• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 20 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 19 Februarie , 2021

De ce cinstim Sfintele Icoane? (I)

Deoarece mulți nu cunosc temeinic motivele pentru care creștinii dreptmăritori cinstesc sfintele icoane, m-am gândit să pun la îndemâna celor interesați lămuriri în această privință.

 

Cinstirea sfintelor icoa­ne se sprijină, în primul rând, pe Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Iisus Hristos a avut trup omenesc, trup real asemenea nouă, în afară de păcat. „Și cuvântul TRUP S-a făcut și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan, 1,14).
Tocmai pentru că Mântuitorul a avut trup, a putut să-i fie zugrăvit chipul în icoană. Nimeni n-ar putea zugrăvi duhul, fantoma, năluca sau arătarea. Când după înviere Iisus s-a arătat apostolilor: „…ei, înspăimântându-se și înfri­coșându-se, credeau că văd un duh” (Luca 24, 36). Mântuitorul i-a încredințat de realitatea învierii Sale în trup, invitându-i: „…pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase așa cum Mă vedeți pe Mine că am” (Luca 24, 39). Și tot ca să-i încredințeze că a înviat cu trup real, „le-a arătat mâinile și picioarele” (Luca 24, 40) - să le vadă cu OCHII și „a mâncat în fața lor” (Luca 24, 43) - în fața OCHILOR apostolilor. Iată cum Hristos cere și angajarea văzului în cunoaștere și pipăitul, nu numai auzul „Cel ce are urechi de auzit să audă!” (Luca, 8, 7), gustul „Luați, mâncați…” (Matei 26, 26), „Beți…” (Matei 26, 27), „Gustați și vedeți că bun este Domnul”. (Psalmul 33, 8) sau mirosul „…iar casa s-a umplut de mireasma mirului” (Ioan 12, 3); „…și i s-a dat lui tămâie multă… Și fumul tămâii s-a suit… înaintea lui Dumnezeu”  (Apocalipsa 8, 3-4).

Dacă pe vremea cât a petrecut trupește pe pământ ar fi fost aparat de fotografiat sau cameră de luat vederi, I s-ar fi putut fotografia sau filma chipul. Ar fi fost ceva rău în asta? Ce e rău că avem în icoană zugrăvit și nu fotografiat chipul Fiului lui Dumnezeu întrupat? Tot Apostolul și Evanghelistul Ioan spune că: „Cel care nu mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup; unul ca acesta e amăgitorul și antihristul” (II Ioan 7). Antihrist înseamnă „împotriva lui Hristos”.

Icoana, întâi și întâi, este re­prezentarea chipului Fiului lui Dumnezeu întrupat (care a luat trup omenesc real din Fecioara Maria). Privind icoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, aceasta ne ajută să vedem chipul lui Hristos.
Omul cunoaște lumea din jurul său, inclusiv lucrurile lui Dumnezeu, prin intermediul celor cinci simțuri: văz, auz, miros, gust și pipăit. De ce cu ajutorul ochilor să nu cunoaștem lucrurile lui Dumnezeu reprezentate în icoane: chipul Mântuitorului, chi­pul Maicii Domnului, chipurile sfinților, reprezentările evenimentelor importante din istoria mântuirii (Buna Vestire, Naș­terea, Botezul, Învierea, Înălțarea, Pogorârea Sfântului Duh, etc.)?
În lipsa icoanelor, vedem orice numai lucrurile lui Dumnezeu nu.
Dușmanii cinstirii sfintelor icoane știu (sau nu știu) foarte bine care este rolul văzului în cunoașterea lui Dumnezeu și a dreptei cre­dințe, pentru că lupta împotriva icoanelor în secolul VIII, în cele ce au urmat și astăzi, se îndreaptă indirect împotriva lui Dumnezeu și a dreptei credințe. De aceea se străduiesc să pună în locul icoanelor orice chip, numai pe cel al lui Dumnezeu nu. Cu câte feluri de chipuri diavolești și înfiorătoare, prin intermediul televizorului și al atâtor reviste, se bombardează simțul văzului, mai ales al copiilor? Cu ce scop? Până și pe caietele școlare, pe ghiozdane, pe hanorace, pe tricouri, diavolul și slujitorii lui așază chipuri hidoase și vor să le in­troducă în sufletul omului în locul icoanelor și, implicit, în locul lui Dumnezeu încă din copilărie.

