Dialoguri virtuale/ Economia, omul!

(partea a patra) 

Întrebare: A. Smith, unul din creatorii ştiinţei economice moderne, a ajuns la problematica „avuţiei naţiunilor... naturii şi cauzelor ei” prin studiul „sentimentelor mora­le”, în opera acestuia nu se găsește nimic care să semene cu concepția lui Mill despre homo oeconomicus?
Răspuns: La Smith, oamenii acționează în funcție de ceea ce consideră ei că este interesul lor, însă acest interes personal nu este niciodată asimilat cu scopurile exclusiv pecuniare, ci poate la fel de bine să fie o problemă de onoare, ambiție, stimă socială sau dorință de putere, nu doar de bani. 

Î.: Au fost şi critici la adresa homo oeconomicus?!!
R.: Sintagma homo oeconomicus a fost criticată de unii economiști şi cercetători din științele sociale pe baza unor argumente logice, a unor observații empirice şi a unor analize interculturale. Modelele construite pe baza conceptului homo oeconomicus presupun că agenții economici (consumatori, întreprinderi, gospodării familiale etc.) își adoptă deciziile astfel încât să-şi maximizeze propria funcţie de utilitate. Or, se pune problema ce anume îi face pe agenții economici să prefere ceva şi nu altceva. De aceea, recentul laureat al premiului Nobel, R. Thaler, a numit „Econ” acest model de comportament care îl înlocuiește pe homo sapiens cu o creatură fictivă numită homo oeconomicus.

Î.: Care este relevanța factorilor exogeni în judecata preferințelor?
R.: Știința economică a acceptat mult timp ipoteza că factorii care determină preferințele sunt exogeni: de gustibus non est disputandum. Pornind de la această ipoteză şi de la alte câteva presupuneri rezonabile, cum ar fi aceea că mai mult este preferabil față de mai puţin, ştiinţa economică a formulat în cursul timpului numeroase predicţii cu privire la comportamentul economic al indivizilor și la evo­luția viitoare a sistemelor economice, dintre care multe au fost confirmate de faptele de obser­vație. Acest succes i-a făcut pe unii economiști să adopte în dezbaterile economice criteriul metodologic al infirmabilității formulat de K. Popper.