• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 20 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 Aprilie , 2024

LANSARE DE CARTE ,,Baia Mare - file din istoria bisericească a ultimului secol”

 

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare va găzdui, joi, 16 mai a.c., începând cu ora 17.30, un eveniment ce anticipează manifestările care vor fi organizate anul acesta cu prilejul împlinirii unui centenar de la înființarea Protopopiatului Ortodox Român din Baia Mare. Va avea loc lansarea cărții ,,Baia Mare - file din istoria bisericească a ultimului secol”, semnată de preotul Dorel Michiș, paroh ortodox în Dăneștii de pe Fisculaș.

,,Am scris, într-o perioadă de doar zece ani, șase cărți. Nu știu dacă sunt multe sau sunt puține. Celelalte au condus, într-un fel sau altul, spre pe cea care urmează să o lansez. Această carte poate să fie privită în multe feluri, însă vreau să precizez doar un singur lucru, faptul că, atunci când am scris-o, am fost sincer, bine știind că sinceritatea unui autor nu aduce neapărat valoare unei cărți, ba, dimpotrivă, o poate duce în zona nostalgiei, a romanțării siropoase. O carte de istorie trebuie să fie serioasă, să nu-și îngăduie slăbiciunea judecăților de niciun fel, ci doar acuratețea celor consemnate și semnalate. Este posibil, în unele locuri, să fi căzut în această capcană, rememorând anii trăiți la Baia Mare, dar consider că m-am redresat pe parcurs și am depășit această ispită. Mizez pe obișnuința celor care, ținând în mână o carte nouă, vor parcurge, mai întâi, doar introducerea și concluziile. Așa vor înțelege mai bine cum văd eu lumea în care trăim, ce fapte și ce evenimente mi se par mie relevante, ce oameni și ce suflete le consider eu vrednice de a fi aduse în atenție, indiferent de epoca și de vremurile în care au trăit. Informațiile, fotografiile, documentele, notele de subsol ale acestei cărți vin să completeze și să întregească punctul meu de vedere sau felul în care mă fac ,,vinovat” de această abordare a vremurilor trecute, prezente sau viitoare.

Am scris această carte pentru Baia Mare și pentru băimăreni, în special pentru cei pe care i-am cunoscut și i-am simțit aproape în cei cincizeci de ani petrecuți aici: prieteni, din copilărie și de mai târziu, vecini, colegi de școală sau de liceu, colegi de catedră sau de slujire, de pe vremea când eram preot misionar și secretar la Protopopiatul Ortodox Român din Baia Mare, dascăli, dieci, dirijori, preoți, protopopi și episcopi. Nu puteam surprinde aspecte ale vieții religioase din Baia Mare fără să prezint contextele mai largi în care ele s-au consumat, pentru o înțelegere cât mai apropiată de ambianța, farmecul și atmosfera acelor vremuri. Incursiunea mea făcută în istorie vizează mai întâi Maramureșul, deopotrivă cel voievodal dar și cel ,,județean”, în încercarea de a zugrăvi un tablou cât mai complet asupra vieții oamenilor din acest spațiu. Am abordat, chiar dacă uneori tangențial - pentru că demersul meu este unul de anvergură - multiplele aspecte care au marcat și continuă să definească profilul maramureșeanului de ieri, de azi și de mâine. Nu am ezitat, în argumentarea unor caracteristici specifice acestor locuri și locuitori, să fac trimitere și la alte științe cum ar fi teologia, arheologia, arhitectura, etnologia, folclorul, numismatica, heraldica, demografia, statistica și să pun în valoare tot ce presupune credința, cultura, hărnicia, meșteșugurile, portul, caracterul, bunul-simț, respectul, talentul, umorul și, nu în ultimul rând, dragostea de viață, omenia și traiul cumpănit al acestor oameni, în ciuda condițiilor grele de trai, pentru că, la munte, pământul pietros și bătătorit presupune eforturi considerabile pentru a fi cultivat și îmblânzit.

