Jenant, mișeilor! / Ura noastră cea de toate zilele

În loc să reducă deficitul, deocamdată măsurile guvernului au redus solidaritatea și buna conviețuire dintre oameni, atât cât erau.

Astăzi, toate categoriile sociale sunt învrăjbite unele împotriva altora: angajații de la privat împotrivia celor de la stat, cei din câmpul muncii împotriva pensionarilor etc. Profesorii, medicii, bugetarii și mai ales magistrații au devenit „inamicul public numărul unu”. Discursurile celor plini de ură și frustrări seamănă cu cele din perioada comunistă: „eu lucrez dom’le în uzină 12 ore, un judecător stă pe scaun și ia 15.000 de lei. Da ce face el de 15.000 de lei?”.

Sigur, justiția are tarele ei, dar să crezi că a fi jude e totuna cu a face pâine, meserie onorabilă de altfel, e cale lungă. Diferența nu e doar de studii și pregătire, ci mai ales de responsabilitate. Brutarul riscă cel mult să ardă pâinea, judecătorul poate trimite un om nevinovat după gratii sau, dimpotrivă, poate lăsa liber un vinovat.

Nu există termeni de comparație, pentru orice om rațional. Și, totuși, cu reminescențele noastre comuniste, a fi judecător, medic, profesor sau om de afaceri pentru mulți nu e mare lucru.

În România, aproape fiecare crede că poate fi orice și ar putea înlocui cu succes pe oricine. Doar să fii tu însuți e mai greu. Să fii împăcat cu viața ta, cariera ta, venitul tău sau, dacă nu ești, să faci ceva ca să-l schimbi. Ceva real, pentru că ura, frustrarea și lupta de clasă nu ajută, nu au ajutat nici în comunism și cu atât mai puțin în democrație.