CULTURA, ISTORIE, REPORTAJ

* Silviu Ghetie, fotoreporterul GAZETEI, a castigat premiul ”Fotomedia 2004”
Fotografia care povesteste

* Natiune, naratiune, fictiune
Ziua buna, de dimineata...

* S-a calificat la olimpiada nationala la trei materii!
Polivalenta olimpica

* 15 martie 44 i.Hr., sfarsitul intemeietorului cezarismului
Moartea omului-zeu

* RTV Cinemar la a zecea editie a concursului Miss Maramures
"Tate o fo’ faine!”

* Silviu Ghetie, fotoreporterul GAZETEI, a castigat premiul ”Fotomedia 2004”
Fotografia care povesteste

Asociatia Fotografilor de Presa din Romania (A.F.P.R.) este o asociatie non-profit, care isi propune sa reprezinte fotografii de presa din Romania. Infiintata in februarie 2000 de cativa fotografi valorosi (Radu Sigheti – Reuters, Emanuel Parvu – Institutul de Etnografie si Folclor, Bogdan Cristel – Reuters, Vadim Ghirda – Reuters, Sorin Lupsa – Rompress, Robert Ghement – European PhotoAgency s.a.), A.F.P.R. este prezenta in fiecare an cu expozitii de fotografie, in cadrul Salonului National al Presei Romane.

Cel mai ambitios proiect realizat pana in prezent de A.F.P.R. este reprezentat de concursul anual Fotomedia. Este primul concurs de fotografie de presa organizat in Romania si probabil cel mai valoros, in conditiile in care premiile sunt acordate de profesionisti in domeniu. In acest an, premiul la sectiunea Cotidian a fost acordat fotoreporterului GAZETEI de Maramures, Silviu Ghetie, un om care a inceput sa se obisnuiasca cu premiile.

Fotografia si paradoxurile vietii

Silviu Ghetie a auzit despre acest concurs, aflat in acest an la a patra editie, abia anul trecut, cand l-a cunoscut pe Petrut Calinescu, declarat fotograful anului. “Am trimis fotografii la mai multe sectiuni, dar am avut de suferit pentru ca in Baia Mare nu sunt evenimente de amploare egala cu cele din Bucuresti – asta ca sa nu mai vorbesc de fotografii care lucreaza la agentii de presa si la ziare centrale de mare tiraj – asa ca am luat premiul la sectiunea cotidian-social cu imagini din viata de zi cu zi, surprinse in delegatiile de prin judet”, afirma Silviu Ghetie. Devenit fotograf din intamplare, Silviu traieste din fotografie pentru ca nu prea mai are timp de altceva. Nu-i place sa faca fotografii la nunti si botezuri, dar, din cauza faptului ca piata de publicitate este aproape inexistenta in Baia Mare, accepta acest compromis. Nu doar din colegialitate, Silviu Ghetie sustine ca este foarte multumit de faptul ca, in prezent, lucreaza la un saptamanal la care se pune mare accent pe fotografii, colectivul GAZETEI, format in majoritate din tineri, reusind sa-l tina mereu in priza. Deranjat oarecum de lipsa de concurenta pe plan local, primul fotograf baimarean de presa din Romania post-comunista incearca sa creeze standarde pentru cei care vin dupa el. “Iubesc fotografia de presa pentru ca ea se apropie foarte mult de ceea ce cred eu ca inseamna fotografia. Cand o fotografie de presa este foarte buna, atunci ea poate concura fara probleme cu fotografia de arta. O fotografie de presa buna trebuie sa aiba un impact mare si sa povesteasca. Cand o vezi, esti miscat si esti curios sa citesti articolul care o insoteste”, afirma Silviu. Fotografiile realizate de Silviu lasa in plan secundar tehnica prin care sunt surprinse momentele dramatice. Primeaza emotiile pe care fotografiile trebuie sa le declanseze in sufletul privitorului, motiv pentru care lucrarile realizate de Silviu par nascute sub semnul spontaneitatii. Simple in aparenta (multe dintre fotografii redau scene cotidiene sau portrete ale unor oameni obisnuiti, pe care doar un ochi “specializat” ii poate descoperi ca pe niste personaje principale ale unei lucrari de arta), fotografiile fotoreporterului GAZETEI impresioneaza uneori prin exprimarea dramatica, alteori printr-o fina ironie legata de paradoxurile vietii de fiecare zi, intr-o Romanie ce nu-si gaseste echilibrul. Poate de aceea, aparatul fotografic pe care-l manuieste Silviu surprinde momente, nu neaparat subiecte. Candva, intr-un viitor apropiat, o sa-l fotografiem pe Silviu si o sa-l punem sa scrie materialul, ca sa transformam subiectul in moment si viceversa.