Poate voi fi acuzat că idealizez Maramureșul, dar eu nu fac altceva decât să caut răspuns la o întrebare pe care și-o pun astăzi istoricii: cum se face că în Forul lui Traian din Roma sunt peste două sute de statui ce înfățișează chipuri de daci, statui impresionante ca dimensiuni (2,6 - 3 m), în timp ce statuile împăratului Traian nu depășeau înălțimea de 2,4 m? Unde s-a mai pomenit ca învingătorii să ridice, la ei acasă, statui învinșilor? Și încă din porfir roșu, adus din Egipt, piatră rezervată exclusiv chipurilor de împărați. Multe din edificiile ridicate după cucerirea Daciei poartă amprenta simbolurilor acestei civilizații, de la căciuli, vestimentație și opinci până la lupul dacic. Și-atunci, dacă spunem că maramureșenii sunt dacii liberi ai vremurilor de mai târziu, recunoscuți pentru statura lor morală, dârzenia neclintită și generozitatea sufletească, oare nu-și merită ei locul în cât mai multe monografii, descrieri și relatări istorice? Dacă noi nu vom aduce la lumină Maramureșul el va urma și îmbrățișa destinul Sarmizegetusei, care și astăzi își are gloria îngropată în pământ, măreția în adâncuri, fala în ruine și istoria în negură și-n întuneric.

Marele savant Nicolae Iorga a reușit să surprindă spațiul maramureșean, societatea      și caracterul locuitorilor lui, în jurnalul ultimilor ani de viață ai săi, într-o singură frază: ,,Maramurășenii vin la mine: preoți, un bătrân învățător, un țăran. Oameni foarte hotărâți.” Maramureșenii traversau atunci țara nu pentru a cere ceva anume, ci ca să-i mulțumească pentru reînființarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului, în anul 1937, și pentru episcopul Vasile Stan Rășinăreanul, pe care îl îndrăgeau atât de mult.   

Din nefericire, mare parte din istoria veche a acestui spațiu, consemnată de autori știuți sau anonimi, a sfârșit în focul pus de năvălitori, odată cu bisericile și mănăstirile dispărute,          dar rămase în toponimii. Orice expresie de genul ,,mănăștur”, ,,valea călugărească” sau ,,la schit” nu face altceva decât să identifice perimetrul în care, cândva, acolo, a existat un altar sau o construcție cu menirea de a intermedia între popor și Divinitate și de a aduce Cerul cât mai aproape de pământ.

Istoria acestor locuri, fie ea medievală sau modernă, ecleziastică sau laică, demonstrează intervenția providențială a lui Dumnezeu prin oameni aleși, de la simpli țărani, la dascăli, preoți, protopopi, episcopi, voievozi, eroi, martiri și sfinți. Privind retrospectiv momentele cruciale din istoria acestor locuri, putem identifica perioade marcate de continuitate dar și de fragmentare, fie din pricina lipsei documentelor, fie din pricina intervenției unor factori străini, care au tulburat și au frânat, uneori până la desființare, instituții care aveau menirea de a supraveghea și de a asigura, îndeaproape, bunul mers al unei vieți echilibrate, pașnice și tihnite pentru sufletele mereu încercate ale viețuitorilor acestor locuri.

Această carte a ieșit de sub lumina tiparului la zece ani distanță de la munca de cercetare a profesorului dr. Nuțu Roșca, așezată între filele lucrării sale: ,,Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Maramureș”. Noutățile aduse de mine vin ca o continuare și ca o confirmare a celor publicate atunci de regretatul profesor. Eu am făcut completări punând în paralel Maramureșul și Chioarul, Cetatea de Piatră și orașul Baia Mare, abordând teme diverse, cum ar fi: învățământul confesional, vizitele Familiei Regale, Școala de Pictură sau imaginea legendară a luptătorului pentru dreptate, Pintea Haiducul. De altfel, anul 2023, anul în care am definitivat munca de cercetare și am trimis manuscrisul spre publicare, a fost unul încărcat de evenimente importante pentru băimăreni: prag de centenar al înființării Protopopiatului Ortodox Român din Baia Mare, dar și 100 de ani de la întemeierea Mănăstirii „Sf. Ana”- Rohia, un secol de la vizita Întregitorilor României, Regele Ferdinand I și Regina Maria, un centenar de la promulgarea „Constituției unificării”, un veac de la crearea stației de afinare a aurului și argintului din Baia Mare, prima din România, 100 de ani de la apariția celui de-al treilea val avangardist al Școlii de Pictură de la Baia Mare, 110 ani de la nașterea artistului Vida Gheza și 320 de ani de la uciderea haiducului Pintea Viteazul, simbolul luptei pentru libertate și dreptate socială. Momentele de referință evocate în paginile acestei cărți constituie motive suficiente în demersul meu de a aduce, cât mai aproape de zilele noastre, poveștile orașului Baia Mare, în încercarea de a reliefa arcuri peste timp, de a contura punți de legătură și de a creiona moștenirile materiale, culturale și spirituale comune.

