Festivalul „Noaptea Menestrelilor” a împlinit un sfert de secol

„Noaptea Menestrelilor”, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică folk din România, a împlinit anul acesta 25 de ani. În acest sfert de secol, pe scena Festivalului au urcat cei mai importanți artiști folk din România.

Diana și Ioan Horvath Bugheșiu au înfiin­țat acum 25 de ani Festivalul Folk „Noaptea Menestrelilor”, care a devenit în timp un reper pentru evenimentele de profil din România. De-a lungul timpului, au urcat pe scena acestui festival aproape toți artiștii importanți de muzică folk din România.
Diana și Ioan Horvath Bugheșiu (ea lucrează în sistemul medical, iar el este profesor de chitară clasică) fac parte din Grup Folk CLASIC, alături de Călin Ionce (pian, voce) și Adrian Bogdan (percuții), grup înființat în 1999. Tocmai pentru că nu-i puțin lucru să organizezi de 25 de ani un festival de o asemenea anvergură, acum, la ceas aniversar, le-am luat un interviu soților Diana și Ioan Horvath Bugheșiu:

- Care este povestea de început a „Nopții Menestrelilor”?
- Totul a început în luna august a anului 2001, când un vis frumos a devenit realitate, o realitate pe măsura dorinței arzătoare care a născut-o, o întrunire a iubitorilor muzicii folk într-o noapte fascinantă de vară. Au răspuns chemării bunii noștri prieteni folkiști şi un public neașteptat de numeros, neașteptat de călduros şi receptiv, având în vedere că mare parte dintre ei erau atât de tineri! A fost o noapte întreagă de muzică şi poezie adevărate, mângâiat de lumina torțelor şi a lunii. N-am avut scenă, nici tehnică performantă, nici planuri mari. Am avut doar dorul de muzică și credința că folkul este un limbaj care nu se pierde.
Atmosfera incredibilă ne-a făcut să hotărâm atunci că este nedrept şi egoist să ne bucurăm numai noi de asemenea momente şi că, aşa cum orice bucurie împărtăşită cu cei dragi este mai mare, e necesar ca aceste seri să fie ale tuturor celor care doresc să fie alături de noi. Și, dacă o singură noapte a putut fi atât de intensă, merita repetată, crescută, transformată într-o tra­diție. Așa a început Noaptea Menestrelilor, dintr-o nevoie firească de a aduce oamenii aproape unii de alții, aproape de ei înșiși, prin cântec, din dorința curată de a da glas simplității, emoției și prieteniei.

- Cum a evoluat în cei 25 de ani?
- Ca un copac crescut dintr-o să­mânță de cântec, festivalul a prins rădăcini adânci și coroană bogată. An de an, fiecare ediție a adăugat o frunză, o poveste, o amintire. A crescut firesc, cu pași de chitară și pași de om. Azi, la un sfert de veac, „Noaptea Menestrelilor” nu e doar un eveniment - e o stare de spirit. Ca orice lucru făcut din inimă, festivalul a crescut firesc, cu răbdare și pasiune. De la o întâlnire între prieteni, am ajuns la un eveniment cu foarte mulți participanți. În 25 de ani, „Noaptea Menestrelilor” a devenit mai mult decât un festival – a devenit un reper, un loc al reîntoarcerii pentru toți cei care poartă muzica folk în suflet. Am început fără bugete, cu sonorizări improvizate, cu afișe făcute la imprimantă și cu artiști veniți din pură prietenie. Încet, încet, am învățat ce înseamnă organizarea, colaborarea cu insti­tu­țiile, cu sponsori, cu presa, cu voluntarii. Am adus pe scenă artiști mari ai folkului românesc, dar nu am uitat niciodată să le oferim un loc și celor la început de drum. Am schimbat locuri, am schimbat generații, dar spiritual a rămas același. O noapte pe an în care se oprește timpul și începe muzica.

- Câteva momente memorabile din culise, dar și de pe scenă?
- Sunt atât de multe încât le-am putea aduna într-o carte. Unele sunt amuzante, altele emoționante, altele greu de descris în cuvinte. Îmi amintesc o seară în care a plouat torențial, iar publicul nu s-a mișcat din fața scenei – stăteau în ploaie și cântau împreună cu noi. Un moment în care cu toții am simțit că folkul este o formă de rezistență prin frumusețe. Iar în culise... oh, acolo e altă poveste. Întâlniri între generații de artiști, schimburi de povești, glume, emoții, îmbrățișări. Culisele sunt un festival în sine, o lume mică și vibrantă care pulsează înainte de fiecare intrare pe scenă.

- Cât este de greu să organizezi un festival de genul acesta?
- În spatele unei seri perfecte sunt luni de muncă, telefoane, drumuri, răspunsuri care întârzie, bugete care nu se leagă, planuri care se schimbă din oră în oră. E nevoie de echipă, de viziune, de tenacitate, dar mai ales de încredere. Încredere că va fi bine, chiar și atunci când totul pare că se prăbușește. Cele mai dificile momente vin mereu pe neașteptate: o problemă tehnică, o vreme capricioasă, o absență de ultim moment. Dar fiecare obstacol depășit adaugă un strat de hotărâre. Este important să amintim că în spatele „Nopții Menestrelilor” se află, de la bun început, o inimă comună: noi, Diana și Ioan Horvath Bugheșiu, adică Grupul Folk Clasic. Suntem cei care au visat această poveste și care, an de an, veghem asupra dimensiunii artistice – alegem cu grijă prota­goniștii serilor folk, păstrăm echilibrul între tradiție și prospețime, men­ținem standardul ridicat și dăm sens colaborării cu echipa tehnică, promovării și întregii dinamici de spectacol. Dar această poveste nu ar putea prinde contur fără partenerii noștri de încredere, Mircea și Liana Ighian, prin Asociația Azuria și Asociația Alliart. Ei duc pe umeri, cu discreție și determinare, ceea ce noi numim partea „spinoasă” – aceea a strângerii de fonduri. Este o muncă invizibilă, dar absolut vitală. Fără acest sprijin, fără tenacitatea lor în fața cifrelor, a sponsorilor, n-am putea dărui publicului băimărean acele seri de neuitat, acea emoție care, în fond, dă sens tuturor eforturilor noastre. Vrem să adresăm o mulțumire specială și echipei de sunet de la Silsound, care de ani buni ne este alături cu profesionalism, discreție și suflet. În spatele fiecărui vers auzit clar, în spatele fiecărei emoții care ajunge nealterată la public, stă munca lor tăcută, dar esențială. De asemenea, dorim să mulțumim și le suntem recunoscători și partenerilor noștri de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, care ne-au oferit din nou un spațiu în inima tradiției. Aici, între lemn străvechi și iarbă vie, între artă și istorie, cântecul folk se așază firesc. Locația nu este doar un decor, este parte din poveste.

