• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Octombrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 16 August , 2021

Corporațiile industriale din Baia Mare. Începuturi...

Arhivele, conduse de Klara Gușeth, scot anual o revistă în care sunt publicate materiale interesante scrise de arhiviști și colaboratori, în urma cercetărilor făcute în fondurile Arhivelor. Așa am găsit informații despre momentul apariției corporațiilor industriale în Baia Mare. Când spui corporații industriale, te gândești la multinaționalele de azi, dar și acestea trebuie să aibă un început. La sfârșitul anilor 1800, orașul Baia Mare avea o dezvoltare im­pre­sionată. Dincolo de minerit și prelucrarea metalelor nobile, există partea industrială care a dus la dezvoltarea economică a ora­șului.

În materialul de mai jos prezentăm modul în care erau organizate atelierele, ce tipuri de cerințe existau la începutul anilor 1900 pentru a te putea angaja, ce  studii erau necesare, drepturi ale angajaților, dar și ale angajatorilor. Citind cele de mai jos, fără a ști că  este vorba de o economie veche de peste o sută  de ani, ai fi tentat să crezi că vorbim de zilele noastre.

În Baia Mare a acelor timpuri erau peste 400 de meseriași și am găsit și meserii inedite pentru noi, dar folositoare pentru acele vremuri. De exemplu, existau lustruitori de calești, cârnățari pe lângă măce­lari, croitori pe feluri de haine: de bărbați, de femei, de copii. Pălărieri de copii, dar și dentiști (nu era medicină stoma­tolo­gică) și multe altele ce pot fi văzute în tabelul pe care îl prezentăm în material.

La mijlocul secolului al XIX-lea, nevoile față de produsele indus­tria­le erau în creștere continuă, astfel încât meșterii breslelor nu au mai putut satisface cerințele. Cadrul rigid al breslelor a asigurat monopolul acestora, apărând bran­șa împotriva concurenței, totodată limitând și numărul meșterilor.

Criteriile de primire în rândul meseriașilor ca: anii de stagiu, perioada lungă de pregătire, taxa de intrare, organizarea mesei de intrare, executarea lucrării de meșter, dar și lupta necruțătoare împotriva cârpacilor, precum și faptul că meșterii străini nu au fost primiți aproape deloc în organi­zația protejată, timp îndelungat au existat mijloace de protecție eficiente pentru apărarea intereselor, însă, în urma revoluției industriale, a exploziei demografice și în special a celei urbane, acest sistem
s-a învechit.

Începând cu secolul al 19-lea, me­seriașii rămași în afara breslelor, dar și populația urbană și nobi­limea au pretins din ce în ce mai ferm desființarea organizației de breaslă. Rețelele camerelor de comerț și industrie în Imperiul Habsburgic s-au dezvoltat la mij­locul secolului al XIX-lea, la ordinul ministrului imperial al co­merțului 1850. În ceea ce pri­vește domeniul de activitate al acestei nou create instituții, s-a precizat că „se referă în mod exclu­siv la problemele comerțului industriei”. Aceste organe vor încunoștința Ministerul Comer­țului de dorința clasei comer­cianților și industriașilor și vor sprijini străduințele ministerului întreprinse cu scopul de a stimula circulația mărfurilor.
„În Ungaria, practicarea comer­țului și a industriei a fost regle­mentată de către Consiliul Lo­cum­tenențial, cu emiterea Re­gu­lamentului Provizoriu din 6 fe­bruarie 1851”. Astfel, prin do­ve­direa maturității, a bunei mo­rale, a lipsei antecedentelor penale și în posesia certificatului de calificare, oricine a putut să obțină brevetele necesare desfășurării ac­tivității, ceea ce breslele nu puteau împiedica.

Deoarece actul a reglementat activitatea comercială doar în mod provizoriu, la 20 decembrie 1859, a fost emisă Patenta Imperială prin care s-a interzis înființarea noilor bresle, facilitând înființarea aso­ciațiilor și, ulterior, a cor­porațiilor și camerelor comerciale și de industrie.
Caracteristica corporațiilor și, mai ales, a camerelor din Monarhia Habsburgică a fost aceea că erau asociații cu rol obligatoriu, înfiin­țate la ordinul statului, cărora, pe lângă reprezentarea intereselor, le-au revenit și importante sarcini administrative. Camerele nu aveau dreptul de a forma o organizație națională, colegiul și funcționarii camerelor nu erau aleși ci de­semnați de către organele guvernamentale teritoriale. Atribuțiile ca­merelor au fost: exprimarea opiniilor cu privire la asesorii tribunalelor de sconturi, la înființarea societăților pe acțiuni, furnizări de date statistice, activitate judecă­torească aleasă în cauze comerciale și industriale, precum și promovarea învățământului profesional.

