• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 Noiembrie , 2021

Democrație fără partide – articol nepublicat, dar de actualitate…

Azi, când românii se bat cu alți români, cineva câștigă. Câștigă cei care doresc dezbinarea și distrugerea noastră. Am avut dintotdeauna dușmani. Însă, azi, se pare că românii nu reușesc să înțeleagă mecanismul și întreaga dimensiune a răului.

Gabriel-Silviu Aoșan

Împărțirea societății în fac­țiuni care se luptă pentru putere nu s-a făcut spre binele nostru. Democrația prin partide politice înseamnă de fapt nu numai un război politic permanent, ci chiar un război civil, un război rece, dar cu consecințe. Observați acest lucru în mod acut acum. Cine are de câștigat? Cei care au puterea de a fi transpartinici și de a manevra partidele. Există o soluție? Categoric DA!
În situații critice, soluțiile nu pot fi decât cele radicale. Personal, sunt tot mai convins de necesitatea suspendării activității partidelor politice, cel puțin tem­po­rar. Aceste instituții pretins democratice au devenit, prin acțiunile lor, o sursă de dezbinare în națiune. Au fost și sunt falimentare în demersul lor politic, dacă vreodată a fost sincer. Au reușit doar ca vehicul pentru îmbogățirea pe nedrept a unor politicieni de profesie. Singura excepție USR, care practic nu are istorie politică. Partidele au dovedit, prin viața lor internă, că nu funcțio­nează ca niște instituții democratice. Dacă în interiorul lor sunt de facto nedemocratice, nu pot produce democrație în exteriorul lor, în societate. În mod funciar, nu pot organiza un stat de drept. Iar asta se vede în viața de zi cu zi.
Ceea ce ne-au adus din ’89 până acum se vede prea bine în datoria țării, în situația ei de servitute economică. În atmosfera de deznădejde, în situația fără precedent în lume, când o țară care nu este angajată într-un război pierde 25% din populație prin emigrare.
Este posibilă democrația fără partide? Da, desigur. Antichitatea greco-romană ne demonstrează acest lucru. Democrația greacă și mai apoi cea romană nu erau rodul pluripartidismului. Sigur că a existat o luptă între bogați și săraci, a existat dintotdeauna. Dar nu sub forma unor partide cu ideologie distinctă, ci sub forma unor grupări care nu au căpătat caracterul de instituție. E cu totul altceva. Nu a existat o luptă pentru putere între partide, ci un conflict între oamenii bogați și cei săraci, situație care va exista dintotdeauna într-o societate materialistă. Este adevărat că în orice spațiu social oamenii se grupează, se strâng în jurul unui lider. Fie că este cel mai bogat, cel mai curajos, cel mai cel. Relațiile clientelare sub o formă sau alta sunt firești în societate. Sigur că democrațiile periodic eșuează în dictaturi. Ne-a spus-o Platon acum 2000 de ani. Dar este forma de guvernare cel mai ușor de acceptat și în care oamenii pot să dobândească cele mai mari libertăți și recunoașteri. De ce să interpunem între electori și putere niște instituții nedemocratice? Cui folosește asta? Celor care pot manevra partidele politice!