“Fotografiez la intamplare. Nu urmaresc nimic, doar pe uneori. Imi place mult sa fotografiez oameni, iar rezultatul este ceea ce inteleg eu din ei in clipa in care declansez aparatul. Cand faci un portret, nu inregistrezi pe pelicula doar persoana din fata aparatului. Eu declansez in momentul in care expresia subiectului este regasita in ceea ce cred eu despre el” – Silviu Ghetie

Ioan Botis



* Natiune, naratiune, fictiune
Ziua buna, de dimineata...

Stimata doamna contabila, faptul ca nu ajung dimineata la serviciu, pana la ora cand se inchid negrele coperti ale condicii de prezenta, nu e semn ca am zabovit noaptea trecuta prea mult pe buza paharului de bere cu prietenii (cum iti inchipuiai dumneata ieri dimineata, privindu-mi mustratoare ochii inrositi de nesomn), nici ca mi-am caznit prea mult mintea sa deslusesc slovele unei carti, nici ca am asteptat toata noaptea decernarea premiilor Oscar. Nu e nimic din toate acestea. Eu ma trezesc, in fiecare dimineata, cu doua ore inaintea programului de lucru, hotarat sa-mi incep cu bine ziua de munca. Abia acum incepe calvarul, caci vreau sa ocolesc toate lucrurile ce mi-ar putea aduce ghinion si ar impiedica prin aceasta, bunul mers al institutiei. Astfel, trebuie sa-l ocolesc pe pensionarul de la doi, care se intoarce cu sacosele goale de la cumparaturi, pe bucalata vecina de la trei ce-si scoate pisica neagra la plimbare si pe seful de scara care imi cere taxa de lift. Abia cand iese pe scara nea Fane, cosarul cartierului, fluierand cu triluri proaspete o manea, merg si eu spre locul de munca, caci ziua buna se cunoaste de dimineata. Asa se face ca sunt in intarziere in fiecare zi. O intalnire poate fi un semn de bun augur si de aceea ele sunt atent observate in satele traditionale. Se cauta, de multe ori, o cheie ascunsa a lor, in functie de imprejurari, de natura (malefica sau benefica) a personajului sau a obiectului intalnit in cale. Se spune ca e bine sa intalnesti pe cineva cu galeti pline sau tineri frumosi la corp. Nu e bine sa-ti iasa in cale un batran sau o batrana, un chior, un schiop, un popa, o pisica neagra, un iepure etc. La noi, ca la multe popoare din jur, la plecarea intr-o expeditie de vanatoare sau la pescuit, se considera ca nu aduce noroc daca primul intalnit in cale este o femeie, si nu un barbat. Exista si mijloace magice de a neutraliza efectul unei intalniri cu urmari nefaste. Cea mai sigura ar fi renuntarea la calatorie si intoarcerea acasa. Se pot lua insa la drum unele talismane: paine, sare, ceapa, usturoi (pe care oricum, orice morosan care se respecta, le are in desaga) sau diverse obiecte de fier. Pe langa acestea sunt anumite gesturi care pot indeparta pericolele ce se ghicesc in urma unei intalniri nepotrivite. De pilda, "cand iti iese in fata cineva cu un vas gol trebuie sa azvarli de trei ori cu tarana dupa el, ca-ti va merge bine” (A. Gorovei). Cand iti iese in cale un popa sau un calugar, trebuie sa scuipi de trei ori, sa faci coarne cu degetele, aratand in alta parte, sa arunci in urma lui un pai si sa zici: "Ptiu, piei, drace!”.

