Jenant, mișeilor! / Lecțiile istoriei

Săptămâna aceasta s-a vorbit foarte mult despre modelul de lider, de președinte de care are România nevoie. Unii încearcă să inventeze tipare, alții să le copieze. Ca să devii mai bun în viitor, trebuie să înțelegi trecutul și să înveți din el.

Istoria ne oferă suficiente exemple în acest sens. Nu trebuie să inventăm nimic, doar să citim și să înțelegem.

„Jur, în numele prea sfintei treimi și în fața țărei mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei, că în toată domnia-mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă și pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor!”. De la jurământul lui Alexandru Ioan Cuza au trecut 166 de ani, dar spiritul lui e mai actual ca niciodată.

Un președinte și orice om de stat, trebuie să uite, asemeni lui Cuza toată ura și să-i iubească și să-i slujească, în egală măsură, pe cei care l-au votat și pe cei care nu l-au votat. Fără respect și toleranță, de la cel mai înalt nivel, România va rămâne divizată de ură, intoleranță și frustrare.

De asemenea, orice om de stat, indiferent de funcția publică pe care o ocupă, trebuie să știe că el este al țării și al comunității și nu invers. Și cuvintele lui Țepeș sunt la fel de actuale: „𝐍𝐮 ț𝐚𝐫𝐚 𝐞 𝐚 𝐯𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫ă 𝐛𝐨𝐢𝐞𝐫𝐢! 𝐕𝐨𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐭̦𝐢 𝐚𝐢 ță𝐫𝐢𝐢! Ș𝐢 𝐞𝐮 𝐭𝐨𝐭 𝐚𝐥 ță𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭. 𝐒𝐞 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐋𝐚𝐝𝐢𝐬𝐚𝐥𝐚𝐮 𝐚𝐥 𝐔𝐧𝐠𝐚𝐫𝐢𝐞𝐢, 𝐧𝐮 𝐔𝐧𝐠𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐋𝐚𝐝𝐢𝐬𝐥𝐚𝐮 ! 𝐂𝐚𝐳𝐢m𝐢𝐫 𝐚𝐥 𝐏𝐨𝐥𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢, 𝐧𝐮 𝐏𝐨𝐥𝐨𝐧𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐚𝐳𝐢𝐦𝐢𝐫!  𝐃𝐚𝐜ă 𝐧-𝐚𝐫 𝐟𝐢 𝐚ș𝐚, ță𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐫 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐨 𝐝𝐚𝐭ă 𝐜𝐮 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐢𝐢“.

Dacă liderii politici ar cunoaște istorie și ar învăța din trecut, n-am mai fi nevoiți să repetăm greșelile la nesfârșit și am putea vorbi de evoluție.