teau cei ce n’au fost cătane - din enervarea lor. Un ieudean zice: «Pagubă că n’avem câțiva pari la îndemână, că i-am învăța noi la omenie!» Se fac hazuri pe spatele noastre, că maramureșenii se pricep bine la «manipularea» parilor.
- În Alba-Iulia sosând auzim dureroasa veste că jertfa e un mort. Eroul care a căzut jertfă e: Ion Arion, stegarul unei grupe  săte­nești. În gară îl pun jos, și cu mare pompă îl petrecem în cetatea lui Mihai Viteazul, unde mai târziu îl așează la odihna eternă în pământul unde își dorm somnul și ceilalți eroi naționali: Horea, Cloșca și Crișan”.

Alternarea momentelor de mari primejdii cu cele de euforie na­țională se ținea lanț în acest periplu național, patriotic. Menit parcă iar a scoate în evidență rolul armatei române, jurnalistul nostru ne relatează momentul inefabil al întâlnirii cu Gheorghe Pop de Băsești, liderul de mare prestigiu al românilor transilvăneni care, atenție (!), era însoțit de „un general din România”: „Aici (în Teiuș - n. n. I.G.) auzim că bătrânul luptător al intereselor neamului românesc: G[h]eorg[h]e Pop de Băsești călătorește cu trenul nostru, împreună cu un general din România. În cât bați în pălmi ne-am strâns cu toții sub fereastra lui „Badea
George”, cântând, făcându-i ova­ții. Nu se auzea alta ca: «Trăiască România Mare, badea George, Unirea, Trăiască Regele nostru Ferdinand, Regina Maria». Capul cărunt al bătrânului iese pe fereastră și cu lacrimi în ochi ne mul­țumește ovațiile”.
 

În Alba Iulia, consacrând un vis
 

Cazați în gimnaziul din cetate, a doua zi, duminică 1 Decembrie 1918, delegația maramureșeană, îmbrăcată în inconfundabilul port național de iarnă, a fost așezată în fruntea delegațiilor care au defilat și apoi au depus credenționalele în „mânele comisiei de primire” la hotelul principal.  Ceremonialul consacrării Unirii, respectiv al depunerii credenționalelor de către toate delegațiile s-a dovedit a fi cea mai impresionantă paradă națională din întreaga noastră istorie, cum bine s-a observat încă de atunci.

La Alba-Iulia, când bătrânul episcop ortodox dr. Miron Cristea, asemenea altor oratori, de la tribuna întâi unde se găseau mara­mureșenii (care erau greco-catolici cu toții), „prin o vorbire raportează adunărei” despre ceea ce s-a votat în Casa Delegaților, respectiv „Unirea de la Nistru pân’ la Tisa”, bucuria generală stârnită a fost compromisă de protestul maramureșenilor. Acest inedit aspect al inefabilei întâmplări istorice, petrecut la una dintre cele patru tribune, a provocat un dialog între delegații maramureșeni, în frunte cu Ilie Filip din Apșa de Jos și viitorul patriarh, descris cu dăruire jurnalistică de către ziarul „Sfatul”: „Bătrânul, prin o vorbire, raportează adunărei despre cele ce s-au hotărât în Casa delegaților. Ne dă de știre că s-a hotărât ruperea tuturor părților locuite de Români de către Ungaria și unirea într-o sângură țară mare, mare și nedespărțită, care se va întinde de la Nistru pân’ la Tisa! - O sută de mii de Români adunați în jurul tribunelor, uniți în același cuget și aceleași simțiri, cu același foc al însuflețirei, izbucnește într-o sângură strâgătură: «Trăiască Unirea tuturor Românilor! Trăiască regele nostru Ferdinand I! Trăiască regina Maria!». Poporul era ca beat de bucurie. Se vedea că toți sâmțeam ca unul! Jucau, strigau, se îmbrățișau de bucurie. Numai o grupă mică, chiar înaintea tribunei striga, protesta din răsputeri, parcă ar voi să strige peste larma făcută de 100 mii de oameni. Uimiți se uită toți acolo. Se face tăcere. Grupa mică strigă: «Protestăm în contra devizei de la Nistru pân’ la Tisa, nu pentru aceia am venit noi din Maramurăș, de peste Tisa aici, ca pe noi să ne lăsați altora! Noi încă voim să fim uniți cu România Mare! Trăiască România Mare, de la Nistru până peste Tisa!»”.
Indignarea maramureșenilor transtiseni a fost potolită, cel puțin pentru moment, de către însuși ierarhul orator care o provocase, fără voie: „Ovațiuni ne mai pomenite. «Trăiască România Mare până peste Tisa! Trăiască Maramu­reșenii!» Strigă toți din toate părțile. Episcopul dr. Cristea vorbește iarăși: «De sâne se în­țelege că România Mare în Mara­murăș va fi până peste Tisa, până în Carpați. Numai la Seghedin va fi până la Tisa!». Aplaudamente generale. Maramureșenii încă se liniștesc îndestuliți”.
 