În Ungaria, prima lege a industriei, adoptată în 1872, a desființat breslele și a prevăzut înființarea asociațiilor meșteșugărești. Legea a permis o libertate nelimitată în industrie, ce a avut consecințe ne­gative, din cauza faptului că nu a condiționat practicarea meseriei de calificare, brevetele au fost elibe­rate în masă și acelor mici în­treprinzători care nu au învățat meseria împiedicând astfel dezvoltarea industriei meșteșugărești.

A doua lege a industriei, adoptată în 1884, surclasând cu mult pe prima, a asigurat viabilitatea sectorului meșteșugăresc. A prevăzut înființarea corporațiilor industriale care au avut numeroase atribuții de instruire și calificare și, în acele ramuri industriale în care instrucția era obligatorie, legea a condiționat emiterea legitimației industriale de înscrierea meseriașilor în corpo­rații industriale.

Desființarea breslelor ]n Baia Mare începea cu anul 1871 când, după ce timp de 114 ani tăbăcarii și pantofarii din Baia Mare au fost uniți într-o singură breaslă, au hotărât separarea acesteia. După promulgarea legii industriei din 1872, breslele din Baia Mare, a cizmarilor, olarilor, tăbăcarilor, tâmplarilor, lăcătușilor, pantofa­rilor, dogarilor, curelarilor, șe­la­rilor, blănarilor, fierarilor, rotarilor au ținut ultima ședință, au încheiat ultimele socoteli și, până în anii ´80, majoritatea lor s-a transformat în asociații sau corporații indus­triale.

Corporațiile industriale au func­ționat în baza unui statut, în care au fost precizate: denumirea, sco­pul, sediul, aria de competență, sigiliul / ștampila, atribuțiile, mo­dul de organizare, calitatea de mem­bru, taxa de înscriere, coti­zațiile membrilor, drepturile și obligațiile acestora, atribuțiile adu­nării generale, funcțiile din cadrul corporației, gestionarea veniturilor, relațiile dintre meșteri și ucenici/calfe, averea corporației, condițiile în care aceasta își în­cetează activitatea etc. Corporațiile industriașilor și-au propus să susțină ordinea și buna înțelegere, să sprijine activitatea industrială, să promoveze progresul și să apere interesele membrilor. Au fost în­ființate comisii de împăciuire, asociații de pensionare și, la sfârșitul secolului al XIX-lea, case de ajutor ale bolnavilor.
Orice industriaș calificat, care deținea un atelier în Baia Mare, devenea membru corporatist cu drepturile și obligațiile care decurgeau din această calitate. Puteau deveni membri femeile și minorii, însă în ședințele corpo­rațiunii își exercitau drepturile pe baza unei împuterniciri scrise, atribuită unuia dintre membrii legitimi. În cazul sistării afacerii, mutării sediului de pe teritoriul corporațiunii sau decesului, in­dus­triașul pierdea calitatea de membru însă, odată cu reluarea afacerii sau cu revenirea pe raza orașului Baia Mare, acesta își redobândea dreptul. Conform art. 127 din Legea XVII/1884, Corporația industrială avea obligația de a rezolva toate problemele care priveau relațiile dintre industriași și ucenici/calfe. Meșterul trebuia să aibă grijă de școlarizarea ucenicilor, să-i învețe meserie, să-i trateze uman, respectând contractul încheiat între părți.