Emanuel Luca



* S-a calificat la olimpiada nationala la trei materii!
Polivalenta olimpica

Nu este usor sa fii olimpic. Unii nici macar nu viseaza la acest statut, dar altii nu numai ca viseaza, dar si reusesc. Roxana Feier, eleva in clasa a VIII-a a Colegiului National “Vasile Lucaciu”, s-a calificat la faza nationala a olimpiadei scolare la matematica, fizica si istorie si are sansa de a se califica si la limba romana.

Poate muncesc mai mult decat ceilalti elevi sau poate pur si simplu, unii au vocatie de “olimpici”. Roxana Feier, eleva in clasa a VIII-a A la Colegiului National “Vasile Lucaciu” se numara printre cei care au o inclinatie “extraterestra” spre… invatatura. Ea a trecut de faza judeteana la matematica, fizica si istorie si asteapta olimpiada de limba romana pentru a obtine o noua calificare la nationale.

Istoria pasiunii

Totul a inceput cu ani in urma, cand mama Roxanei, de profesie inginer, a incercat sa-i insufle fiicei pasiunea pentru matematica. Eforturile nu au fost zadarnice si pasiunea Roxanei a crescut cu fiecare an. Daca matematica a intrat in gratiile Roxanei fara un stimul extern, cu fizica a fost o alta poveste. “Am luat un 7 in clasa a sasea si m-am ambitionat. Fiindca este si multa matematica am inceput sa invat tot mai mult si am ajuns sa stiu destul de bine”, marturiseste olimpica. Roxana nu este la prima experienta de acest fel. Ea s-a calificat si anul trecut la faza nationala a olimpiadei de fizica, matematica si limba romana. Dar fiindca toate examenele erau intr-o singura zi a trebuit sa aleaga doar o materie. Pasiunea a determinat-o sa aleaga matematica, unde pe plan national concurenta este mult mai mare. Anul acesta, la judetene a ales si istoria. “Am ales si istoria pentru ca m-am gandit la testarea nationala. Istoria e obligatorie pentru testarea de la sfarsitul clasei a VIII-a si a trebuit s-o invat si pentru teza. Mi-am spus ca nu ar strica sa incerc, dar nu m-am asteptat sa ma calific”.

Preferinte

Cand nu se pregateste pentru matematica, romana, fizica sau istorie, Roxana se… joaca pe calculator. Deocamdata nu stie unde o va gasi clasa a IX-a, deoarece preferintele ei oscileaza intre colegiile “Vasile Lucaciu” si “Gheorghe Sincai”. In privinta profilului este ferma, vrea sa urmeze matematica-informatica, intensiv informatica. Pana atunci, testele nationale bat in geam pentru elevii claselor a VIII-a. “Este putin diferit. Fiindca mediile conteaza mai mult, parca toti profesorii sunt mai exigenti. Din literatura romana nu prea am scriitori preferati, iar dintre , prefer Jules Verne si Dumas”, marturiseste tanara. Desi Roxana vorbeste relaxat despre toate eforturile ei, suntem convinsi ca nu este usor. Matematica, fizica, romana si istorie pentru olimpiada, plus pregatirile la celelalte materii ii iau mult timp. Pe scurt, cine vrea Olimpiada, trebuie sa renunte la timpul liber.

