Cuprom, fostul Phoenix, dispărut, baronii cuprului liberi

Recent, fostul vicepreședinte al Fiscului, Șerban Pop, și omul de afaceri Horia Simu au fost găsiți nevinovați la Curtea de Apel București, în rejudecare, pentru intervențiile făcute în 2014 la DIICOT-ul condus de Alina Bica în vederea clasării Dosarului Cuprom. 

Inițial, cei doi luaseră câte patru ani de pușcărie pentru trafic de influență/ cumpărare de influență, încadrările juridice le-au fost schimbate în luare de mită/ dare de mită, pentru ca în final să fie achitați.

Și așa s-a ajuns la o situație ciudată. Cuprom a dispărut și nimeni nu este vinovat. Mulți foști angajați ai combinatului băimărean s-au trezit fără banii cuveniți, cu procese fără finalitate. Dar mai important, România a rămas fără unități productive în industria neferoaselor. În contextul actual, această lipsă este mai mult decât importantă. Dacă se vor relua activitățile în minele cu minerale rare, o problemă importantă va fi locul în care se va procesa minereul, locul din care se va scoate produsul finit. Un astfel de loc a fost combinatul Phoenix din Baia Mare, rebotezat Cuprom în era Simu. Pentru o aducere-aminte, vă prezentăm situația din Baia Mare, înainte și după venirea lui Simu la butoanele combinatului.

La începutul anilor 2000, se considera că distrugerea metalurgiei neferoase românești s-a făcut la dorința rușilor sau a doua variantă, la cerința unor state din UE. În oricare din variante, metalurgia românească a trebuit să fie pusă la pământ. Un proces ce a început imediat după revoluție. Vorbele lui Petre Roman: „Industria românească este un morman de fier vechi”, fiind momentul zero al celei mai mari porcării postdecembriste. Mineritul neferos a trebuit să fie închis, iar combinatele românești să fie puse pe butuci pentru ca alte combinate, alte mine, din țări în care politicienii au avut putere de convingere să producă chiar şi pentru România. Cazul Cuprom este simptomatic!

Uzinele metalurgice de metale neferoase Baia Mare au fost înființate în anul 1907, sub denumirea „Phoenix”, ca fabrică de acid sulfuric şi produse chimice. Mai exista o linie de obţinere a cuprului din concentrate şi secţia de afinare pentru metale preţioase. Încă de la înfiinţare, uzina a fost una dintre cele mai mari unităţi de acest gen din Europa, atât ca volum de producţie, cât şi sub aspectul tehnologic. Este important de menţionat că, în primii ani ai secolului XX, la Baia Mare se produceau peste 300 de kg aur şi 3,4 tone de argint. În anul 1925, proprietarii uzinei cumpără fabrica de sticlă a orașului şi măresc uzina metalurgică, punând în funcțiune linia de obținere a oxizilor de plumb, iar din 1931 instalația de ţevi şi tablă de plumb. În anii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, uzina din Baia Mare înregistrează o creștere a producției de metale, creștere dictată de nevoile militare ale momentului. Proprietarul viitorului combinat a fost industriașul Weiser care a „cedat” uzina statului, la naționalizare.

Perioada 1948-1960 a fost marcată de greutățile economice de după război. De abia din 1956 s-a trecut la readucerea uzinei la un nivel tehnic corespunzător. Conform planurilor de sistematizare, s-au alocat fonduri de investiții în valoare de 162 de milioane de lei. Ceea ce a dus la o diversificare a producției, asimilarea de tehnologii noi. După anul 1960, s-au pus bazele producției de oxizi de cupru, apoi, tot în anii ’60, s-a importat tehnologia de topire a cuprului în suspensie, Outokumpu din Finlanda. România a fost prima ţară din lume, în afara ţării de origine, care a folosit această tehnologie.

În aceşti ani, peste 80% din producția mondială de cupru este produsă cu tehnologia Outokumpu. Se poate spune că atunci a avut loc o adevărată revoluție în tehnica producerii cuprului, iar Baia Mare s-a fixat ca un punct de reper pe piața metalelor neferoase. În plus, faţă de această tehnologie care presupunea prelucrarea a 260 de mii de tone de concentrate pe an, a continuat modernizarea uzinei prin punerea în funcțiune a secției de producere a barelor şi plăcilor de cupru, în 1970, licenţă Anglia.