- Despre momentele neprevăzute memorabile de care ați avut parte și cum ați trecut peste?
- Momentele neprevăzute fac parte din farmecul fiecărui festival – unele mai mici, altele mai mari, dar toate lăsând în urmă povești de spus. Însă, fără îndoială, cel mai memorabil a fost cel de anul trecut, când „Noaptea Menestrelilor” s-a mutat lângă lacul Nistru. Un loc cu o frumusețe aparte, dar cu o surpriză ascunsă: cu doar câteva ore înainte de începerea recitalurilor, am descoperit că sursa de curent din zonă — fiind la capăt de linie — nu putea susține tot ce pregătisem cu atâta grijă: scenă, lumini, sunet. În astfel de momente, afli ce înseamnă cu adevărat să ai alături oameni de încredere. Mircea Ighian a fost îngerul nostru de serviciu: în doar două ore, a făcut posibilă aducerea unui generator de 30 de kilowați. Dar povestea nu se oprește aici, ne trebuia o macara pentru a ridica peste o tonă de echipament, și nu orice macara, ci una care să poată coborî până la malul lacului. Apoi, un mijloc de transport potrivit. Și toate acestea, repede. Unii ar spune că am avut noroc.

- Cea mai mare satisfacție?
- Cea mai mare bucurie e momentul în care începe primul acord și publicul tresare. E acel fior când încep să bată clopotele în preambulul „Descântecului”, a invocării Muzei, însoțit de torțele care coboară spre scenă. Dar, dincolo de acel moment artistic, satisfacția vine când vezi că oameni care au venit acum 25 de ani revin cu copiii lor. Când un tânăr îți spune că a învățat să cânte la chitară după ce a fost la festival. Când cineva, într-o zi oarecare, îți zâmbește pe stradă și îți mulțumește că i-ai oferit o seară de neuitat. Satisfacția nu stă doar în aplauze, ci în ecoul pe care îl lași în sufletele oamenilor.

- Dacă s-a format un public fidel, dacă v-ați fidelizat spectatorii?
- Da, fără îndoială. Publicul nostru nu este doar fidel – este parte din poveste. Sunt oameni care nu au lipsit de la nicio ediție, oameni care își planifică concediile în funcție de festival, care își iau copiii de mână și vin să le arate ce înseamnă "muzica cu suflet". Avem spectatori care știu toate versurile artiștilor, care știu la ce oră începe spectacolul, dar nu știm cu siguranță când se va termina. Avem familii întregi care și-au făcut din festival un ritual de vară. Iar noi îi simțim nu ca pe spectatori, ci ca pe o comunitate. O comunitate caldă, atentă, generoasă.

- Despre ediția de anul acesta?
- Ediția cu numărul 25 a fost ca o călătorie în timp și o sărbătoare a prezentului în același timp. Am adus pe scenă nume mari: Ducu Bertzi, Emeric Imre, Mircea Vintilă, Magda Puskas, Cristian Buică, Vanghele Gogu, Grupul Folk Clasic, Focul Viu, Mădălina Amon, Adrian Ivanițchi. Anul acesta, am avut ca prezentator pe cantautorul Adrian Bezna. Cu vocea lui calmă și prezența sa blândă, a legat momentele serii cu poezie și firesc, iar Muzeul Satului din Baia Mare a fost cadrul perfect: lemn, iarbă, aer curat și o istorie tăcută care parcă asculta și ea. A fost emoție pură, fără artificii. Doar cântec, suflet și lumină. Am avut public numeros, implicat, cald. Au fost lacrimi, râse­te și refrene cântate în cor. A fost o ediție pe care o vom purta în noi mult timp de acum înainte.

- Un mesaj pentru iubitorii de folk?
- Dragii noștri, voi sunteți visul care ne face să mergem mai departe. Folkul nu e doar o muzică, este poezie vie. E un drum spre sine și spre celălalt. Veniți mereu cu sufletul deschis, pentru că la „Noaptea Menestrelilor” nu se vine doar să asculți, ci să trăiești. Iar dacă vreodată simțiți că lumea e prea grăbită, prea rece, prea zgomotoasă – știți unde ne găsiți.
Într-o noapte de vară, la marginea Maramureșului, acolo unde chitara întâlnește sufletul. Povestea va continua atâta timp cât mai avem nevoie de a ne descoperi sufletul, atâta vreme cât mai dorim să ne păstrăm visele. An de an ne vom întoarce, mai romantici, mai frumoşi, mai tineri, pentru că doar trăim în poveste, şi dacă noi vrem, putem face ca timpul să curgă nefiresc, în sens invers.