“Cel mai mult imi place matematica, fiindca dintre toate materiile este cea mai complexa. Inainte de a primi rezultatele, cel mai mult mi-am dorit sa ma calific la matematica” – Roxana Feier, “tripla” olimpica

Mihaela Mihalea



* 15 martie 44 i.Hr., sfarsitul intemeietorului cezarismului
Moartea omului-zeu

Caius Iulius Caesar a fost unul dintre cei mai mari oameni politici si militari pe care i-a cunoscut Roma. Asasinarea lui, la Idele lui Marte (15 martie), a devenit catalizatorul celui de al doilea razboi civil roman, incheiat cu sfarsitul Republicii romane si inceputul Imperiului roman sub mostenitorul si nepotul lui Caesar, Octavian Augustus. Caesar a avut o cariera in care a ocupat functiile de questor in Hispania, edil curul, pontifex maximus, edil al Romei, consul si dictator. Moartea sa a venit intr-un moment in care puterea lui parea absoluta.

La sfarsitul secolului al VI-lea i.HR., Roma devenise republica si jurase ca va ramane asa. In scurt timp, a devenit o mare putere, care s-a intins peste o buna parte a lumii. Italia, Sardinia, Sicilia, Corsica, Iliria, Macedonia, Grecia, Spania, Asia Mica si mare parte din Africa de nord formau in anii saizeci inainte de era noastra statul roman. Legiunile romane largeau granitele, dar acasa, in treburile statului, au inceput sa apara fisuri. In administratia publica, birocratia si coruptia erau in floare. Roma trecea dintr-o criza in alta, clatinandu-se. Acesta a fost momentul in care a aparut Caesar.

Atotputernicul

In anul 45 i.Hr., Caesar, singurul supravietuitor al primului triumvirat, a devenit stapanul atotputernic al Imperiului roman, barbatul slavit mergand din triumf in triumf. Cum Senatul a hotarat sa-i ridice o statuie, Cezar ajunsese sa fie numarat chiar in randul zeilor. Apoi, Republica romana a cazut (nu mai corespundea noilor realitati). Caesar, cuceritorul Galiei si invingatorul lui Vercingetorix, a devenit dictator, consul, pontifex maximus, cenzor, avea in mainile sale toata puterea asupra armatei, ii numea pe functionarii superiori. In plus, a primit titlurile de “imparat” si “parinte al tarii”. Practic, nu existau functii superioare si onoruri care sa-i fi lipsit. Nu era insa rege, si este discutabil daca dorea intr-adevar sa fie. Caius Iulius Caesar isi putea permite in timpul acela absolut orice, deoarece avea de partea sa opinia publica. Incet, incet a pierdut insa teren. In biografia lui Caesar, Suetoniu avea sa consemneze ca printre romani se vorbea ca, in perioada primului consulat, divinul Iuliu ar fi furat de pe Capitoliu aproape zece tone de aur, stergand urmele faptelor sale printr-o escrocherie: a pus sa se sufle peste arama, aur si apoi a schimbat aurul adevarat cu arama aurita. Se spunea ca Iuliu Caesar fura si se destrabala cu femeile prietenilor si ca nu s-ar fi dat in laturi nici de la barbati. Se mai spuneau fel de fel de grozavii, la care romanii erau foarte sensibili. Dar ceea ce-i jignea mai mult pe romani, care tineau la traditii, era faptul ca el continua sa ramana in fruntea onorabililor demnitari ai orasului, care il ajutasera sa ajunga la cele mai inalte onoruri. Nearatandu-le respectul cuvenit, Caesar isi atrase antipatia lor. Fie ca era vorba de o realitate, fie ca era vorba de o propaganda intentionata si dirijata, fapt este ca reputatiei sale i-a daunat foarte mult vestea care se raspandea din gura in gura ca el n-ar mai fi multumit de Roma, ca orasul n-ar fi destul de reprezentativ, din care cauza si-ar muta sediul la Alexandria.

