• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 07 Iulie 2025

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Iulie , 2025

Începe tăvălugul creșterilor de taxe și impozite. Încep și protestele

Premierul Ilie Bolojan a anunţat zilele trecute măsurile fiscale pe care guvernul le va lua pentru reducerea deficitului financiar. Măsurile luate au fost discutate de liderii partidelor aflate la guvernare. Au fost multe discuții, contre și cu siguranță nu există unanimitate, dar măsurile au fost votate favorabil, până la urmă.



Premierul Bolojan a venit în fața camerelor tv pentru a prezenta aceste măsuri. Conferința de presă a durat mai mult de o oră.
,,Așa cum am prezentat, deficitul și absorbția fondurilor europene sunt cele două urgențe. De ce este corectarea deficitului o urgență națională? Pentru că România a avut cel mai mare deficit bugetar din UE și am avut al doilea cel mai mare deficit din ultimii 30 de ani. Cel mai mare a fost în 2010, puțin mai mare decât cel din 2024, de 9,4%.Dacă nu am face nimic, ar exista câteva consecințe care ar însemna intrarea în incapacitate de plată a statului român. Creditorii noștri, cei care ne împrumută, nu ne-ar mai împrumuta și nu am putea acoperi cheltuielile statului, inclusiv salariile și pensiile.Nu am mai avea acces la fondurile europene, nu am putea continua jumătate din investițiile pe care le avem în curs.Ar însemna că am intra într-un risc major, am fi încadrați în categoria junk, ceea ce ar însemna că țara noastră nu ar mai fi recomandată pentru investiții. Am intra într-o recesiune brutală, ceea ce ar însemna pierderi de locuri de muncă, șomaj accentuat și un curs valutar care s-ar deprecia masiv”, a spus premierul.


Ilie Bolojan a început să prezinte măsurile de austeritate.

Vom reașexa TVA-ul la două cote. Astăzi avem trei cote: 5%, 9% și 19%. Cele două cote propuse sunt 11% și 21%. La cota redusă vor rămâne: medicamentele, alimentele, serviciile publice de apă și canalizare, cărțile, lemnele de foc și energia termică.
- Propunem ca și industria HoReCa să rămână la acest nivel. Acest lucru se va face în așa fel încât, în luna octombrie, să se realizeze o analiză din care să rezulte dacă ne-au crescut încasările. Dacă ele nu vor crește, atunci cu siguranță și această industrie are șanse mari ca, de la sfârșitul anului, să intre la cota ridicată.
- Creșterea accizelor de bază cu 10% pentru băuturi alcoolice și combustibili. De asemenea, va crește acciza și pentru țigări.
- Creșterea numărului de contributori la CNAS. Avem puțin peste 6 milioane de contributori și peste 6 milioane de beneficiari. Practic, nu avem cum, cu aceste dezechilibre, să asigurăm salarii bune în sănătate. Aceasta înseamnă două di­recții:Aplicarea contribuției la pensiile mari, de peste 3.000 de lei.
- Eliminarea unor excepții, în așa fel încât să creștem numărul de contribuabili de la 6 milioane la 8 milioane. Ca să fac un calcul: la o pensie de 4.000 de lei, se va plăti 10% pe diferența dintre 4.000 și 3.000, adică 100 de lei.

Prin scăderea nivelului pensiilor pentru care se aplică CASS de la 4.000 de lei la 3.000 de lei Guvernul va majora baza de contribuabili la Sănătate cu încă 1,78 de milioane de pensionari (față de 993.000 cât ar fi fost dacă CASS se aplica doar la pensiile de peste 4.000 de lei). În luna iunie în România erau peste 490.000 de persoane cu pensii de peste 5.000 de lei, conform datelor oficiale.

Taxarea suplimentară a capitalurilor. Vom propune și vom adopta o măsură care va intra în vigoare de la 1 ianuarie: majorarea impozitului pe dividende de la 10% la 16%. Toate celelalte măsuri vor intra în vigoare de la 1 august.
- Vom taxa suplimentar profiturile băncilor.
- Vom suprataxa toate câștigurile din jocurile de noroc.
- În ceea ce privește aspectele care țin de limitarea cheltuielilor și de luarea unor măsuri structurale, vom propune o măsură temporară, și anume: ca și anul viitor pensiile și salariile din sectorul public să rămână plafonate.
- Propunem creșterea normei didactice cu două ore în învăță­mân­tul preuniversitar și uni­ver­sitar. Asta înseamnă că, din cele 40 de ore pe săptămână, în loc de 16 ore, un cadru didactic va preda 18 ore, iar în loc de 18 ore, va preda 20 de ore. Această modificare nu afectează drepturile salariale, dar va reașeza numărul de ore predate.
- Reforma burselor. În ultimii ani, a avut loc o creștere nesustenabilă a sumelor alocate burselor pentru elevi. Acum trei ani, suma totală pentru burse era de 188 de milioane de lei, iar anul trecut și anul acesta am ajuns la 4,7 miliarde de lei. Este o creștere de zeci de ori, o sumă foarte mare, pe care nu ne-o mai putem permite”, a spus premierul Ilie Bolojan.

Premierul a vorbit și despre reforma companiilor de stat.
,,Cheltuieli mai eficiente, reducerea subvențiilor și asigurarea trans­parenței și performanței acestor companii.
- Reanalizarea unor sporuri aplicate în cascadă. Avem ministere cu sporuri de 50-45%. Prin două astfel de operațiuni și-au dublat salariile.
- Vom actualiza redevențele și vom valorifica mai bine activele statului.
- Cel de-al doilea pachet vine să îndeplinească jaloane obligatorii pentru a accesa fonduri europene.
- Românii trebuie să vadă că nu doar administrăm, dar reparăm lucruri pentru a repune România pe drumul cel bun.
- Pentru a pune în practică acest pachet este evident că în liniile doi-trei avem nevoie de o nouă abordare. Am numit o nouă conducere la ANAF”, a spus premierul. Intenția Guvernului este de a-şi angaja răspunderea în Parlament, chiar în această lună, pentru actul normativ care va introduce noile creşteri de taxe.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.