• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 30 Iunie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 16 Mai , 2022

Departe de Ucraina Războiul gunoaielor din Baia Mare

Dacă ucrainenii au războiul sângeros cu rușii, și băimărenii au războiul lor. Nu sângeros, dar mizerabil, având în vedere că vorbim de gunoaie și de Drusal, celebrul operator de salubrizare cu pretenții de firmă, care oferă servicii la nivel internațional. Zilele acestea, se desfășoară o nouă „gală” din război, la nivelul Consiliului Local Baia Mare. Intră în scenă și „Asociația de dezvoltare intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor menajere”, în Maramureș. Altfel spus ADIGIDM Maramureș.

Pentru că a venit primăvara, un sezon al înnoirii și al schimbărilor, barosanii de la Drusal s-au gândit, după ce au mai măturat o stradă cu mătura și cu roaba, conform calității inter­naționale a serviciilor oferite, că ar fi nevoie de o ajustare de tarife. De fapt, de o mărire substanțială de tarife. De vreo 15 ani, ăștia nu vor decât tarife mai mari. Tot mai mari. Mărirea să fie în ton cu scumpirea energiei electrice, a gazului, a benzinei, a uleiului, a cartofilor...Acum solicitarea Drusal a venit prin ADIGIDM Maramureș. O schimbare de tactică.

Municipiul Baia Mare face parte, alături de unitățile administrativ-teritoriale din județul Maramureș, din „Asociaţia de dezvoltare intercomunitară pentru gestionarea integrată a deşeurilor menajere în judeţul Maramureş”, după cum se știe.

Prin adresa înregistrată la municipiul Baia Mare, ADIGIDM Mara­mureș solicită adoptarea unei ho­tărâri a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, privind aprobarea tarifelor propuse de ADIGIDM Maramureș, tarife de colectare și transport deșeuri ce se vor utiliza în cadrul Contractului pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare LOT 1: zona 1 – Sârbi, respectiv municipiul Baia Mare. De asemenea, Asociația de dezvoltare trimite o analiză a solicitării Drusal, prin care se cere o mărire de tarif.
Barosanii gunoaielor mara­mu­reșene cer această mărire de tarife din următoarele motive: cantitățile de deșeuri reciclabile efectiv colectate în anul 2021 sunt scăzute față de estimările inițiale, iar în cadrul memoriului tehnico-justificativ transmis de Drusal SA se menționează că acest fapt ,,a condus la distorsionarea cheltuielilor și a veniturilor prevăzute a fi realizate și rezultatele reale obținute”. Mai mult, ADIGIDM Maramureș informează că Drusal a revenit la solicitarea făcută cu o nouă modificare, din motiv de creștere a tarifelor la combustibili.

Potrivit informării trimise la Primărie, Drusal a cerut următoarele tarife:
Tariful pentru deșeurile colectate și transportate în amestec de la populație se modifică de la 89,36 lei/ tonă fără TVA, la 190,13 lei/ tonă fără TVA. Tariful pentru colectare și transport deșeuri reciclabile colectate separat de la po­pulație se modifică de la 270,27 lei/ tonă fără TVA, la 536,99 lei/ tonă fără TVA.

În urma analizei cererii Drusal, cei de la ADIGIDM Maramureș au refuzat solicitarea barosanilor gunoaielor și au propus tarife mai mici, după cum urmează: tariful pentru deșeurile colectate și transportate în amestec de la populație se modifică de la 89,36 lei/ tonă fără TVA, la 118,20 lei/ tonă fără TVA, respectiv 140,66 lei/ tonă cu TVA. Tariful pentru colectare și transport deșeuri reciclabile colectate separat de la populație se modifică de la 270,27 lei/ tonă fără TVA, la 346,40 lei/ tonă fără TVA, respectiv 412,21 lei/ tonă cu TVA.

Această situație va fi dezbătută în cadrul unei ședințe de CL extraordinară, în care este doar un proiect de hotărâre pe ordinea de zi: Solicitarea Drusal, refuzul ADIGIDM Maramureș și propunerea acestora.
Proiectul de hotărâre prevede un refuz al solicitării celor de la Agenția de dezvoltare intercomunitară.
Printre argumente: cantitatea scăzută de deșeuri reciclabile real colectată în anul 2021 se datorează și faptului că, la nivelul municipiului Baia Mare, distribuția de recipient pentru colectare selectivă nu a fost respectată.
De asemenea, cantitatea scăzută de deșeuri reciclabile real colectată în anul 2021 se datorează și faptului că nu au fost făcute campanii de informare și conștientizare a populației privind prevenirea generării deșeurilor și colectarea separată a deșeurilor.


În concluzie, Primăria Baia Mare refuză o majorare a tarifelor pentru ridicarea gunoaielor din zona Baia Mare - Sârbi. Se cere o rămânere la tarifele actuale.
Ședința de CL va avea loc după închiderea ediției și nu putem prezenta rezultatul votului consi­lie­rilor băimăreni. Cu siguranță vor fi discuții puternice, vor fi voci care cer o majorare de tarife și alte voci ce nu sunt de acord. Problema se va transforma în una politică. Vom reveni.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.