Complotul republican

Se stia ca dictatorul Caesar era sfidator, dar era o noutate ca nu mai era si preferat. Opozitia se folosea de prilejul ce i se oferea pentru a se intari din zi in zi. Adversarii se intelesesera mai intai intre ei, apoi s-au organizat. In cele din urma, conducatorii complotului au optat pentru crima. Unul dintre motivele principale era faptul ca Caesar se pregatea sa se incoroneze, urmarind sa tradeze principiile republicane, de care romanii erau atat de mandri. Cochetarea cu coroana de rege avea sa fie ultima picatura in paharul plin si, dupa cat se pare, cauza asasinarii lui Caesar. Cu o luna inainte de a fi asasinat, in timp ce se intorcea dintr-o expeditie africana, cativa dintre marii preoti i-au asezat pe cap o coroana regala impodobita cu lauri. Caesar a refuzat coroana, intelegand pericolul clipei. Este posibil ca gestul preotilor sa fi fost o provocare politica, o veriga integrata in complot, un motiv cautat de anchetatori pentru fapta pe care o planuisera. Scena jucata putea atrage de partea lor opinia publica. Marcus Iunius Brutus este considerat, in general, drept conducatorul puciului. Brutus era, dupa toate probabilitatile, fiul lui Caesar si nu se poate spune ca intamplator i-a adresat tocmai lui ultimele cuvinte. Dupa Plutarh, Caesar intretinea cu Brutus relatii speciale. In timpul razboiului civil, Brutus s-a aflat in tabara lui Pompei. Caesar a dat ordine precise ca lui Brutus sa nu i se intample nimic in timpul luptelor. Nu este cert ca Brutus a fost initiatorul complotului, sau daca el s-a declarat de acord cu planul de la bun inceput. In vederea pregatirii atentatului, a fost folosita multa recuzita pentru convingerea lui Brutus. Au aparut lozinci provocatoare, pe masa de judecator a lui Brutus s-au inaltat teancuri de scrisori, pe zidurile Romei s-au ivit tot felul de inscriptii. Toate acestea l-au convins pe Brutus de necesitatea crimei. In cele din urma, Brutus a consimtit. Saizeci de conspiratori au pregatit scenariul complotului.

Sfidarea providentei

In ziua de 15 martie 44 i.Hr. a fost convocata o adunare a Senatului, adunare in care s-a hotarat asasinarea lui Caesar. Planul a fost conceput in cele mai mici detalii. In sala cu coloane a teatrului lui Pompei, complotistii aveau nu numai sa se risipeasca printre ceilalti senatori, dar si sa se apropie cat mai mult de victima, fara sa fie observati. Optasera pentru o forma unica de atentat in istoria fortei: crima politica colectiva, care trebuia sa demonstreze ca nu e vorba de o actiune individuala, ci de o miscare premeditata a opozitiei. Atentatorii vor ucide pentru a apara libertatea si Republica! Caesar, dictatorul care stapanea marele imperiu roman, era superstitios, ca majoritatea romanilor. Cu ceva vreme in urma, Caesar a primit mai multe semne din partea providentei. Toate erau de rau augur. Spurinna, unul dintre prezicatorii de la curte, a prezis data de 15 martie ca fiind o zi in care Caesar trebuie sa se pazeasca. In noaptea dinaintea mortii, Caesar a avut un vis urat. Se facea ca zbura deasupra norilor, unde s-a intalnit cu Jupiter, care i-a strans mana prieteneste. Dimineata s-a trezit asudat, iar Calpurnia, sotia lui, i s-a plans ca si ea a avut un vis aducator de veste rea. In plus, Caesar nu s-a simtit bine, motiv pentru care s-a hotarat sa ramana acasa. Intre timp, atentatorii se indreptau spre cladirea Senatului. Complotistii s-au adunat la senatorul Cassius, de unde au plecat impreuna spre sala lui Pompei, unde l-au asteptat pe Caesar. Intrucat timpul a trecut si Iulius Caesar nu a aparut, i-au trimis un sol acasa. Acesta era Decimus Iunius Brutus care i-a adus la cunostinta lui Caesar ca este asteptat de toti senatorii. Caesar s-a scuzat, dar solul a folosit atunci atu-ul: in randul oamenilor a inceput sa se vorbeasca despre Caesar ca este foarte bolnav si ca nu mai este apt pentru functia sa. De aceea ar fi bine daca s-ar arata in Senat si le-ar lua ponegritorilor vantul prielnic din panze. Caesar s-a hotarat, si-a luat toga si a iesit in strada.

