• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 01 Decembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 22 Septembrie , 2021

Iacob Oniga: „Trăiri pe raftul vieții” - o carte de colecție despre amintiri deslușite poetic

Cunoscutul autor lăpușean Iacob Oniga ne întâmpină, din nou, cu o carte în linie, apărută la Editura Eurotip Baia Mare, 2020, 288 p. Coperta volumului, deosebit de inspirată, ne sugerează trecerea timpului, iar grafica din conținutul acesteia sporește farmecul unei cărți de poezie. Prolificul și impetuosul creator literar, aflat la senectute (este bunic), s-a născut în 24 ianuarie 1954, în Lăpuș, Maramureș, sub zodia sentimentului patriotismului și unirii.

În lumea literară, fostul ofițer superior din domeniul Științelor Informației s-a afirmat târziu, evident într-o anumită etapă a vieții și, de aceea, pare că și-a propus să recupereze și să ne asalteze cu o producție literară de invidiat:
- 2013 - „Am fost odată pe pă­mânt”, poezie și proză;
- 2014 - „Câștigă fără să ucizi”, proză;
- 2015 - „Fotografia unui vis”, poezie;
- 2016 - „Iubiri dintr-un sertar”, poezie;
- 2017 - „Victoria înfrântă”, proză, volumul I;
- 2018 - „Amintiri din copilăria cuvintelor”, proză;
- 2019 - „Victoria înfrântă”, proză, volumul II.

În paralel, distinsul autor este o prezență notabilă în interiorul fenomenului literar băimărean și al zonei, fiind membru al Ligii Scrii­torilor din România.
În același prezumtiv și aproximativ CV literar ad-hoc aș mai evoca faptul că Iacob Oniga este prezent cu colaborări literare în ziarele și revistele locale, între care „Graiul Maramureșului”, „Glasul Mara­mu­­reșului”, „Nord Literar”, „Frea­măt”, „Vatra chioreană”, „Clep­si­dra de cristal”, precum și în „Creneluri sighișorene”. El mai este prezent, de asemenea, și în antologii de poezie și proză locală, dar de respirație și de reputație națională, de tipul „eCreator”, Baia Mare sau în „Poeți și prozatori români în regal eminescian”, București 2019. Iacob Oniga a mai primit și premiul „eCreator”, pentru poezie, în anul 2018, și pentru proză, în 2019. Autorul recenzat este un răsfățat al presei, deoarece a fost promovat inclusiv de Radio România București, precum și de posturile de televiziune băimărene.
În volumul de poezii la care fac referință, „Trăiri pe raftul vieții”, autorul beneficiază de un cec în alb, de câteva cuvinte de recomandare din partea eseistului Ștefan Mitroi care, sub titlul „Lacrimi fericite”, precizează că „înainte de a-i citi poeziile i-am citit numele. Mi s-a părut foarte literar. Iacob Oniga!” (p. 5); continuând că „Ia­cob Oniga se lasă trăit de Maramureș și-l trăiește în toate cuvintele pe care le rostește. Dar îndeosebi în cele pe care le rostește poetic. Cartea de față e organizată ca o casă de lemn din Țara Lăpu­șului. Are trei odăi. În prima dintre ele e depozitată Iubirea. În cea de la mijloc, Viața. iar în cea de-a treia, Amintirile” (p. 5).

La Iacob Oniga amintirile sunt icoane ale sufletului, care, poate ca semn de admirații tăcute față de lumea trecută, se constituie în introspecții, căci prin amintiri te resetezi pe tine însuți și, chiar dacă ești un pic narcisist, făcându-ți ordine în propria-ți galerie de valori sentimentale și morale, alegi, totodată, varianta cea mai bună a lumii tale. Or, se știe că doar atunci când alegi, te și definești!

Parcurgând cu nostalgie și curiozi­tate comparativă paginile cărții de față, am identificat și urmărit, în primul rând, patru teme mari, evocate și invocate de către autor, cu vârful peniței înmuiate în călimara sufletului: patriotismul, obârșia, toamna și iubirea.
Scriind o poezie de factură bala­descă uneori, autorul nostru creează, parcă, pentru zăcământul de tezaur anonim al folclorului, iar versurile cheamă, prin ritm și tematică, melodia care le va pune în valoare. La Iacob Oniga poezia este ca o răcorire pe suflet, de certă extracție populară, de factură romantică incurabilă, inventariind o colecție de amintiri care-ți vorbesc și te farmecă, te tulbură, dar care nu pot rezona decât acolo unde există o anumită afinitate culturală, intelectuală și de sim­țăminte, cu toate că autorul măr­turisește cu modestie serafică:

„Știu ce simt și ce trăiesc
Și mângâi cugetele triste,
Fără să cer, eu dăruiesc
Lacrimi fericite în batiste”.
Când scrie despre iubire, Iacob Oniga este convins că mirii, deși se găsesc sub auspiciile celor două cununi de pe cap, se visează împliniți sub vraja uneia singure, iar autorul este convins că buche­tele de flori nasc bucurii mai mari decât orice floare singuratică:

„Îmbătat de-al lor parfum
Am făcut buchete mii,
Și le-am înșirat pe drum
Ca să nască bucurii”.
Este adevărat că acum, la vârsta senectuții, autorul pare că mărtu­risește că scrie versuri  mai mult despre femeia din icoană, iar în păcate „cade a lene”, ajungând să boteze până și toamna cu numele uneia dintre iubite, în mod circumspect, Ana, dar:

„Că-n a mea singurătate
Rezemat de-un măr gutui,
Să iubesc toamnele toate
Fără știrea nimănui”.

Poetul construiește și păstrează o relație aparte cu iubirea, el creează un joc frumos de cuvinte, dove­dind o suveranitate endemică a limbii române, iar o astfel de „aro­ganță”, cum ar fi tradusă în limbajul cotidian de azi, nu deranjează:

„La răsărit, profund
să adormim
Sleiți de vlaga lungului amor
Și așa-ș dori ca să îmbătrânim
Iubita mea…
Tu, apă vie, Eu, nesecat izvor”.

Ca o temă predilectă, așadar, ni se distinge a fi cea a toamnei, obsesia chiar a acestui anotimp:
„Mi s-a îmbolnăvit din nou grădina toată”. Poetul, „obosit, dar atent la timpul prezent”, se lasă parcă bântuit de „valsul trist al frunzelor de toamnă”, iar rătăcirile acestui ano­timp și le asumă, pentru că par a semăna tot mai mult cu cele ale poetului însuși, căci toamna vine, cu brândușele ei efemere, dar parcă se face că nu vrea să vină, deși este ultimativă, la fel ca poetul:

„Nu vreau ca să mai scriu ceva,
Chiar dacă sufletul
mă-mbie,
Prea multe toamne în viața mea…
Și-așa puțină…poezie”.

O altă temă incitantă a acestui vo­lum o reprezintă golirea de patrio­tism a orizonturilor zilelor noastre, pierderea busolei națio­nale spre care suntem ghidați cu sârg. Poetul scrie despre înstrăinare, lichele, știrile tv, inutilitatea sfatului bătrânilor lui Vida Gheza, despre orașul gay, despre satul cu facebook, realizând o cruntă „tomografie a vieții țării”.

În concluzie, lectura acestei cărți este o clipă de terapie umană, petrecută prin filtrul sensibil al unui poet patriot, al unui om al cetății, al feciorului de la țară care numai când se însoară „se încarcă de păcate”, al unui spirit treaz, cutezător și care își asumă dorul de zona  Lăpuș, ca de o Țară a Lăpu­șului.

 
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.