Glasul maramureșenilor de peste Tisa a fost numai auzit, nu și ascultat
 

Din păcate, ca de atâtea ori în istorie, glasul disperat al patrioților maramureșeni a fost doar auzit, nu și ascultat și, ca un paradox al istoriei parcă, Mara­mureșul voievodal a fost divizat pentru prima dată (prefigurare sumbră!), exact la Alba Iulia, locul generic al unirii tuturor românilor.
Urmare a diligențelor de politică internă angajate de către fruntașul maramureșean avocatul dr. Vasile Filipciuc, pe lângă Consiliul Dirigent de la Sibiu, la 16 ianuarie 1919, regimentul 14 Roșiori, din Roman începea „curățarea Mara­mu­reșului” de „trupele iregulate ucrainene” ale căpitanului Vorobeț. Între 16 ianuarie și 4 august 1919, operațiunea de eliberare a Maramureșului, la care au participat și voluntari maramureșeni, s-a definitivat, cu prețul a cinci morți dintre ostașii români, căzuți în luptele de la Sighet (Cămara) și din teritoriul din dreapta Tisei.
 Cu toate că a fost câștigată cu arma, partea de Maramureș de dincolo de Tisa a rămas în cuprinsul statului cehoslovac, în fapt două treimi din Maramureșul voievodal. Diferendele de frontieră dintre România și Cehoslovacia, la începutul perioadei interbelice, au parcurs un proces sinuos de redefiniri diplomatice, de la aspectul că cehii au fost surprinși când au primit în dar o parte a bazinului Tisei superioare și până la condiționarea acestora cu retragerea armatei române pe un aliniament la sud de Tisa, în zona Maramureșului de azi, privind negocierea frontierelor. A urmat „spectacolul” (pentru europeni) diplomatic de la Saint-Germain (10 septembrie 1919) când, onorând capriciile catolice ale unei Europe bântuite de răzbunări, partea de Maramureș din dreapta Tisei, în fapt două treimi din fostul comitat, a fost atribuită Cehoslovaciei: „Ideea atribuirii rutenilor, care sunt slavi și uniați, românilor - care sunt latini și or­to­­docși, a fost respinsă de delegațiile americană, britanică și franceză. Delegația italiană a înaintat argumentul pe care contele Vanutelli Rey tocmai l-a susținut, însă nu a putut convinge celelalte delegații care s-au pronunțat pentru unirea la Cehoslovacia a întregii rutenii din Ungaria”.
Diplo­mația noastră externă interbelică, depășită de situație, a înregistrat un prim eșec uriaș când a supervizat retragerea armatei române, la 5 aprilie 1920. Pertractări româno-cehoslovace aprinse au avut loc, pe rând, la Ujgorod, Satu Mare, Sighet, Praga și București, finalizate până în 1925, când a avut loc un schimb amiabil a câte cinci localități între cele două state. Cu toate acestea, românii din dreapta Tisei au reușit, de-a lungul secolului al XX-lea, să-și conserve ființa națională evoluând în raport de conivență cu trupul etnic al nației lor.

 

 

Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918,
prin care era decretată unirea cu România. A fost citită în plenul adunării de Vasile Goldiș,
iar Iuliu Maniu a ținut un discurs prin care a motivat această rezoluție.

