Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Dr. ing. Ștefan MARINCA, cetățean de onoare al municipiului Baia Mare
Recent, a avut loc ședința de Consiliu Local Baia Mare cu multe proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. De fapt, au fost aproape 70 de proiecte, probabil cele mai multe într-o ședință de CL. Dezbaterile s-au derulat în nota obișnuită a acestor ședințe. Dorim să prezentăm primele proiecte, prin care au fost acordate titluri de cetățean de onoare unor personalități maramureșene.
Dr. ing. Ștefan Marinca, Mircea Spătăcean și George Pop au fost votați pentru a obține titlul de cetățean de onoare, cu voturi unanime. Din această galerie de personalități, domnul Ștefan Marica trebuie prezentat, deoarece este un ilustru inventator, genial, o personalitate care a dus Maramureșul, Baia Mare, pe cele mai înalte culmi academice, științifice.
Domnul dr. ing. Ștefan MARINCA este o personalitate de renume internațional în lumea științifică, având rezultate de mare impact în domeniul Electric și în special în Microelectronică, dar cu aplicații în cele mai diverse domenii. Domnul dr. ing. Ștefan MARINCA este, cu siguranță, cel mai important inventator pe care Maramureșul îl are în prezent, fiind autor a 18 brevete de invenție în România, dar și a 40 de patente în Statele Unite ale Americii. De-a lungul timpului, a predat diverse cursuri, cu precădere din domeniul electric, și a conferențiat la o serie de universități importante, dar și în cadrul unor centre internaționale de cercetare-proiectare.
A publicat în reviste internaționale de prestigiu o serie de articole cu privire la rezultatele obținute în activitatea sa de cercetare. Munca sa a fost pe deplin recunoscută și recompensată cu premii importante la competiții, târguri internaționale și în mediul profesional în care și-a desfășurat activitatea.
Domnul dr. ing. Ștefan MARINCA s-a născut în comuna Budești, județul Maramureș, pe 7 octombrie 1949. În perioada 1956 – 1963, a fost elev al școlii generale din comuna natală, din Budeștiul de care rămâne legat pentru toată viața și unde revine de câte ori are ocazia.
Cursurile liceale le-a urmat în perioada 1963 - 1967, la liceul care va deveni peste ani Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, instituție-etalon a învățământului maramureșean. Între anii 1967 – 1972, a fost student al Facultății de Electrotehnică a Universității Politehnice din Timișoara, obținând la absolvire diploma de inginer. Și-a început activitatea profesională în 1972 la Întreprinderea de Rețele Electrice Baia Mare, unde a lucrat până în anul 1977.
Apoi, începând cu anul 1977 și până în anul 2000, Ștefan MARINCA a desfășurat o serie de activități didactice și de cercetare, fiind cadru universitar al Universității de Nord din Baia Mare. În această perioadă, a urcat treptele carierei universitare, obținând titlul de doctor în științe inginerești și devenind conferențiar universitar.
De asemenea, în această perioadă domnul Ștefan MARINCA a fost și Visiting Professor la Universitatea din Limerick - Irlanda, la Universitatea Bethune - Franța și la Universitatea Tehnică Națională din Atena – Grecia. În perioada 2000 – 2016, a ocupat poziția de Senior Staff Design Engineer la Analog Devices, Limerick - Irlanda și Silicon Valley - Statele Unite ale Americii, unde rezultatele sale profesionale au fost impresionante.
Ca dovadă, în anul 2006 a fost declarat Inventatorul Anului, un titlu pe cât de onorant, pe atât de greu de obținut. În paralel cu activitatea curentă, între anii 2002 și 2014, a susținut multe lucrări de specialitate la Conferințele Generale Analog Devices din Boston și Silicon Valey, în Statele Unite ale Americi. De asemenea, a conferențiat la Limerick și Cork – Irlanda,
în Valencia – Spania, în Boston, Portland, Silicon Valley și San Diego - Statele Unite ale Americii.
Totodată, a fost profesor invitat la filialele companiei Analog Devices din Beijing și Shanghai – China. În perioada 2017 – 2020, a fost team-leader al renumitei companii germane INFINEON, la Filiala Cluj-Napoca. În noua poziție a avut oportunitatea de a conferenția la centrele de proiectare ale companiei, în München – Germania, Padova - Italia și București.
Din 2020 și până în prezent este profesor asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și vicepreședinte al Analog Design Services Dublin – Irlanda.
Începând cu anul 2021, pentru al treilea mandat consecutiv, domnul Ștefan MARINCA este președinte al Solid-State Circuits Society România, parte a Institutului Ingineriei Electrice și Electronice (IEEE), cea mai mare organizație profesională din domeniu la nivel mondial, având sediul central în Statele Unite ale Americii. Trebuie amintită și participarea domnului Ștefan MARINCA în comisii de doctorat la Universitatea din Limerick - Irlanda și la Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, fiind și conducător de doctorat în cazul a două teze.
Din șirul impresionant de medalii și premii obținute vom evidenția doar Marele premiu, primit în 2014 la Competiția de Idei Inovative a Analog Devices. Boston-USA (competiție a inventatorilor din toată lumea) și Marele premiu al Târgului Internațional de Invenții de la Chișinău - Republica Moldova, primit în 2018. În octombrie 2023. personalități importante ale microelectronicii mondiale au participat la Baia Mare la conferința științifică intitulată „Starea Microelectronicii” organizată la inițiativa domnului Ștefan MARINCA.
Domnul Ștefan MARINCA este președinte fondator al Filialei Maramureș a Societății Inventatorilor din România, președinte fondator al Centrului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii Maramureș - CDIMM și, nu în ultimul rând, ca o dovadă a legăturii puternice pe care dânsul a păstrat-o cu locurile de baștină, este președintele fondator al Fundației FRAȚII PETREUȘ.