Una dintre poveștile de viață, ce merită toată atenția noastră, este cea a catehetului, preotului și protopopului ortodox Alecsiu Latiș, care, după Marea Unire din anul 1918, vine la Baia Mare cu scopul precis de a înființa o parohie ortodoxă, începând cu anul 1921, un protopopiat, din anul 1924, și de a reînființa o episcopie, la sugestia profesorilor săi de la Institutul Teologic din Sibiu, începând cu anul 1927. De ce a durat mai bine de zece ani, între  1927-1937, tergiversarea reînființării acestei episcopii, constituie subiectul unui alt studiu, ca urmare a descoperirilor făcute de mine, în mod surprinzător, după trimiterea manuscrisului acestui volum la tipar.

În viața fiecărui om există o „chemare”, dar în viața părintelui Latiș a existat o „împătrită chemare”: aceea de a înființa, la 5/18 septembrie 1921,  Parohia Ortodoxă Română din Baia Mare, apoi de a întemeia, începând cu 1 octombrie 1924, Protopopiatul Ortodox Român din Baia Mare, mai apoi aceea de a reînființa, din 1 iulie 1937, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și, nu în cele din urmă, aceea de a ridica o catedrală ortodoxă română, în Piața Cetății din Baia Mare, a cărui loc a fost sfințit la 25 octombrie 1937, de către Vasile Stan, viitorul episcop al Maramureșului, sosit de la Sighet special pentru punerea crucii și a pietrei de temelie. Nu cred în coincidențe, dar exact în aceeași zi, la Sinaia, Regele Carol al II-lea rostea, la ceremonia de înălțare în grad a voievodului Mihai de Alba-Iulia, o frază rămasă celebră: ,,Nu, de unde ai pornit, însemnează ceva, ci unde, prin  meritele tale și râvna ta, ai ajuns.” Aceste cuvinte rezumă, într-un fel, și eforturile de până atunci ale părintelui Alecsiu Latiș, pentru că la acea oră erau înființate parohia și protopopiatul din Baia Mare și reînființată episcopia cu sediul în Sighet.

În felul în care a răspuns acestor chemări, părintele Latiș ne-a învățat cum se face istorie și ce înseamnă lupta pentru credință, biserică, neam și țară, punând început acolo unde se părea că nu va avea niciodată sorți de izbândă. Eu zic că a izbândit chiar dacă nu a isprăvit. Își dorea o catedrală ortodoxă la Baia Mare dar care va veni după un orizont al așteptării, lung de un secol, prin monumentala construcție de azi, închinată Sfintei Treimi. Dacă unele vise au nevoie să treacă ani buni și secole până când se vor împlini, înseamnă că orice vis are șansa să devină realitate, și nu neapărat într-una eshatologică. Părintele Latiș, pe lângă amintire și comemorare, merită să fie pomenit, bine știind că pomenirea este act liturgic de credință, de dragoste și de nădejde. Credință în Dumnezeu, dragoste de țară, neam și limbă și nădejde de mai bine pentru generațiile care vor veni. N-a fost să fie nominalizat între cele 100 de personalități care au făcut istorie în Maramureș, dar poate că posteritatea îl va readuce înaintea ochilor noștri sufletești, ridicându-i un bust din bronz sau conferindu-i, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare, ca urmare a meritelor sale incontestabile în conturarea unei vieți bisericești dinamice, în orașul așezat pe cele două maluri ale râului Săsar. Este tot ce pot eu să obțin de la această carte și de la acest demers istoric: recunoaștere și recunoștință celui care a slujit, cu timp și fără timp, neamului și bisericii sale.

Părintele Latiș a deschis lista protopopilor care au vegheat peste destinele acestui segment de viață bisericească, la Baia Mare, protopopi ale căror biografii se regăsesc în paginile acestei cărți, fie că au fost aleși, numiți sau au avut doar calitatea provizorie de administratori protopopești.

Prezentul este moștenirea pe care o lăsăm celor care vin după noi. Așa au gândit și înaintașii noștri și de aceea se cuvine să ne aducem aminte de ei, chiar dacă de unii ne despart secole. Eu propun, în această carte, un arc peste timp, între două perioade, una de după un Decembrie 1918 și alta, de după un alt Decembrie, cel din anul 1989, pentru a arăta cum istoria se poate repeta, în cele mai mici detalii, prin felul în care Dumnezeu înțelege să intervină în istoria unei comunități, având oameni aleși: între părintele protopop Alecsiu Latiș și părintele protopop Gavril Mociran. Părintele Latiș a pus bazele primei parohii ortodoxe la Baia Mare, ale primului protopopiat ortodox, ale primei catedrale ortodoxe (localizând perimetrul unde va fi ridicată), ale primei mănăstiri  (,,Sfânta Ana” - Rohia, împreună cu pr. Nicolae Gherman) și ale primei publicații românești, după 1918, la Baia Mare (gazeta ,,Baia Mare” având ca director pe patronul de presă și de bancă - ,,Aurora” - Teofil Dragoș, și unde fiul său, medicul Andrei Latiș, a activat o vreme ca redactor-șef). Părintele Gavril Mociran a stat în fruntea comitetului de inițiativă pentru reînființarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a localizat perimetrul noii catedrale, a pus bazele Mănăstirii Habra (împreună cu pr. Coltan Ioan) și a fost în fruntea comitetului de redacție al primei publicații religioase post-decembriste de la Baia Mare, ,,Credința românească”.

