• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 15 Septembrie 2025

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 Septembrie , 2025

Jenant, mișeilor! Vezi-ți lungul nasului!

Pe vremuri, când cineva făcea comentarii despre un subiect care îl depășea, i se răspundea simplu: „Vezi-ți lungul nasului!”. Bunul simț te obliga să îți cunoști măsura și să te comporți ca atare. Astăzi, din păcate, orice grilă de măsură sau de departajare a dispărut. Oricine are un telefon cu internet crede că are IQ de geniu și poate da sfaturi despre orice și mai ales oricui. Majoritatea românilor se pricep la orice, de la politică, la medicină, economie și inteligență artificială. Mai nou, profesorii sunt luați la rost mai mult decât elevii. Dacă elevul e analfabet funcțional, nu elevul e vinovat că nu învață, ci profesorul că nu l-a învățat. Mulți pacienți merg la medic doar pentru ca acesta să le confirme că tratamentul despre care i-a spus vecina sau pe care l-a găsit pe internet e bun.

La fel, oricine are acces la un forum e meșter de orice fel, inginer, magistrat sau finanțist. Nimeni nu mai răspunde: „Nu știu, nu mă pricep la acest domeniu”. Cu toții se pricep la toate, doar pentru că au văzut pe tik tok că și alții, la fel de neinstruiți, ca să nu zic proști, se pricep.

Din păcate, chiar dacă cineva ar mai spune: Vezi-ți lungul nasului!”, ar sări cu politically corect și cu libertatea de exprimare. 

 De fapt, cred că noi, românii, suferim și de un analfabetism moral. Nu avem luciditatea pentru o autoevaluare și tăria de a accepta cum suntem. De asta e atât de greu să evoluăm. Crezându-ne cei mai deștepți și mai frumoși, am devenit doar suficienți și limitați. Dar cu opinii multe. 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.