Dialoguri virtuale / Întreprinderile mici şi mijlocii pot salva economia

Întrebare: Dând acest titlu interviului de mai sus, pare că sugeraţi şi soluţia la o întrebare capitală pentru fiecare român, cetăţeni europeni şi poate şi pentru alții privind situaţia şi expectanţele pentru economie...

Răspuns: Poate o analiză în profunzime a structurii unei economii sănătoase va lămuri această întrebare. Mai ales țările provenite dintr-un sistem economic centralizat trăiesc încă nostalgia trecutului. Trebuie să-i dezamăgesc, dar nu vom mai vedea caravane de autobuze care să-i transporte dimineață de dimineață pe salariații cu cearcăne la ochi din zona de blocuri, spre platforme industriale pline de fum, în așteptarea sirenelor care să marcheze începutul programului de lucru.

În țările cu economie performantă, numărul întreprinderilor mari reprezintă cel mult 4 % din totalul întreprinderilor funcționale. Restul sunt întreprinderi mici şi mijlocii, microîntreprinderi, afaceri familiare sau individuale. Aceste forme de activitate gravitează ca niște sateliți în jurul întreprinderilor mari, a pieței în general şi încercă să satisfacă cererile sesizate pe piață în condiții de eficiență maximă şi satisfacție maximă şi din partea celor care consumă.

Î.: Ce s-a întâmplat în istoria economică recentă, deoarece acest sistem încă nu funcţionează eficient în ţara noastră?!

R.: Trebuie să nu uităm că o economie de piață eficientă are o condiționalitate de fond, este vorba de natura proprietății. În anul 1990 am pornit cu întreprinderi al căror proprietar era statul. Este momentul în care trebuie să afirm că directorii nu sunt identici cu managerii. Cultura managerială nu este suficient să fie învățată, ea are profunde conotații culturale. La începutul anilor ’90, când întreprinderile au devenit agenți economici, nu a fost un simplu joc de cuvinte, ci o responsabilizare a celor care au ajuns la conducerea unităților economice. Aceste două stări de fapt, natura proprietății care trebuia să fie schimbată şi transformarea conducătorilor de întreprinderi din „hăiciari” în oameni cu responsabilități sociale şi, de ce nu, naționale, au intrat în conflict direct. Mulți conducători s-au pomenit cu averi imense la discreția lor, au dispărut piețele dirijate şi trebuiau să se descurce într-o junglă, fără să aibă un dram de experiență. Când ajungi la acest moment, întotdeauna îmi aduc aminte de un serial dintr-un săptămânal românesc cu titlul; „Avem o ţară, ce facem cu ea?”. Cam așa este şi în cazul remember-ului nostru, când mulți îşi puneau întrebarea, la acea vreme: „Avem o întreprindere, ce facem cu ea?“.