În locul acestor democrații care ne-au dat splendoarea Greciei și rigoarea Republicii Romane al cărei drept îl învățăm și azi, națiunile mileniului III se macină prin  războaie fratricide între partide. Iar când vine vorba de națiuni care nu au nici măcar un minimum de exercițiu democratic, situația ajunge precum cea din România. Partidele noastre și-au dat sedii, practic pe gratis. Își dau bani de campanie din bugetul public. Pensii speciale, pentru că au avut privilegiul de a gestiona averea statului de prea multe ori în folos personal… Partidele au emis legi care să le protejeze de urmărirea creditorilor. Conturile lor nu pot fi executate, nu pot fi blocate. Partidele și averea lor mobilă și imobilă nu pot fi poprite sau urmărite în vreun fel. Când unul dintre parlamentari este cercetat penal, colegii lui votează dacă poate fi sau nu aplicată legea, în disprețul constituției care ne garantează egalitatea în fața legii, în disprețul justiției și a bunului-simț.
Partidele politice sunt deasupra cetățenilor, deasupra oamenilor simpli care le trimit prin vot în parlament și guvernare. Este tot mai clar pentru toată lumea că partidele au devenit un corp social la fel de iubit ca partidu' de pe vremea comunismului. Ce e de făcut? Există vreo soluție? DA!
Oamenii pot să-și trimită deputați în parlament și fără ca aceștia să aparțină unui partid. Nu ați prefera să votați un om și nu un partid ?
Oamenii pot să-și aleagă primari și fără partide politice. Cine votează în comunități pentru un partid? Toată lumea votează pentru un om. De ce să nu facem asta și în cazul unui parlament cu doar 300 de deputați? Electoratul s-a exprimat prin vot la referendum în acest sens. Corpurile legislative constituite ulterior, în disprețul voinței populare, sunt ilegale și toate actele lor nule de drept.
Fapt fără precedent în lume, diaspora vine acasă să facă miting, în vacanță, ca să-și exprime nemul­țumirea. PSD îi dă cu bocancul în gură. De acest lucru se folosește PNL, care n-a fost în stare să scoată oamenii la vot și nu va fi în stare să-i scoată cu Orban la conducere, nici în cazul unor alegeri anticipate. Retragerea și absența lui Crin Antonescu din PNL este mai mult decât regretabilă.
De această stare de lucruri se folo­sește și USR care și-a mazilit omul în jurul căruia s-a înfăptuit și PMP-ul lui Băsescu care ne-a propus la prezidențiale un sex simbol. Singur peste toate plutește sideral Iohannis. Scump la vorbă, mare la stat. Un pic șmecher, un pic laș. E neamțul cel mai bun dintre români...
Devine tot mai clară, prin neparticiparea la vot, prin sondaje de neîncredere, că dorința celor mai mulți români este să nu mai audă de această clasă politică ticăloșită, să nu mai audă de politică, de vrajbă și de ură.

Singura soluție viabilă acum pentru acest lucru este o guvernare tehnocrată sau in extremis militară, care să aibă drept obiectiv schimbarea radicală a modului de organizare a statului. Joaca de-a re­forma trebuie să ia sfârșit. Altfel din reformă în deformă vom ajun­ge o colonie fie în UE, fie într-un spațiu post-sovietic. Riscul cel mai mare este ca, în acest spațiu, românii să devină în timp minoritari în fața unor asiatici aduși sau veniți la muncă, în locul lui Ion și Gheorghe care azi lucrează în afară, și unde cel mai probabil va și rămâne. Iar copiii lor vor fi italieni, spanioli, englezi, orice numai nu români. Lipsa forței de muncă serioasă sau calificată sesizată de patronate nu va rămâne nerezolvată la nesfârșit. Iar în Asia există un rezervor imens de oameni flămânzi să muncească pentru 100 de dolari pe lună… Națiunea Română, dacă își dorește să supra­viețuiască, trebuie să-și organizeze un altfel de stat.

Justiția azi nu este în mâinile poporului. Este o putere în stat care scapă de sub puterea electoratului. Niciun om și nicio comunitate nu poate trăi fără justiție. Devine evident că această putere trebuie să re-intre în mâinile poporului. Doar în acest fel va fi ferită de acaparare politică. Avem nevoie de o justiție în care înalta magistratură să fie obținută prin vot și nu prin validarea unui dosar de candidat. Norica Nicolai a propus asta. În SUA justiția este organizată similar. Procesele importante ale justiția­bililor să fie terminate în timp scurt, în timpul vieții lor, prin concentrarea unui judecător sau a unui complet asupra unui caz până la epuizarea lui. Curți cu jurați pentru cauzele importante, care dau mai multe șanse părților decât un complet de șușoșitoare. În SUA este posibil, de ce nu ar fi posibil și la noi ? În felul acesta, sentințele ar putea deveni izvor de drept, ca la americani, și nu am avea pentru aceeași speță sentințe contrarii.
Șeful statului să fie președintele unui consiliu de miniștri. Ne-am săturat de războaie între palate. Din 28 de ani de democrație originală am avut 20 de ani de circ de stat. Republica să fie una prezi­dențială și nu una parlamentară. De ce votăm un șef de stat?  Executivul să fie numit și coordonat de șeful statului.