Atunci când copilul cumpără un ou kinder, în interiorul lui găsește o surpriză cu chip drăcesc sau care incită la violență. Cumpără gumă de mestecat, sub ambalaje găsește un abțibild necreștinesc. De ce? Cine și ce urmărește prin această invazie de chipuri străine de lucrurile lui Dumnezeu? Acestea nu sunt chipuri cioplite? Chipuri cioplite sunt acelea care ne conduc privirea spre cele ale lui Dumnezeu? Cu câtă viclenie diavolul și slujitorii lui (conștienți sau nu) strecoară falsul și min­ciuna!

Foarte, foarte mulți se smintesc, se poticnesc în cuvintele Sfintei Scripturi, unde zice porunca a doua dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai: „Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer sus… pe pământ jos… în apele de sub pământ. Să nu te închini lor” (Ieșire 20, 4-5).
Pentru orice om dornic să cu­noască adevărul, trebuie explicat.
În urma greșelii lui Adam, legă­tura spirituală dintre om și Dumnezeu s-a alterat, a slăbit. Din punct de vedere religios, oamenii, pe parcursul sutelor și a miilor de ani, au devenit închi­nători la idoli, se închinau făpturii în locul făcătorului. Se închinau soarelui, văzând că de la el vine căldura și lumina, fără de care viața pe pământ nu este posibilă. Se închinau luntrei, când au văzut că datorită ei traversează apa fără să se scufunde, uneltei de vânătoare  sau animalului a cărui carne constituia hrana zilnică și altor închipuiri omenești, în loc să se închine adevăratului Dumnezeu.
Din cauza greșelii lui Adam, unele specii de animale au devenit feroce, la început toate animalele erau erbivore (Facere 1,30), unele specii de arbori, care până atunci creșteau relativ
simetrici, precum brazii, au degenerat în „spini și pălămidă” (Facere, 3, 18). Unele specii de microorganisme au degenerat în microbi și în lume au intrat bolile, durerea, bătrânețea și moartea.
Pentru a înlătura aceste con­secințe, trebuia să se nască în lume Mântuitorul cel prorocit și așteptat. Pentru ca să vină în lume Iisus Hristos, Dumnezeu a făcut să se nască în istorie un popor monoteist, cu credința într-un singur Dumnezeu, în Dumnezeul cel adevărat (monos = unu; theos = Dumnezeu). Pentru aceasta, Dum­nezeu l-a chemat și l-a ales pe Avraam promițându-i că din el se va naște un popor binecuvântat de Dumnezeu, un popor ales, în mijlocul căruia să vină Mântuitorul lumii (Facere 12, 2). Dumnezeu n-a vrut ca Fiul Său să vină în lume decât în mijlocul acestui popor monoteist (poporul evreu), prin intermediul căruia au aflat și popoarele păgâne despre venirea în lume a lui Iisus Hristos (Facere 12, 3). Este și motivul pentru care, în purtarea pedagogică de grijă față de mântuirea lumii, Dumnezeu pe evrei i-a împrăștiat mai târziu printre celelalte po­poare.

Pentru ca acest popor (poporul lui Israel) să fie ferit de influențele păgânilor închinători la idoli, Dumnezeu i-a dat cele zece po­runci, inclusiv porunca a doua și semnul tăierii împrejur (tăierea prepuțului oricărui copil de parte bărbătească, a opta zi după naștere).
Prorocii Vechiului Testament au ținut trează credința în singurul Dumnezeu adevărat și au mustrat aspru poporul când a alunecat în idolatrie (închinare la idoli) ca pe vremea lui Moise, Ilie etc.

Porunca a doua avea, așadar, marele rol de a feri vechiul popor ales al lui Dumnezeu de influența păgână a închinării la idoli.
Venind în lume în trup și întemeind noul popor ales al lui Dumnezeu - Biserica, Iisus Hristos a lăsat posibilitatea să i se zugrăvească chipul în icoană. Cine contemplă icoana lui Iisus Hristos va respinge chipurile străine de El și de Biserica Lui. Cinstirea icoa­nelor a dat o lovitură de moarte idolilor. Apărând icoanele, au dispărut idolii. Lipsa icoanelor este închinare la idoli. În momentul dispariției icoanelor, își fac apariția idolii, care astăzi nu sunt neapărat statuetele adorate în antichitate. Idolii zilelor noastre sunt patimile de tot felul, viciile și obiceiurile rele: desfrâul, iubirea de bani, beția, fumatul, consumul de droguri, lăcomia de câștig nedrept, ereziile, vrăjitoriile, indiferentismul religios, minciunile, moda și altele (Coloseni, 3,5,8; I Corinteni 6,9-10; Galateni 5,19-21) etc.
Privirea și cinstirea icoanei Maicii Sfinte ajută tinerele să se raporteze la Maica Domnului și s-o aibă ca model în îmbrăcăminte, comportament, smerenie, curăție, ascultare, dragoste etc. Maica Domnului nu s-a fardat, nu s-a pensat, n-a purtat îmbrăcăminte indecentă. Înlătu­rarea icoanei Maicii Sfinte atrage după sine apariția idolilor desfrâului: divorțul, pornografia, inde­cența; neascultarea și împuținarea credinței.