Tu quoque, mi fili?

Este interesant cat de des a jucat intamplarea un rol in momentele hotaratoare ale istoriei. Cat de lesne ar fi putut evolua lucrurile in directia opusa daca… Acest ultim “daca” al lui Caesar se numea Artemidoros. Artemidoros era grec si lucra ca scrib la un personaj important, unde a auzit de complotul pus la cale. L-a asteptat pe Caesar in fata pietei si i-a dat un sul prin care il avertiza de pericolul care il pandeste. Pentru ca n-a putut citi scrisoarea pe strada, Caesar a pierdut ultima sansa de salvare. Complotistii au inceput sa devina nervosi. Era ora unsprezece si Caesar tot nu venise. Le era frica sa nu-l fi avertizat cineva. In scurt timp, dictatorul si-a facut aparitia. Acum puteau incepe. Se intelesesera asupra desfasurarii atacului, fiecare pas si miscare fiind calculate. Caesar a intrat in incapere, dar nici nu a apucat sa se aseze, ca s-a apropiat de el senatorul Tullius Cimber, care a inceput sa se roage pentru fratele sau, partizan al lui Pompei, nevoit sa plece in exil dupa victoria lui Caesar. Acesta a ramas neinduplecat, refuzand sa acorde amnistie pentru adversarii sai, si-i porunci lui Cimber sa se dea la o parte din drumul sau. Senatorul ingenunche in fata lui Caesar, apoi ii trase toga de pe umeri: era semnalul convenit pentru atac. Publius Servilius Casca si-a scos pumnalul si l-a lovit primul. Caesar s-a ferit, dar taisul l-a atins sub gat. Abia atunci a inteles ce se intampla, dar era prea tarziu. Zadarnic a incercat sa se apere, nu avea nici o arma asupra lui. Mai mult de saizeci de conspiratori inarmati si zeci de privitori formau un zid de netrecut. In rastimp de cateva secunde, corpul lui Caesar a fost strapuns de 22 de lovituri de pumnal. Ultima lovitura a fost data de Brutus. Muribundul Caesar rosti ultimele cuvinte: “Si tu, fiul meu?”

Calea destinului imperial

Unele izvoare sustin ca trupul insangerat a fost lasat sa zaca pana spre seara sub statuia lui Pompei si sclavii l-au ridicat numai dupa lasarea intunericului. In alte documente se afirma ca la locul crimei a sosit un doctor, care, dupa ce a constatat decesul, a dat dispozitii ca trupul sa fie ridicat. Conspiratorii facusera primul pas spre mentinerea Republicii, dar nu stiau cum sa procedeze mai departe. Imediat dupa crima, cu togile inca manjite de sange si tinand in maini pumnalele, s–au indreptat spre Capitoliu. Jubilau in timp ce spuneau oamenilor ca i-au eliberat de tiran. Poporul insa nu se bucura, ci tacea, ingrozit. Nu stia daca era bine sau rau ca-l ucisesera pe marele Caesar. Romanii n-au stiut ce sa faca cu Caesar atata timp cat a fost in viata si n-au stiut ce sa faca cu el, nici dupa moarte. Complotistii nu s-au priceput sa foloseasca momentul de surprindere si n-au avut curajul sa preia puterea. Au ramas in Capitoliu, in timp ce pe strazile Romei au inceput sa se auda glasuri care condamnau crima. Opinia publica oscila. Marc Antoniu a convocat Senatul, dar acesta s-a reunit abia la doua zile dupa atentat. In ciuda divergentelor de pareri, Senatul a consemnat nepedepsirea asasinilor lui Caesar si a recunoscut, in acelasi timp, meritele celui asasinat. Senatul a lasat neatinse drepturile politice impotriva carora se rasculasera atentatorii. Si astfel, nici aceasta crima politica, aidoma multor cazuri din istorie, nu a schimbat mersul evenimentelor.

Blestem?