Preocupările de îmbunătățire a tehnologiei s-au concretizat prin punerea în funcțiune a fabricii de oxigen în 1978. Din păcate, modernizările combinatului s-au oprit aici. Politica acelor ani s-a dovedit a fi falimentară pentru combinatul băimărean şi nu numai. Pe piața mondială, combinatele similare celui din Baia Mare s-au modernizat continuu, punându-se bază tot mai mult pe soluții tehnologice care aveau în vedere protecția mediului. În municipiul de pe Săsar au urmat anii poluării masive.

În 23 octombrie 1999, a fost semnat la FPS București contractul de vânzare/cumpărare (v/c) 733, între statul român şi Allied Deals (AD) plc. cu sediul în Mare Britanie, prin care compania anglo-americano-indiană devenea proprietara combinatului metalurgic Phoenix Baia Mare, unicul rafinator de aur din sud-estul Europei.

La Phoenix s-a produs 100% din producția românească de aur, argint, platină şi 80% din cea de cupru, pe lângă acid sulfuric, laminate şi oxizi de plumb, reactivi de flotaţie. Preţul de vânzare a fost de 5 cenţi per acţiune, respectiv 111,111 dolari, la un capital social de 75,1 miliarde de lei împărţiţi în 3 milioane acţiuni în valoare nominală de 25.000 lei fiecare.

A fost una dintre cele mai toxice privatizări ale nordului. Niște transportatori de minereu, anglo-indienii au cumpărat cel mai performant combinat din sud-estul pentru 111 mii dolari. Indienii aveau nişte vase de transport, dar experiență zero în conducerea unui astfel de combinat. Mai mult ca sigur, ei au cumpărat pentru a vinde tot ce se putea, de la produse finite, materie primă şi instalații, utilaje spre fierul vechi. A fost primul pas spre iadul lichidării. După vreo doi ani, Allied Deals plc. a devenit RBG deoarece indienii au avut probleme în Anglia, la firma mamă, iar de acolo problemele s-au extins peste tot unde au avut afaceri.

 Până la urmă a fost clar că Phoenix va fi din nou vândut pentru a se recupera din datoriile acumulate, multiplicate. A doua tranzacție importantă în povestea Phoenix a avut loc tot atunci. Pachetul complet de acțiuni deținut de RBG România la Phoenix, CEPRONEF şi Elcond Zalău, a fost scos la licitaţie internaţională de un lichidatorul englez, pentru recuperarea pagubelor produse în Anglia de fosta Allied Deals. Acest pachet de acţiuni nu avea nimic în comun cu activele vândute de AVAB. Cumpărătorul a încredințat pachetul de acțiuni spre administrare firmei de management NORDEXO. RBG nu a dispărut, s-a schimbat doar acționariatul. Sau, altfel spus, efectele acțiunilor nu se mai duceau spre indienii, ci spre acționarii care au avut bani să cumpere pachetul complet de acțiuni deținut de RBG România.

Cumpărătorul pachetului de acțiuni (Phoenix, CEPRONEF, Elcond) a fost firma Robitech Ltd. cu sediul în Cipru.

Aşa au apărut în Baia Mare Horia Simu şi cei doi companioni (Mircea Stroe şi Horia Pitulea. Între timp, cumnatul lui Geoană s-a retras din combinaţie).

Venirea baronilor cuprului nu a însemnat şi salvarea combinatului Cuprom, cum a fost botezat, combinatul a mers tot mai rău până a ajuns în insolvență, și la faliment.

Sindicatul Cuprom a trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis prin care solicitau un sprijin în rezolvarea situaţiei încurcate de la Cuprom. Sindicaliștii doreau ca instituția prezidențială să direcționeze protestul lor spre instituțiile abilitate să verifice afacerile oneroase de la Cuprom. În speţă, DNA.

 Dar situația a rămas așa...faliment, distrugere, vinovați zero, iar metalurgia neferoasă inexistentă.

„Îmi pare rău că nu există o lege în România pentru ăştia care au distrus societățile comerciale. Adică creditorii, nu să voteze falimentul sau reorganizarea ca să voteze a fi băgați ăștia la groapa comună pe toţi! La groapa comună cu toţi ăştia care or distrus întreprinderile. Se vede că falimentul nu este o treabă care să îi deranjeze foarte tare. Ei cu ce or distrus şi or furat au rămas. Noi am rămas cu promisiuni şi cu buzunarul gol!”, ne-a spus în decursul anilor, Ioan Coza liderul Sindicatului Liber Cuprom, ultimul mohican al luptei sindicale din nord.