 

Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/
1 Decembrie 1918

I. Adunarea Națională a tuturor Ro­mânilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin re­pre­­zentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/ 1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.
II. Adunarea Națională rezervă teri­toriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Na­țională proclamă următoarele:
1. Deplină libertate națio­nală pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcă­tuiesc.
2. Egală îndreptățire și de­plină libertate autonomă confesio­nală pentru toate confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.
4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libe­ra propagandă a tuturor gân­dirilor omenești.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor pro­prietăților, în special a proprie­tăților mari. În baza acestei conscrieri, desființînd fideico­misele și, în temeiul dreptului de a micșora după trebuință la­tifundiile, se va da posibilitatea țăranului să-și creeze o proprie­tate (arător, pășune, pădure) cel puțin atît cât să poată munci el și familia lui. Principiul con­ducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potențarea producțiunii.
6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sînt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.
IV. Adunarea Națională dă expresiune dorinței sale ca Congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor interna­țio­nale.
V. Românii adunați în această Adunare salută pe frații lor din Bucovina, scăpați de sub jugul mo­narhiei Austro-Ungare și uniți cu țara mamă România.
VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea popoa­relor subjugate până aci în mo­narhia Austro-Ungară, anume na­țiunile: ceho­slovacă, austro-germană, ju­goslavă, polonă și ruteană și hotă­răște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.
VII. Adunarea Națională cu smerenie se înclină înaintea memoriei acelor buni români, care în acest război și-au vărsat sîngele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru li­bertatea și unitatea na­țiunii române.
VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumitei și admirațiunei sale tuturor puterilor aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civili­za­țiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor Națiunii Ro­mâne din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Ro­mân, care va avea toată în­drep­tă­țirea să reprezinte națiunea română, oricînd și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispo­zițiile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.

Laurențiu Oancea
Notar al Adunării Naționale
Ștefan C. Pop
Vicepreședinte al Adunării Naționale
* Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a fost votată în unanimitate de cei 1228 delegați (aleși prin vot și de drept) ai adunării.

 

 

loan Băilă, „Imnul unirei”

Poezie scrisă de Ion Băilă „cu
prilejul marei Adunări Naţionale din Alba Iulia”,
la 1 decembrie 1918 şi publicată în ziarul „Sfatul”

Imnul Unirei

Cu prilegiul marei adunări naţionale din Alba-Iulia.
Neam român din patru unghiuri, fruntea ţi-o ridică sus,
Căci din somnul cel de moarte înviat-ai ca Isus !
Lanţul sclavului de veacuri azi îl scuturi la pământ,
Iar duşmanii tăi ca pleava umblă-acum bătuţi de vânt.
Cei ce au vrut ca să-ţi răpească legea ta şi graiul tău
Au ajuns de-ocara lumei sub blăstămul cei mai rău.
Neam român, ridică-ţi glasul, căci şi cerul şi pământul,
Vreau acuma să te asculte, să-ţi audă azi cuvântul.
în cetatea cea străbună ridicată de Traian,
Azi se ’nalţă a doua oară, falnic vulturul român
Şi cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare
Neamului roman să pună şi mai largi hotare,
Neam român, îndreaptă-ţi ochii spre cetatea’n care-odată
A intrat Mihai Viteazul cu viteaza lui armată.
Nu vedeţi voi pe ruina zidurilor învechite
Umbra lui, care vesteşte vremurile împlinite
De-a lua în stăpânire pe vecia vecilor
Ce dușmanii îi răpire tâlhărește, prin omor?
Neam român, tu şi urechia ţi-o apleacă şi ascultă,
Căci povestea ta e lungă şi durerea ta e multă.
Mut ai fost tu până astăzi şi de-ai vrea ca să mai taci
Ar vorbi în lumea largă pietrile pe cari-le calci.
Schingiuirile lui Horia cum pot rămânea uitate?
Horia, care’ntâiu strigase; „împărate, fă dreptate!"
Neam român, până acuma toată ţi-au fost în zadar;
Şi revolta cu puterea, - ca şi ruga la altar,
Căci duşmanii te’mpărţiră - se te poată stăpâni
Astăzi însă într’un cuget şi ntr’un simţ ne vom uni
Şi vom spune în lumea mare că suntem aceiași fii
Noi Români din patru unghiuri şi din patru’mpărăţii.

LXII. 1918.
Ion Băilă,
Sfatul, Sighet, an II, nr. 2-3, din 11(24) ian. 1919, p. 7

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.