Revin cu exemplul primului stat organizat ca republică din istoria recentă, SUA. Acolo președintele nu se ceartă cu primul-ministru, pentru simplul motiv că acesta nu există… Președintele conduce guvernul, conduce țara în mod efectiv.
Parlamentul să fie constituit dintr-o singură cameră și cu cel mult 300 de deputați, așa cum națiunea s-a exprimat deja. Curtea Consti­tuțională a cerut aducerea la îndeplinire a acestui rezultat. Domnu` Dragnea, se aude cumva ?
Ministrul de război să fie un militar și nu un civil care habar nu are ce-i aia armată.
Dacă PSD și Fifor o să încorporeze tinerii de 18 de ani cine o să-i instruiască ? APV-viștii lui Culae se îngrașă la umbră, de la 40 de ani, cu pensii de miniștri, pentru că așa am semnat cu NATO, să trimitem armata la păscut. În condițiile în care UDMR și Ungaria își doresc Transilvania, Crimeea este ocupată, Ucraina este război iar Dodon și Putin se fotografiază lângă o hartă care întruchipează un stat moldovenesc întins până la Car­pați. Credeți că, într-un eventual conflict, o să ne apere americanii? Cum ne-au apărat și de ruși după al Doilea Război Mondial?
Ministerul de interne și cel al apărării naționale ar trebui să fie cu­mulate, pentru ca forța armată să nu mai fie folosită de la nivel de prefect împotriva cetățenilor în «afaceri politice interne». Ambele mi­nistere au același scop, teoretic, apărarea.
Comunitatea de informații să aibă un singur cap, nu nouă, care se bat cap în cap...
Administrațiile locale să fie suple și eficiente, debarasate de consilierii inutili. Electorii care sunt și contribuabili să fie consultați asupra numărului funcționarilor, ca să nu mai avem organigrame care arată ca un arbore genealogic. Românii cinstiți și responsabili să aibă dreptul să poarte o armă de foc, ca să nu mai fie bătaia de joc a hoților și de prea multe ori și a polițiștilor.
Viața publică trebuie însănătoșită prin pedepsirea penală a celor care mint în campania electorală. Un program electoral trebuie considerat un contract electoral. Dacă primești voturi pentru ce-ai promis, trebuie să-ți respecți cuvântul. Este mai mult decât o problemă de onoare. Este datoria unui om de stat. În codul penal pentru infractorii de rând astfel de fapte sunt prevăzute și pedepsite ca abuz de încredere. De ce să nu-i pedepsim și pe cei care abuzează de încredere în politică?
Minciuna publică în scop de a primi voturi și poziții de reprezentare și conducere trebuie să fie considerată faptă penală. Ca să nu-și mai permită niciun candidat ca Geoană să ofere, în bătaie de joc, 25.000 de euro fiecărui român care se întoarce în țară, la scara avionului. Era doar o campanie electorală, mergea o minciună, nu?
Imprescriptibilitatea faptelor de înaltă trădare și subminare a economiei naționale.
Crima de înaltă trădare și subminare a economiei naționale să fie pedepsite cu moartea. Chiar dacă UE nu e de acord cu asta. La noi e altfel, e necesar. Fostul prim-ministru, Tudose, s-a exprimat și el în favoarea reintroducerii pedepsei ca­pitale. Pe Ceaușescu l-au omorât pentru subminarea economiei națio­nale. De aproape 30 de ani clasa politică democratică care a preluat o țară fără datorii vinde și taie la fier vechi ce a clădit poporul român în comunism și încă mai are de un fond suveran. Cine a subminat economia, Ceaușescu sau partidele de la guvernare?
Nu degeaba Moise i-a purtat pe evrei 40 de ani prin deșert. Și la noi trebuie să dispară o generație ca să putem trăi înafara reflexelor comuniste care ne-au ghidat viața prin șmecherie și abuz.
Răbdarea românilor se apropie de sfârșit și vremurile se împlinesc întotdeauna!

Septembrie 2018

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.