Întrebarea firească ce se poate pune privind cuprinsul acestei cărți este una legată de abordarea unor teme diverse, ce aparent nu au nicio legătură cu istoria acestei instituții: Ce legătură are Protopopiatul Ortodox din Baia Mare cu Școala de Pictură, cu regalitatea sau chiar cu haiducul Munților Gutâi, Pintea Viteazul? Școala de Pictură a constituit mediul din care au fost recrutați pictorii pentru înveșmântarea interioară a capelelor și a bisericilor construite aici, după Marea Unire din 1918; Regii României au apreciat Maramureșul și au făcut numeroase vizite, punând în valoare potențialul acestei zone și făcându-l cunoscut lumii întregi. Regele Mihai I, în repetate rânduri, și-a manifestat dorința de a se reculege la Mănăstirea ,,Sf. Ana”- Rohia, fapt posibil doar în primăvara anului 1997; Pintea Haiducul își avea ca duhovnic și sfătuitor de taină pe Sfântul Maramureșului, ierarhul Iosif Stoica, Mărturisitorul. Amândoi își aveau „sediul” în Budeștiul Maramureșului, unde zăboveau sporadic, pentru că norodul era mult, necazurile insuportabile și setea de libertate mai mistuitoare ca oricând. Doar credința puternică în Dumnezeu îi mai ținea în viață pe oropsiții sorții acestor meleaguri. Românilor din acest ținut strămoșească nu le-a fost doar credința, ci și iobăgia, foamea, sărăcia, exploatarea, nedreptatea și neajunsurile de multe feluri. Acele vremuri au trecut, rănile s-au vindecat, dar de voievozi, de sfinți și de eroi mereu ne vom aduce aminte și-i vom pomeni, pentru că este necesar. Conducătorilor vremelnici trebuie cineva să le amintească de faptul că înaintașii noștri au jertfit din puținul lor, în contextul în care azi nimeni nu mai este dispus să jertfească din preamultul existent.

Dincolo de etichete, lozinci, critici, cifre, date și statistici, orașul Baia Mare poate fi considerat, pe bună dreptate, un loc minunat, liniștit, îmbietor și drag acelora care îi înțeleg istoria, îi cunosc căderile, dar care, în același timp, îi apreciază revenirile surprinzătoare, îi admiră adaptările și-i recunosc prefacerile inspirate, ce generează, pentru prezent și pentru posteritate, premisele și oportunitățile atât de necesare unei vieți așezate, tihnite și echilibrate.

Pe alocuri, în paginile acestei cărți, am făcut completări și trimiteri la situații sau stări emoționale cu caracter personal, dar n-am încercat, prin acest gest, decât să vin cu adăugiri la monografiile consistente, viguroase și atent realizate, de care are parte această urbe, întocmite printr-o constantă și istovitoare muncă de cercetare, de o ținută academică remarcabilă, a unor istorici consacrați, ce și-au dedicat întreaga carieră și întreaga lor viață promovării valorilor acestei așezări. Ceasurile nenumărate și năucitoare de căutare, irosite și petrecute în arhive, nu pot fi recuperate și recompensate cu nimic. Nu de puține ori, la întoarcerea acasă, am cunoscut și eu acel sentiment, vecin cu dezamăgirea, ce te încearcă atunci când nu ai putut confirma, prin documente, informațiile sau intuițiile avute, dar au existat și momente când, deși căutările păreau sortite eșecului, totuși, ajungeam să fiu copleșit de felul în care se legau descoperirile făcute și de modalitatea în care răspunsurile au ajuns, în timp util, la mine, suficient cât să mă facă să continui, lăsând în urmă ispita abandonării.

