Jenant, mișeilor! / Totuși este trist în lume...

E o senzație de frig, de neputință și de greață care te cuprinde în fața superficialității și a „dictaturii celebrității”. Așa-ziși formatori de opinie care opinează doar ce dă bine. Manipulatori și manipulabili deopotrivă. Așa a fost și cu evenimentul istoric de la Catedrala Mântuirii Neamului. Ani buni au inventat slogane despre „spitale, nu catedrale”, despre preferințele arhitecturale ale lui Dumnezeu căruia ei știu sigur că îi place „lemnul și spațiile mici” și au dat vina pe Biserică, pentru că politicienii, toți, au administrat prost țara. Acum, când au văzut catedrala gata, s-au pozat și au scris texte în care ChatGbt nu le-a putut surprinde toată emoția și mândria. S-au dat cu valul, ca și înainte, dar nu cred că din convingere.

Penibil și trist. Unde sunt campaniile lor cu spitalele? Câte spitale au construit? Dar campania cu repatrierea operei lui Brâncuși? ... Nu sunt, catedrala însă este și va fi. Probabil singura mărturie arhitecturală importantă a acestei epoci. Unde vor fi peste 100 de ani mallurile de fițe? Dar campaniile lor de doi lei? Va reține credeți facebookul peste un secol inepțiile unor „influenceri”? Nu, evident. Catedrala va fi însă acolo. Și va vorbi despre dăruirea unei generații care a știut să construiască pentru eternitate. Și din care, nedrept, se vor regăsi și cei care au contestat-o.

Așa a fost mereu, cei care nu se pot ridica din micime n-au cum să aprecieze măreția.