In urmatorii trei ani de la asasinarea lui Caesar, toti asasinii acestuia au murit de moarte nenaturala. Cativa au pierit pe mare, multi, printre care si Brutus si Cassius, si-au luat singuri viata, “cu acelasi pumnal cu care l-au ucis pe Caesar”, dupa cum spune Suetoniu. “Caesar a murit. Dar in zadar: Roma a cunoscut aproape de indata ceea ce au vrut sa evite asasinii sai, si anume, puterea unuia singur”, afirma Raymond Bloch si Jean Cousin, autorii lucrarii Roma si destinul ei. Caesar deschisese calea destinului imperial al Romei, iar moartea lui nu mai putea schimba nimic din ceea ce pentru Roma a insemnat istoria cezarismului.

Despre moartea lui

“Caesar a murit in al 56-lea an al vietii si a fost trecut in numarul zeilor, nu numai prin declaratia acelor care i-au decernat apoteoza, ci si prin credinta poporului. In adevar, la jocurile pe care le-a dat mostenitorul sau August, pentru a-i cinsti memoria, timp de sapte zile continuu a stralucit pe cer o stea cu coada, care rasarea aproape de ceasurile 11.” - Suetoniu

“O moarte neasteptata”

In seara zilei de 14 martie din anul 44 i.Hr., Caesar a luat parte la o masa intima in casa lui Lepidus, la Roma. Rex Warner afirma ca Iulius Caesar “stia probabil ca, desi intregul stat roman, cu toata fala, ii era la picioare sau se afla in mainile lui, mai erau destui indivizi care, din ambitie, invidie, resentiment sau chiar din patriotism, il urau, ba poate ca ura cea mai inversunata i-o purtau cativa dintre cei carora le aratase marinimie. Cunostea firea omului si isi petrecuse intreaga viata in politica revolutionara. Singura primejdie care il pandea era asasinatul, dar impotriva acestei primejdii – trasatura caracteristica – nu lua nici un fel de precautii.” La cina de la Lepidus, in ajunul Idelor lui Marte, comesenii sai discutau, in termeni generali, despre ce fel de moarte era mai de dorit. Caesar a intervenit in discutie cu remarca: “o moarte neasteptata”. Legendele care ne-au ramas cu privire la noaptea zbuciumata pe care a petrecut-o dupa invitatia la cina, prezicerile, visurile si sovaielile stau marturie ca i se cuibarise in minte o temere groaznica. Se pare ca, pentru Caesar, moartea n-a fost deloc neasteptata.

Funeraliile

Pentru conspiratori, un motiv de neliniste l-a constituit apropierea funeraliilor. De vreme ce trupul lui Caesar nu fusese aruncat in Tibru (asa cum dorisera asasinii), trebuiau sa aiba loc funeralii. La inceput s-a venit cu ideea ca acestea sa fie facute in secret, dar a existat teama de a nu irita poporul. Antonius a fost cel care a dus trupul lui Caesar pe Campul lui Marte. Acolo se ridicase un rug, aproape de mormantul fiicei sale Iulia, si o capela aurita, dupa modelul templului zeitei Venus Genitrix. In aceasta capela se pregatise un pat de fildes, acoperit cu o tesatura din aur si purpura, peste care fusesera asezate armele mortului si toga in care fusese ucis. De dimineata, au fost oferite poporului spectacole de jocuri funerare. Rugul pe care a ars Caesar a fost alimentat cu scaunele judecatorilor, usile si obloanele magazinelor, bancile scriitorilor, hainele triumfale ale cantaretilor si histrionilor, armele veteranilor si generalilor, bijuteriile matroanelor romane si chiar podoabele copiilor. Nimic nu parea prea mult, doar murise zeul Romei!

Ioan Botis



* RTV Cinemar la a zecea editie a concursului Miss Maramures
"Tate o fo’ faine!”