Care sunt modelele oferite de televizor, revistele mondene și disco­tecă? Tineri imorali, desfrânați, divorțați, consumatori de droguri și alcool, fumători etc.
Care sunt modelele oferite de Bise­rică prin intermediul icoa­nelor? Iisus Hristos, Maica Domnului și sfinții care au combătut mizeriile ce ni se oferă, direct sau indirect, ca modele prin chipurile diavolești.

Cinstirea icoanelor are patru sco­puri: estetic, didactic, latreutic și haric, scopuri care nu se exclud, ci se completează.
În primul caz, icoanele înfru­musețează și împodobesc bisericile și casele credincioșilor.
Oricine va recunoaște că o biserică pictată este mai frumoasă decât una cu pereții goi.
În al doilea caz, pictura bisericii și icoanele au rol didactic, sunt Bi­blie pentru cei care nu aud sau nu știu citi. Privindu-le, învățăm în măsura în care putem învăța citind. Nu există disciplină de învățământ în cadrul căreia să nu se folosească material didactic și tot felul de planșe pentru a antrena atenția și memoria vizuală. De ce în Biserică n-am proceda la fel?
Și, chiar dacă am păstra doar cititul și n-am păstra icoanele, atunci când citim, în mintea noastră, vrând-nevrând se creează imagini și reprezentări asemenea icoa­nelor. Și, oricât de aprigă ar fi lupta împotriva lor, nimeni nu ar putea înlătura aceste imagini din mintea noastră. Și ce rău ar fi dacă am vrea să le aplicăm grafic pe un suport: lemn, hârtie, sticlă sau zid? Pictorii, pe măsura măiestriei lor, reprezintă grafic tocmai imaginile create în minte prin citit.
În ce privește scopul al treilea, va trebui întâi să precizăm ce înseamnă cuvântul latreutic.
Cuvântul latreutic vine de la cuvântul „latreia”, care în românește se traduce prin adorare. Adică, cinstind icoanele, mai ușor îl putem adora pe Dumnezeu. Fapt pentru care le folosim la săvârșirea ac­telor de cult sau a diferitelor sluj­be. Prin atingerea lor cu buzele, arătăm adorarea datorată lui Dumnezeu și cinstirea datorată Maicii Domnului și sfinților.
În al patrulea și nu în ultimul rând, icoanele sunt purtătoare și mijlo­citoare de har.
Harul este energie, putere, forță dumnezeiască ce izvorăște din ființa lui Dumnezeu, nedespărțită dar distinctă de ființa Lui și care se dă oricărui om credincios care voiește să colaboreze cu harul în scopul mântuirii. Harul fiind de natură spirituală nu se vede, dar se simte și este cunoscut prin efectele pe care le produce în cel care colaborează cu el prin Sfintele Taine.
Sfintele icoane mijlocesc și ele harul lui Dumnezeu pentru cei care cred și vor în mod liber să se împărtășească de darurile Lui.
Vom spune, pe baza Sfintei Scripturi, împreună cu părintele Cleopa, că prima icoană a făcut-o Dumnezeu atunci când L-a zidit pe om. „Și a zis Dumnezeu: să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26).
În treacăt vom remarca faptul că se folosește pluralul atât în cazul verbului „să facem”, cât și în cazul pronumelui „Noastră” pentru că, la actul creării lumii, inclusiv al omului, au participat toate trei persoanele Sfintei Treimi. Iar chipul lui Dumnezeu în om nu este cel material, cum s-ar părea sau cum ar vrea cei care socotesc că Dumnezeu ar avea ochi, urechi, nas, gură, mâini, picioare și astfel să aibă justificare pentru a-L reprezenta în icoană.
Chipul lui Dumnezeu în om este elementul comun lui Dumnezeu și omului. Adică, partea spirituală: sufletul, nemurirea lui, facultățile sale: sentimentul, voința, rațiunea și libertatea. Aceasta nu ne scutește să afirmăm cu tărie că omul este icoana lui Dumnezeu. Reprezentarea lui Dumnezeu în icoană este posibilă, ca urmare a întrupării Fiului Său Iisus Hristos. „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” (Ioan, 14,9). Hristos „este chipul (icoana) nevă­zutului Dumnezeu”  (Coloseni 1, 15). Împiedicarea vederii chipului Fiului lui Dumnezeu în icoană este împiedicarea vederii Tatălui ceresc. „Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 12, 44-45).
Grozavă neînțelepciune de a refuza vederea lucrurilor lui Dumnezeu prin intermediul icoanelor.
Icoanele sunt ferestre spre cer. Prin intermediul lor, vedem ima­ginea cerului, imaginea raiului, drept pentru care fondul icoanei ortodoxe va fi cel mai ades cerul, rupt de realitatea pământească unde întâlnim peisaje, flori sau alte lucruri terestre.
Chipul sfântului va fi întotdeauna suplu, subțiat de post și rugăciune. Va fi îndumnezeit, ca urmare a comuniunii cu Dumnezeu în Bise­rică. În icoană acest fapt va fi arătat și de aureola ce înconjoară capul sfântului, precum și de faptul că icoana ortodoxă este bidi­mensională, adică are doar lungime și lățime. Dacă ar fi și în relief sau este rupt de realitatea pământească și înălțat în slava Tatălui, precum Hristos după înviere.

