Dialoguri virtuale. Spre înțelegerea prezentului și viitorului

Întrebare: Problema crizelor nu este actuală. Se pare că ne-a însoțit pe în­treaga existență a umanității, într-o măsură mai mică sau mai mare. O mărturisire interesantă o face Antonio Gramsci, lider politic italian și filozof (n.1891 – d.1937).
Răspuns: În Caietele sale din închisoare, Antonio Gramsci nota că natura crizei din vremea sa „constă tocmai în faptul că vechiul moare și noul nu se poate naște: în timpul acestui interregn observăm cele mai variate fenomene morbide”. Intrate fiind într-o nouă perioadă de interregn, micile puteri din sistemul internațional întâmpină noi opor­tunități strategice, dar și o cascadă de crize care le testează reziliența.

Î.: S-a creat o situației favorabilă tuturor statelor?
R.: Cu excepția unui număr redus de „rogue states” care populează lumea, ultimele trei decenii de hegemonie americană au adus un mix de beneficii în termeni economici și democratici micilor puteri dar cu costul constrângerii spațiului de manevră pe care acestea l-au avut la dis­poziție.

Î.: Care a fost soarta acestor țări?
R.: Aceste țări au trebuit să urmeze prescripțiile liberale promovate de Occident pentru a putea să beneficieze de beneficiile ordinii liberale internaționale. Acest lucru a adus imense beneficii populațiilor și societăților ce anterior au trăit sub represiunea perpetuă a unor  guverne autoritare și nedemocratice. A adus, în același timp, și suferință economică pentru unii și o creștere a inegalității veniturilor pentru mulți, pe măsură ce ideile economice neoliberale au fost propagate de-a lungul și de-a latul lumii.

Î.: Ca oricare construcție umană și hegemoniile au un sfârșit. Așa este și cu cea americană. Cum se va manifesta?
R.: Sfârșitul hegemoniei americane aduce cu ea un spațiu de manevră mai larg pentru acele puteri mici și medii care vor să adopte modele economice și politice divergente, așa cum vedem în Serbia, Turcia, Arabia Saudită sau chiar Ungaria.  În același timp, sfârșitul hegemoniei americane vine cu o „cascadă de crize” sau o „policriză” care testează reziliența puterilor mici și medii, putând să ducă la colapsul unor state cu instituții foarte slabe.