• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 04 Octombrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 22 Ianuarie , 2024

La un pas de începerea lucrărilor la Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare

Zilele trecute, deputatul liberal de Maramureș, Florin Alexe, a spus că va fi lansat în licitație publică Drumul Expres Baia Mare-Satu Mare, iar lucrările ar putea începe în acest an. Un anunț așteptat de maramureșeni și sătmăreni de zeci de ani.

 

Deputatul liberal a vorbit de proiectele Maramureșului și a subliniat necesitatea dezvoltării infrastructurii rutiere.

„Punem proiectele necesare dezvoltării Maramureșului în prim-plan. Aşa cum am promis, Drumul expres Satu Mare-Baia Mare urmează să devină realitate. Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transportului, a anunțat noi vești bune privind dezvoltarea infrastructurii rutiere din România. În anul 2024 este vizată lansarea licitațiilor pentru execuția de lucrări a peste 750 de km de drumuri de mare viteză, printre care şi Drumul expres Baia Mare-Satu Mare. La finalul anului 2023, pe traseul drumului expres, s-au executat ultimele foraje pentru completarea studiului geotehnic. În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere”, a spus Florin-Alexandru Alexe.

Drumul expres Baia Mare - Satu Mare - Petea (vamă şi punct de frontieră spre Ungaria) este un proiect de peste 20 de ani care a fost propus pentru a fi realizat în diferite guvernări, însă a fost mereu amânat din planul de investiții.

Maramureșul a fost vitregit, după Revoluție, de o dezvoltare normală a infrastructurii rutiere, pe calea ferată și aer. Am fost, alături de zona Covasna, cea mai izolată regiune românească, din punctul de vedere al infrastructurii. Din această cauză, Maramureșul a rămas în urma celorlalte județe din partea de nord-vest și nu numai. Noi, cei cu un brand de țară faimos, folosit atunci când trebuie să dăm bine, ne-am tot milogit la fel și fel de miniștri pentru realizarea unui drum expres nenorocit. Nu putem să nu ne amintim de miniștrii de tristă amintire Gheorghe Dobre și Radu Bercean.  Miniștrii anti-autostrăzi, anti-drumuri rapide, anti-cale ferată și anti-aeroporturi. Practic, ăștia nu au dorit o dezvoltare a infrastructurii românești decât în anumite zone.

De exemplu, Gheorghe Dobre susținea că aici, în nord, nu este nevoie de Drum Rapid, că nu avem nevoie, deoarece traficul este la un nivel minim. Iar Radu Berceanu spunea că probabilul Drum Rapid ar trebui făcut cu o bandă pe sens.

Ne mai amintim că au fost făcute, în acea perioadă, studii de trafic și pe partea rutieră și aeriană, chiar și pe calea ferată. Toate datele arătau că este nevoie de un drum mai rapid, de o dezvoltare a Aeroportului și așa mai departe. Doar miniștrii de mai sus erau de părere că nu sunt necesare. Și așa Maramureșul a rămas o pată albă pe harta dezvoltării din România.

 

Dar povestea a continuat cu alți politicieni care și-au bătut joc de Maramureș. De exemplu, Ludovic Orban a dat asigurări, aici în vizitele lui în calitatea de demnitar cu rang înalt, că Drumul Rapid se va face, că s-a dat în licitație, că urmează începerea lucrărilor și câte și mai câte. Nu s-a făcut nimic.

 

Totuși, să nu fim răutăcioși, s-au făcut studii de fezabilitate. Aici în Maramureș sunt două obiective care au beneficiat, în cei 30 de ani de la Revoluție, de cele mai multe studii de fezabilitate. Unul este Drumul Rapid și altul e Tunelul de sub Gutâi.

În fiecare legislatură politică, liderii, politicienii anunțau că aceste obiective se vor realiza, că avem studii de fezabilitate făcute și că vom începe lucrările. Alegerile treceau, iar lucrările...

 

În urmă cu vreo cinci ani, dacă mergeai în Ungaria pe la Petea, erau vizibile lucrările la Autostrada M3, cea de care urma să se lege Drumul Rapid, botezat Drum Expres. Inițial, era vorba de Vaja, în Ungaria, dar și acolo au fost schimbări, iar acum conectivitatea la M3 se va face aproape de graniță.

 

Se poate ca, de această  dată, să înceapă lucrările la celebrul Drum Rapid, Drum Expres sau cum vor liderii să îl numească. Din fericire, Aeroportul din Baia Mare a luat-o pe un drum fără întoarcere, cel al dezvoltării. Mai trebuie și drumul de mare circulație să fie realizat pentru ca izolarea Maramureșului să fie un subiect al trecutului.   

 

Drumul expres Satu Mare – Baia Mare va avea o lungime de 59 de km și va străbate următorul traseu: Satu Mare (DN 19 din Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare) – Botiz – Odoreu – Livada – Medieșu Aurit – Apa – Seini – Pomi – Ardusat – Recea – Tăuții-Măgherăuș – Baia Mare (bd. Independenței).
Pe varianta de traseu sunt prevăzute 29 de pasaje, 22 de poduri, 8 noduri rutiere, 142 de podețe, o parcare de scurtă durată, un spațiu de servicii și un centru de întreținere și coordonare a traficului.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.