Când fecioarele neînțelepte sosesc după închiderea ușii, dinăuntru aud glasul Mirelui zicând: „Adevărat vă spun vouă: nu vă cunosc pe voi” (Matei 25,12). Unele ediții ale Bibliei grecești traduc aceste cuvinte prin: „nu îmi regăsesc chipul în voi”, adică „nu vă asemănați cu Mine”. Oamenii care l-au avut pe Hristos ca model și s-au străduit să-L imite în iubire, smerenie, ascultare, răbdare și sfințenie se vor asemăna cu El nu numai din punct de vedere spiritual, ci și din punct de vedere fizic. Un om sfânt va avea întotdeauna o față radioasă plină de sfințenia, bucuria și lumina lui Hristos. Un astfel de chip se străduiesc pictorii să zugrăvească și să picteze în icoane și pe pereții bisericilor, chipul îndumnezeit al celui care l-a urmat pe Hristos. „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii până ce Hristos va lua chip în voi!” (Galateni 4, 19).

 

 *

În icoană, chipul  sfântului nu se poate reprezenta oricum. De aceea, adevărații iconari, atunci când pictează, postesc și se roagă pen­tru ca Duhul Sfânt să lucreze prin ei.
Pictura pe care ei o fac trebuie să urmeze o anumită rânduială stator­nicită de Biserică, așa încât să creeze imaginea cerului, imaginea raiului. Cine intră într-o biserică ortodoxă și privește pictura, poate vedea întreagă priveliștea Împă­răției lui Dumnezeu: Sfânta Treime, Iisus Mântuitorul, Maica Sfântă, Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli, prorocii, Sfinții Părinți, mucenicii, îngerii și toți sfinții și icoanele evenimentelor importante din istoria mântuirii. Și de aceea bisericile ortodoxe au în fața credincioșilor catapeteasmă (ico­nostas), adică perete cu icoane.
Ce ar putea fi mai îndreptățit a privi când intrăm într-o biserică decât imaginea Împărăției lui Dumnezeu? Or, renunțarea la icoane este echivalentă cu renun­țarea la năzuința noastră pentru moștenirea Împărăției lui Dumnezeu, mijlocită nouă și prin icoane și simțul văzului.
Trebuie spus că niciun credincios nu va socoti icoanele în sine dumnezei în locul „făcătorului cerului și al pământului” și să le adore ca atare. Atunci, fără îndoială, ar fi închinător la idoli. Niciun credincios înțelept nu va face confuzie între adorarea cuvenită lui Dumnezeu și cinstirea pe care o dăm icoanelor, pentru că vedem în ele chipul întrupat al Dumnezeului celui adevărat. Lucrul acesta îl știu și dușmanii dreptei credințe și mai mult răutatea decât neștiința îi împiedică să-l declare.
Este știut, în altă ordine de idei, cum Dumnezeu a poruncit lui Moise să toarne din aur chipuri de heruvimi deasupra capacului Chivotului Legii, fără ca cineva să creadă că ar fi chipuri cioplite (Ieșire 25, 18-20), iar în cartea a III-a a Regilor, în capitolele 6 și 7, aflăm scris cum, la porunca lui Solomon, când s-a construit, templul din Ierusalim a fost împodobit cu chipuri de heruvimi, chipuri de lei, de boi, de crini și de rodii, după care Solomon a rostit către Dumnezeu o rugăciune, în urma căreia Dumnezeu i s-a arătat în vis și i-a zis: „Am auzit rugăciunea ta…am sfințit templul pe care l-ai zidit… și vor fi ochii și inima Mea acolo în toate zilele” (III Regi 9,3).
A uitat Solomon porunca a doua când a zidit și împodobit templul? A uitat-o Dumnezeu când L-a sfințit și și-a pus acolo ochii și inima pentru totdeauna? Eu spun că nu, pentru că acele chipuri nu erau idoli, după cum nu sunt icoanele în Biserica Noului Legă­mânt? Atunci când poporul ales a căzut în idolatrie, aleșii lui Dumnezeu au luat atitudine: Moise, Ilie și ceilalți.

