Învățătura Sfintei Scripturi privind trupul omului. Noul Testament

Cea mai importantă mențiune privind trupul omului o găsim în prologul Sfintei Evanghelii după Ioan.

„Și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Sn. 1, 14)

Având în vedere importanța acestei mențiuni, voi aminti câteva dintre exegeze patristico-teologice legate de aceasta. „Aceste cuvinte, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, închid gura acelora care spun că Hristos a trecut prin Fecioară ca printr-un canal. Dacă așa s-ar fi petrecut lucrurile, atunci Hristos n-ar mai avea nimic comun cu noi, atunci trupul lui Hristos ar fi din altceva, nu din frământătura noastră. Ar mai putea fi numit Fiul Omului și ar mai putea fi Maria, mama Lui, ar mai putea fi din sămânța lui David. S-ar mai putea spune că a luat chip de rob? – Nu! Pentru ce atunci Ioan a spus: „Cuvântul trup s-a făcut? (Omilii la Matei). Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că așa spuneau ereticii valentinieni.

Foarte interesantă exegeză o întâlnim la Andre Scrima. „Și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi i- am văzut slava Lui, slavă a Unuia născut de la Tatăl, plin de har și de adevăr.   ( In. 1, 14); acest verset rezumă întreaga taină a Noului Testament. Întreg Vechiul Testament era așteptare a a arătării slavei lui Dumnezeu. Și iată, această așteptare se împlinește acum, căci Evanghelia după Ioan proclamă prezența lui Dumnezeu, a sfințeniei, vieții și luminii lui. Omul, înainte de venirea Fiului lui Dumnezeu, nu a fost purificat lăuntric, că Dumnezeu îl cârmuia din afară... Însă toți profeții au vorbit despre locuirea lui Dumnezeu în inimi de carne, despre viitoarea lui strămutare din templu de piatră în templu omenesc, în omul născut din Dumnezeu. Istoricul evreu Iosif Flaviu menționează că, la vremea răstignirii lui Hristos, s-a iscat noaptea în templu o larmă îngrozitoare și că păzitorii au auzit un glas care spunea: „Să ieșim de aici!” Și au văzut slava lui Dumnezeu ieșind din templu. În urma acestui fapt, s-a sfâșiat vălul, adică templul  s-a golit de slavă. Și s-a strămutat slava lui Dumnezeu din templu în Omul de pe cruce, Iisus. Templul era un semn: „Dărâmați-l și în trei zile îl voi ridica.” (In. 2, 19) și Iisus a devenit El Templul viu al lui Dumnezeu, și noi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia născut de Tatăl (In. 1, 14). Cei născuți din nou întru Hristos (In. 1, 13) primesc slavă în El și prin El. Iar noi trebuie să dăm mărturie pentru aceasta! (Comentariul integral la Evanghelia după Ioan, pag. 24-25).

 „Trupul lui Hristos - spune Sf. Neofit Zăvorâtul - era slab și pătimitor” (Tâlcuire la Canoanele celor 12 praznice). Așa este! Însă, acest trup al lui Hristos deși slab și pătimitor a biruit prin moartea pe cruce pe dușmanul neamului omenesc. „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul - spunea Mântuitorul - iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheenă” (Mt. 10, 28).

Este un păcat trupesc, pe care-l leagă Mântuitorul de toate timpurile și de toate locurile. „Cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în acest neam desfrânat și păcătos și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri” (Mc.8, 38).

Desfrâul este cel mai mare dușman al omului, deoarece acest păcat se săvârșește „...în însuși trupul său” ( I Cor. 6, 18). Acest păcat împiedică sălășluirea Domnului, prin Sfântul Duh, în inima omului.

În  Noul Testament, trupul omului este „templu al Sf. Duh” (I.Cor.6,18).

Sfântul Apostol Pavel are o mențiune interesantă privitor la trup, când vorbește despre dușmanii crucii lui Hristos. Spune că la aceștia „Pântecele este dumnezeul lor” (Fil. 3, 19).

În cărțile Noului Testament, cele mai multe mențiuni privind trupul omului le găsim în epistolele pauline. În cele 14 epistole ale sale, Sfântul Apostol Pavel vorbește de 74 de ori despre trupul omului. Voi aminti doar câteva dintre ele, care necesită exegeză spre a fi corect înțelese.

În epistola către romani, creștinii sunt sfătuiți a nu admite ca în trupurile lor să „împărătească” păcatul. „Deci să nu împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneți poftelor lui”( Rom. 6, 1)

Făcând exegeza acestor îndemnuri, Sfântul Teodor  Studitul  spune: „Să respectăm, vă rog curățirea, să ne păzim sfințirea. Pentru ce să ne pogorâm la necinste, cinstiți fiind? Pentru ce să ne îngrijim trupul mai mult decât se cuvine, pe care puțin după aceea îl vom lăsa mormântului? Pentru ce să socotim că plăcerea este dulce, când ea cu adevărat este durere ucigătoare, căci plăcerea este undița diavolului. (Cateheze mici)

Extraordinare cuvinte! În a doua epistolă către corinteni găsim o altă învățătură profundă: „Căci știm că dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri” (II Cor. 5, 1).

Sfântul Teofilact al Bulgariei face următoarea exegeză a acestor cuvinte. „Iar – cort -  locuință pământească, grăind că este vremelnic, și lesne se topește, căci așa este cortul. Totuși odihnele din cer ale drepților se numesc de multe ori și corturi, dar - corturi veșnice - ...Astfel, dacă se va strica viața pământească a trupului nostru, ce se poate numi și „făcută de mână”, căci pâinea și vinul și restul hranei trupești se fac prin lucrarea mâinilor omenești... dacă acesta se va strica vom dobândi altă viață, în ceruri, nestricăcioasă și nefăcută de mână, căci nu are trebuință de lucrarea mâinilor noastre” (Tâlcuirea la epistola II, Corinteni).

Tot în a doua epistolă către corinteni găsim un cuvânt plin de nădejde și de mângâiere care completează învățătura anterioară: „De aceea nu ne pierdem curajul și, dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoiește din zi in zi” (II Cor. 4, 16).

Sfântul Teofilact al Bulgariei spune: „Trupul se strică. În ce chip? - Pentru că este bătut și izgonit și se ticăloșește. Iar cel dinăuntru - adică sufletul - se înnoiește. Cum și în ce chip? Pentru că are bune nădejdi, îndrăzneală și bucurie, căci pătimește pentru Dumnezeu” (Tâlcuire la II Corinteni).

   Pr. dr. Nicolae Lauruc