Era ase, cata sara, cand s-o-nceput tata treaba la restaurantul ”Crenguta”. Cum m-am dat jos din trin, m-am dus de m-am spalat si mi-am luat camese neagra, da’ curata!, si un cabat mai de Doamne-ajuta, sa nu ma fac de ras, cum mi-i in obiceai, de cate ori viu la oras. Draga vere, t-oi spune pa scurt, ase, ca un crochiu ca ce si cum sta treaba cu concursu’ cu mis.

Is sasasprazace fatuca nialcose, da’ nu ase de sanatoase ca alea de pa la noi. Cam doaua-tri sa faca cat una de-a noastra. Le da cineva, nu stiu cine, mai multe probe, s-apoi, la sfarsit, le da premii si pa tri le boteaza cu numele de Mis: Mis Unu, Mis Doi si Mis Trei, cum are tat omu’ doaua nume. Io gandesc ca pana aci-i tat in clar! Ieste si un fel de staroste, ca la nunta, unu’ Florescu, care tat bate din gura la microfon, straga, rade, le cheama pa fete sa le vada lumea de la mese, le tapa pa usa afara, dupa o vreme iara le cheama, iara le tapa si tat ase... In vremea asta, lumea be’, manca, si bate din palme, cam cum bat ficiorii lu’ Mitru Petrii cand sa-mbata la bufet, da’ aicea la oras ii slobod numa’ cand zace starostele. Este si muzica, da’ taie nu t-ar place, ca-s tat felul de suceli d-astea moderne. De fete ce sa-ti spui, nu-s ca la noi. Astea is crescute la oras si nu le place munca defel. Le-o intrebat un staroste mai mic (uitai sa-ti spui ca-s mai multi) de meseria care le place. Tate-tate, da’ absolut complet tate, o zas numa’ de modeling, turism, dans, ambasade, fesion, adica numa d-aieste trebi unde nu sa lucra. Niciuna nu sa vre’ face lacatus, strungar o’ ferar-betonist, niciuna nu vre’ mere la filatura, la Faimar, o’ batar la-ntors fanu’. S-o stracat lumea, vere...

"Cum le-o facut maica lor”

La primele doaua probe, fetele o mai fost imbracate cum o fost, da’ la a triia, nu t-a vini a crede, erau mai cum le-o facut maica lor. Nici ficiorii lu Mitru Petrii nu bdiruiau onorata asistenta la batut din palmi, cand o dat starostele slobod la aplauze. No, asta, spui drept ca mi-o placut si mie. Sa nu te amarasti vere ca n-ai fost si tu la demonstratiunea de gratie si frumusata, ca orisicum fatucale acele nu-s de tine. Is cam hitioane dupa gustu’ tau, is si cam micute de ani si le trebe un barbat ideal cum tu nu sameni deloc. Daca-ti vine a crede, la fetele acele le trebe un barbat sincer si tu mintasti si pa buna-ta ca nu tu furi horinca din podu’ grajdiului; le trebe unu’ cu ochi albastri ori verzi, s-apoi ochii tai is tat timpul rosii de la beutura; le trebe un flacau ‘nalt si tu esti mai mic ca mine, care si io-s nimuric; le trebe pa cineva simplu si sarac da’ cinstit, o’ tu esti bocotan, ca ai marha, animale si iosaguri. La sfarsit, le-o dat la fete premii: incaltari, hainuta, inele si cercei ase de scumpe, ca tu, nici intr-o luna de coasa nu aduni atata. N-am intales de ce o vrut s-o marite pa fata care o castigat, cu un flacau ce state de staroste si de ce s-o lungit atata problema. Si popa Iusco de la noi, care-i batran si prestamanos, gata mai iute programul. Am intales ca era o treaba de organizare a unuia care zacea pa la microfoanele cele Cine m–ar... Una pasta alta, o’ fo’ tare bine. La anu’, te las pa tine sa te duci, sa vezi si tu ce n-ai vazut in veci. O fo’ si primarele si tat felu’ da safi in costume si craveti. No’, servus, vere! Iti mai povestesc cand ajung acasa ce-am uitat a-ti scrie.

Ioan Botis