În ciuda atâtor contraste, aflat între medieval și modern, Baia Mare este astăzi orașul florilor (trandafiri, lalele, panseluțe) și al platanilor, al teilor, al castanilor comestibili și sălbatici, al parcurilor și locurilor de joacă pentru copii, al bisericilor și al muzeelor, al arhitecturii și bunului gust, o cetate deschisă oricărui dialog interetnic și interconfesional, multicultural și multilingvist, un ambițios și viguros centru economic, industrial, comercial, religios, cultural și turistic, calități și virtuți ce constituie doar o parte dintre motivele pentru care am scris această carte, nutrind convingerea că cine o va citi va înțelege că trebuie să pășească cu sfială atunci când trece pe aici.

Dator sunt, la ceasul lansării, să aduc mulțumiri Casei Regale a României, pentru aprecierile legate de acest volum, în special de capitolul ce surprinde vizitele Familiei Regale în Baia Mare și în Maramureș, publicate, de altfel, și în presa locală.

În mod special, se cuvine să mulțumesc profesorului acad. dr. Ioan-Aurel Pop pentru interesul și curiozitatea exprimate în vederea lecturării și acordării de sfaturi și sugestii, dar și  oferirii de lucrări de specialitate aflate sub semnătura Domniei sale.

Profesorului dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie ,,George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, îi mulțumesc pentru susținere, încurajări și cuvântul din prefață.

Domnului dr. Marius Câmpeanu îi sunt recunoscător pentru ajutor și disponibilitate, inclusiv pentru viitoarea sa calitate de moderator al evenimentului ce va marca lansarea acestei cărți.

Conducerii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare îi sunt dator cu mulțumiri pentru găzduirea acestei întâlniri de suflet, la ceas de seară, dar și pentru deschidere și întreg sprijinul acordat.

Mulțumesc prietenilor care mi-au pus la dispoziție informații constând în fotografii sau documente de epocă și care mi-au dat asigurări legate de faptul că munca mea, așezată între filele acestei cărți, merită să ajungă la publicul larg și îndeplinește criteriile unei lansări     într-un cadru instituțional de istorie și cultură locală și regională.

Multe gânduri bune îndrept înspre conducerea Editurii Argonaut din Cluj-Napoca, care a considerat demersul meu unul important și vrednic de a fi luat în serios, demn de a face parte dintre seria de lucrări de înaltă ținută academică ce urmăresc promovarea și valorificarea faptelor din trecut.

Un cuvânt de mulțumire îndrept și înspre Tipografia Ceconii din Baia Mare cu care am ajuns la a patra colaborare, nu ultima, nădăjduiesc, pentru că notițele mele de viață așteaptă gustul de hârtie, de cânepă și de aracet într-o altă abordare a lumii în care trăim, de data aceasta în versuri.

Îi mulțumesc fiicei mele, Iza-Maria Michiș, pentru crochiul de pe coperta I a cărții, intitulat: ,,Baia Mare- Rugăciuni spre Cer”. Atunci când i-am cerut fiicei mele să realizeze un crochiu cu turnurile bisericilor istorice din orașul Baia Mare nu i-am oferit detalii și nici nu    i-am sugerat în ce fel trebuie să arate această vedere-imagine. În mod surprinzător, a încadrat turnul actualei Catedrale Ortodoxe Sfânta Treime între Turnul ,,Sf. Ștefan” și turnurile Bisericii Ortodoxe ,,Sf. Nicolae”. Ea nu avea de unde să știe că preotul Alecsiu Latiș a localizat și a sfințit crucea și ,,piatra fundamentală” a unei catedrale ortodoxe exact în acea locație, în anul 1937.           

De asemenea, mulțumesc anticipat invitaților-surpriză din prezidiu sau dintre cei care se vor afla în sala de conferințe a muzeului, familiei mele dar, nu în ultimul rând, și bunilor mei credincioși din Dănești, care, încă de pe acum, adresează o invitație tuturor celor care doresc să li se alăture la sărbătoarea Bisericii Ortodoxe, prilejuită de hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, ce va avea loc duminică, 19 mai a.c.

Dacă unii vor susține că demersul meu nu poate fi numit o carte de istorie,  îndrăznesc să sper că va fi considerat măcar o călătorie în timp, printre oameni și locuri ce merită să fie evocate la ceas de centenar. Aștept la acest eveniment, ce se dorește a fi cu, despre și pentru prieteni, pe toți cei care înțeleg sinceritatea care m-a călăuzit în ceasurile istovitoare de cercetare, redactare și corectare a informațiilor adunate între coperțile acestei ,,cărămizi”, adăugată la zidul de apărare al unei cetăți, încă iubită și respectată de locuitorii ei sau de cei ce, întâmplător sau nu, i-au trecut pragul!

 

  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.