Dialoguri virtuale / Diarium Academicum Septentrionis (CXXXIV)

27 februarie 1898. Moare, la Blaj, Iuliu Mihalyi, singurul fiu al Iulianei și a lui Gavrilă Mihalyi de Apșa care a ales cariera armelor, de la locotenent până la colonel în armata imperială, la Curtea de la Viena. În 1895 se înscrisese în ASTRA. Coresponda cu frații săi în limba română. A fost înmormântat de fratele Victor Mihalyi de Apșa, mitropolitul românilor uniți.

25 martie 1898. Societatea academică social-literară Carmen Silva din Graz îl proclamă pe George Pop de Băsești „membru de onoare”. El își răscumpără acest titlu cu 30 de florini!

7 iunie 1898. Analele istorice consemnează la această dată Discursul mitropolitului Victor Mihalyi de Apșa, Membru de onoare al Academiei Române, în fața „colegilor” din Casa Magnaților de la Viena, din care făcea parte, în care pledează pentru rezolvarea problemelor bisericești (autonomie, ajutorul statului, subfinanțare ș.a.), în așa-zisa „chestiune a congruiei”, prin care guvernul ungar încerca să stăvilească mișcările de emancipare națională. Mitropolitul a dus o luptă continuă împotriva oricărei forme de asimilare forțată sau voalată în Biserica Catolică Ungară.

11 iunie 1898. În „Unirea” de la Blaj, an. VIII, nr. 23, sunt publicate Vorbirile IPS Sale Mitropolitului Dr. Victor Mihalyi de Apșa.

27 decembrie 1898. Vasile Lucaciu este primit cu mult entuziasm și cu „onoruri aproape regești” de publicul de la București având și sprijinul președintelui Consiliului de Miniștri, academicianul Dimitrie A. Sturdza.

10 ianuarie 1899. Din Șișești Vasile Lucaciu îi scrie lui Ioan Bianu la Academia Română. „Cred că uneori vă amintiți de mine, și văzând această funestă persecuție, vă întrebați ce face bietul dumneavoastră domn Basilio?... Litigiul extrem dintre mine și episcopul meu se decide la sfârșitul acestei luni la Roma, și va trebui ca eu să fiu prezent pentru a-mi asigura o bună reușită, dat fiindcă toate argumentele sînt de partea mea... Acesta este momentul... cel mai greu din viața mea. Restul atârnă de dumneavoastră...”.

24 ianuarie 1899. Mitropolitul Victor Mihalyi de Apșa îi trimite o scrisoare lui Iuliu Maniu prin care îl anunță că este numit „profesor extraordinar” pentru catedra de Drept Civil. În acest fel, Iuliu Maniu continuă tradiția sălăjeană a înaintașilor săi Simion Bărnuțiu și Demetriu Coroianu, dascăli la școlile Blajului.

10 aprilie 1899. Ioan Micu Moldovan îi scrie lui Ioan Bianu. Întrucât nu poate merge la lucrările Academiei, îl roagă să rezolve câteva chestiuni. Îl recomandă în locul lui Alexandru Roman, membru fondator din partea Maramureșului, pe Atanasie Marienescu și/sau Ștefan Cacoveanu. „Avem om cu multă stăruință, neobosit întru adunarea documentelor și întru cercetări istorice cu deosebire ținătoare de istoria Maramureșului. Este dr. Ioan Mihalyi, fratele metropolitului nostru. De colecțiunea dânsului ți-am fost scris în februariu, dară răspuns nu am primit. Cred că se va fi adresat el la Academie, de unde în interesul istorie noastre ar fi ca să primească răspuns favorabil”.

1 mai 1899. O nouă epistolă de la Roma către București. Vasile Lucaciu se justifică cu privire la rolurile și rosturile sale „acolo” prietenului său Ioan Bianu. „Mă vei întreba ce fac eu pe-aici? Cerc dreptatea, frate, pentru mine și pentru poporul meu credincios, și vai, greu este a dezgropa sfânta dreptate! Știi tu ce lupte am cu guvernul și cu Szabó. Sper însă că ies biruitor”. În aceeași zi, într-o nouă scrisoare, Lucaciu îl informează pe Bianu: „Am onoarea a te informa pe tine, și, prin tine, pre on. direcțiune a Academiei Române, că zilele acestea, cercetând după niște documente în arhiva imensă a Vaticanului, în 11 l.c. am dat peste un codice manuscris, românesc, de mare importanță pentru istoria noastră culturală-literară”. Urmează detalii de descriere: manuscript, copiat pe hârtie, împărțirea, capitolele, explicațiunile... „Câte tezaure de acestea nu ar fi ascunse și îngropate prin bibliotecile și arhivele mari, și nime nu le cearcă, nu le studiază. Maghiarii, polonii, rușii, nemții, până și etiopienii și din Malabar au oamenii lor, cari neîncetat scrutează și culeg la documente, numai noi românii nu lucrăm în direcția aceasta cum ar cere însemnătatea cauzei”. (N. n. – Este vorba despre Ceasornicul Domnilor, carte românească în limba slavonă).

1 mai 1899. Tinerimea română din Mădăras (Sătmar) a organizat o reprezentație teatrală cu piesa Mâța cu clopot a lui Iosif Vulcan, sub conducerea regizorală a învățătorului Ioan Ciulean.

17 mai 1899. Lucaciu îl informează din Roma pe Ioan Bianu că a dat și de „cărțile lui Inocențiu Klein, lăsate pentru arhiva și Bibl. Vaticanului”, dar n-a găsit Ceasornicul domnilor (N. n. – ulterior s-a descoperit că acesta a ajuns la Roma în 1808, fiind trimis lui Ștefan Borgia de Francesco Longhin, misionar catolic în Moldova).

25 august 1899. La Sighet, dr. Ioan Mihalyi de Apșa ține o disertație în care prezintă Diplomele de Maramureș în fața Societății istorice maghiare.

4/16 decembrie 1899. Scrisoarea bibliotecarului Academiei Române, Ioan Bianu, către Ioan Mihalyi de Apșa, prin care îl roagă să înscrie la abonamente pentru Diplome maramureșene... câteva personalități ale Academiei: V. A. Urechia, V. Maniu, I. Kalinderu, Gr. G. Tocilescu, B. P. Hasdeu, Gr. I. Ionescu-Gion.