Mărturii istorice din secolul IV atestă că Evanghelistul Luca a fost nu doar medic, ci și pictor, fiind primul care a zugrăvit în icoană chipul Maicii Sfinte. Nu mai vorbim de imprimarea feței Mântuitorului pe marama Veronicăi pe drumul răstignirii, icoană păstrată până astăzi.
Cinstitorii de două mii de ani ai sfintelor icoane n-au fost nici ignoranți, nici lipsiți de minte.
Ca să arătăm mulțimea minunilor făcute de Dumnezeu, de Maica Domnului și de sfinți prin sfintele icoane, ne-ar trebui să scriem nu cărți, ci biblioteci întregi. Voi da doar două exemple care vor arăta că sfintele icoane se cinstesc și din alte rațiuni.

Se spune că un călător rătăcit în miez de noapte prin locuri necu­noscute a dat peste o casă nelo­cuită cu două camere și intenționa să se adăpostească de ploaie și de frig. Într-o cameră era o icoană a Maicii Domnului cu pruncul Iisus, iar cealaltă era cu pereții goi. În care cameră credeți că s-a lăsat de mas?
Iată și o altă întâmplare autentică, auzită de la Preasfințitul Justinian al Maramureșului și Sătmarului:
Pe vremea comunismului, un ofițer ateu și-a dus soția la maternitate să nască. În salonul de naștere, medicul avea o icoană a Maicii Domnului cu pruncul Iisus. (Femeia credincioasă care, înainte de naștere, se mărturisește și se împărtășește, iar în timpul trava­liului și al durerilor se roagă Maicii Sfinte, naște mult mai ușor).
Ofițerul, când a văzut icoana, i-a poruncit medicului să o înlăture zicând: Copilul meu, când se va naște, nu vreau să vadă așa ceva. Medicul, de frică, a înlăturat icoana, iar ofițerului Dumnezeu
i-a îndeplinit dorința: copilul s-a născut orb.

Iată unde poate duce refuzul de a vedea prin intermediul icoanelor lucrurile lui Dumnezeu. De aceea, iubiți frați întru Hristos, Dumnezeu și icoanele trebuie să fie prezente permanent în viața noastră. Creștinul adevărat le va cinsti și își va împodobi casa cu icoane sfințite de preot, iar nu cu imagini sau chipuri ce îndeamnă la păcat.
Să ne ajute Dumnezeu și să ne lumineze Dumnezeu spre plinirea credinței celei adevărate!
 

*
 

Biserica Ortodoxă este Biserica crucii. Odată pentru că cinstește Sfânta Cruce a Răstignirii, iar pe de altă parte pentru că a fost întotdeauna răstignită și prigonită. „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15,20).
A fost răstignită pe vremea perse­cuțiilor romane, pe vremea și după căderea Constantinopolului (1453), a fost persecutată pe vremea comunismului și va fi până la sfârșitul veacurilor. De aceea vrăjmași ai icoanelor au fost, sunt și vor fi, dar acest lucru nu trebuie să ne înfricoșeze. Noi, ca și creș­tini și ca preoți, trebuie să înțe­legem că, din momentul botezului și respectiv al hirotoniei, ne-am cununat cu moar­tea. În toate ipostazele trebuie să ne asumăm crucea lui Hristos. Nimeni nu ne va putea face nimic dacă vom vrea cu adevărat să ne păstrăm dreapta credință.
Baia Mare, 2007
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.