Cea mai mare parte a deciziilor se luau în cadrul adunării generale, formată din totalitatea membrilor cu drept de reprezentare. Aceasta se întrunea în ședință ordinară anual și în ședințe extraordinare, la cererea comitetului, a comisarului extern sau a unei treimi din totalul membrilor înscriși în organizația industrială. În competența adunării generale intrau:
- alegerea comitetului, dezbaterea proiectului de buget, fixarea contribuțiilor;
- înființarea de reuniuni și instituții filantropice, stabilirea proiectului de regulament, modul de între­buin­țare a averii corporației, stabilirea și modificarea statutelor (supuse apoi aprobării ministerului de resort).
Comitetul era format din membri ordinari și supleanți, aleși de adunarea generală, pe o pe­rioadă determinată. Acesta avea atribuții executive, administrative și de control și se întrunea lunar, în ședințe ordinare și, în caz de nevoie, în ședințe extraordinare. Numea se­cretarul, o parte a ­func­ționarilor și fixa cuantumul drepturilor salaria­le ale acestora. Stabilea com­pe­tențele de serviciu și regu­la­mentele privind disciplina și afacerile contractuale, care trebuiau vizate în prealabil de forul industrial. Pre­ședintele, ales de adunarea gene­rală, reprezenta corporația în relația cu autoritățile, cu persoa­nele fizice și juridice, convoca și prezida ședințele comitetului, iar în caz de nevoie, semna cheltuielile inerente. Secretarul era ales de comitet, făcea parte din perso­nalul remunerat, având în vedere numărul mare de acte pe care acesta trebuia să le completeze.
Casierul era, de asemenea, ales dintre membrii comitetului și răspundea cu avutul propriu de administrarea corectă a averii orga­nizației industriale. Activitatea acestuia era verificată de o comisie de control, formată din trei persoane (doi membri ai corporației și un specialist financiar extern).
Problemele legate de legislație și de mediul de afaceri reveneau unui jurisconsult, ales de comitetul organizației industriale pe o pe­rioadă determinată.
Corporația deținea capitalul fundamental și alte venituri obținute din dobânzi, contribuțiile membrilor, taxe de lucru, amenzi, sumele rămase din anul precedent etc. Periodic, corporația era supusă controlului unui comisar desemnat de forul industrial, pentru a constata dacă activitatea industrială a acesteia se desfășoară respectându-se statutul și cadrul legis­lativ.
În același context, la nivelul întregii organizații, funcționa co­misia de împăciuire, care avea rolul de a aplana conflictele iscate între meseriași și ucenici / calfe sau între producători și clienți.
Corporația industrială din Baia Mare a fost înființată în anul 1903 și până la sfârșitul perioadei interbelice nu au survenit modificări în ceea ce privește modul de organizare și atribuțiile corporației, singura diferență era doar aceea că organizația industrială depindea de Ministrul Industriei și Comerțului de la București.
În anul 1928, adunarea generală a corporației era compusă dintr-un comisar industrial - Alexandru Manu, președinte de onoare -
Mihály Kupás, președinte - Imre Vajay, vicepreședinți – Gyula Kocsis și Alexandru Ghirasin, se­cretar – Gyula Kupás, casier – Tréger Lajos, comitetul de cenzori – Vasile Mureșan și Aladár Frankovits, respectiv 30 de membri al antistiei.
Avea o structură bazată pe secții, pe care o vom enumera în tabel.


În anul 1927, în corporația in­dus­trială din Baia Mare au fost reprezentate 63 de meserii cu 404 meseriași: 56 români, 241 ma­ghiari, 106 evrei, 2 germani, 1 turc și 1 de origine slavă, angajând  366 de ucenici.
La 14 februarie 1929, a fost pro­mulgată „Legea pentru camerele de comerț și de industrie”, prin care vechile corporații se desfiin­țează, atribuțiile acestora trecând sub jurisdicția camerelor de comerț. La nivelul întregii țări, se înființează o Uniune Ge­nerală, iar asociațiile sunt înlocuite de sindicatele pe meserii.

În anul 1945, apar asociațiile profesionale mixte, constituite în baza Legii Sindicatelor profesionale din ianuarie 1945.
La 24 februarie 1949, Prezidiul Marii Adunări Naționale a emis Decretul nr. 74 privind des­fiin­țarea camerelor de comerț și industrie, mai târziu s-a instituit coo­pe­rativizarea micilor meseriași, iar în anul 1952 întregul activ al aso­ciațiilor meșteșugărești a trecut în custodia U.C.E.C.O.M.-ului.
Principalele categorii de documente create de corporația indus­trială, pe lângă actele ad­ministrative, o re­prezintă: procese-verbale de șe­dință, rapoarte, documente con­tabile (bu­gete, bilanțuri, socoteli de venituri și cheltuieli), evidența meșterilor, a membrilor corporației, documente referitoare la calificare (evidența ucenicilor, a calfelor și meșterilor, contracte încheiate cu ucenici și calfe, certificate de calfă, de meșter), brevete și evidențele acestora, cărți de muncă și evidențele acestora.
Aceste date și informații sunt de la Arhivele Statului Maramureș. Sunt date importante, deoarece pot oferi informații prețioase cu privire la numeroase aspecte ale vieții oră­șenești, cum ar fi: demografia, obiceiurile, starea materială sau stan­dardul de viață al locuitorilor orașului. Ele vin din fondul Primăriei ora­șului Baia Mare, se­ria Corporația industrială. Iar cel care a lucrat cu acest fond este arhivistul Zsolt Varga.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.