Homo economicus

Întrebare: Sunt persoane care m-au întrebat despre motivele care determină zvârcolirile economice, politice şi sociale care caracterizează societatea actuală, nu numai românească...
Răspuns: Eludând legile logicii formale, răspund la o întrebare cu o altă întrebare: Oare asistăm la sfârșitul iluminismului, acea mișcare culturală şi ideologică, (care, ca orice ideologie, are un început şi un sfârșit), care dorea să creeze o socie­tate „rațională” prin răspândirea „lumi­nilor” în mase, de a exclude din viață actul de creație şi de a propaga iluminarea pe baza experienței proprii?
Românii (şi numai românii) au cuvinte potrivite pentru o persoană culturalizată în iluminism: „Este un om fără Dumnezeu” şi știm cui i se adresează.

Î.: Poate se impune să intrăm mai mult în detaliile problemei plecând de la vechea temă: dacă știința şi credința sunt compatibile?!
R.: Trebuie început cu celebra replică a savantului Marchiz de Laplace, teoreticia­nul determinismului integral: „Dumnezeu? O ipoteză de care nu am nevoie”. Întrebare perfect înscrisă în gândirea multora, iluminați de epoca luminilor. Răul, suferința, moartea au schimbat multe în ultima perioadă.

Î.: Daţi câteva exemple!
R.: Să luăm cazul lui Einstein care refuza să creadă că „Dumnezeu se joacă în bumbi cu Universul” şi lui îi datorăm această ciudată formulă, mai puțin cunoscută decât celebra lui ecuație, poate mai puțin riguros construită, dar revelatoare: „Religia fără știință ar deveni oarbă, dar știința fără religie ar merge șchiopătând”.

Î.: Cred că se poate aminti şi Oppen­heimer, unul din „inventatorii” bombei atomice?!
R.: Oppenheimer compară imensul edificiu al cunoștințelor moderne cu o închisoare cu ziduri atât de groase încât orice dialog devine imposibil între cei aflați în celule. Există, totuși, un punct comun între științe: toate caută adevărul, urcând din cauză în cauză, sub controlul matematicii, până la originea fenome­nelor supuse investigației. Virtutea lor principală este smerenia, fără de care ele n-ar putea descoperi niciodată ceva. Religia se ocupă mai puțin de obârșia oamenilor şi mai mult de menirea lor, o interesează mai puțin faptul de a afla cum este constituit omul, cât de cel de a cunoaște care este menirea lui.