Dialoguri virtuale / Despre șomaj

Întrebare: Discutăm despre problema șomajului nu numai sub aspectul actualității, ci îndeosebi datorită abordărilor diferite, dependent de ţară, sistem economic, în contextul mobilității forței de muncă şi impactului social aferent.

Răspuns: Este o întrebare interesantă întrucât majoritatea consideră că această noțiune este tratată identic, peste tot în lume. Ori nu este aşa.

Răspunsul clasic, cunoscut de mai toţi din România, este: șomajul ar fi lipsa locurilor de muncă pentru persoanele apte şi corespunzător calificate.

În Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii lipsește nuanța „o calificare corespunzătoare pentru muncă”.

Sunt interpretări diferite şi în ceea ce privește totalul celor care nu au un loc de muncă. Alții afirmă că șomajul ar fi un adjuvant al economiei de piață şi nu sunt departe de adevăr.

Î.: În țările Uniunii Europene interpretările sunt identice?

R.: În marea lor majoritate sunt identice, însă modul de aplicare al aceluiași principiu este diferit, îndeosebi în ceea ce privește căutarea locului de muncă şi cererea de pe piața muncii. 

Î.: Ce spun specialiștii în gestionarea pieței muncii referitor la șomaj?

R.: Susțin că șomajul este necesar până la o anumită limită. Această limită ar fi de 4 la sută. 

Î.: Care este explicația lor?

R.: Afirmația lor este bazată pe faptul că această concurență este un motor al creșterii eficienței muncii, unde forța de muncă caută să muncească la întreaga capacitate, de frica pierderii locului de muncă, şi reprezintă o oportunitate pentru angajatori spre a selecta de pe piața muncii persoane înscrise în profilul dorit de ei. 

Î.: Nu putem vorbi de un fel de dictatură?

R.: Toate sistemele economice se bazează pe anumite „dictaturi” unde se muncește, fie de frica bățului, fie de frica sărăciei. Se zice că economia centralizată (comunistă) împarte sărăcia în mod egal, iar economia de piață (capitalistă) oferă șansă fiecăruia. Chiar așa o fi?  Doar un mic adagio: având în vedere nivelul de dezvoltare tehnologică prezentă, pentru a realiza produsele industriale, unde azi sunt ocupați 850 milioane de muncitori, ar fi suficienți 50 de milioane. Ce se va întâmpla cu restul?