• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Decembrie , 2022

Colțu' meu. Păcăleala de Moș Nicolae

Subiectul acestei săptămâni este aderarea la spațiul Schengen. Nici măcar Moș Nicolae nu a reușit să atragă atenția românilor mai tare ca povestea Schengen. După vreo 11 ani, zilele trecute, s-a votat admiterea noastră în acest spațiu. Și...nu am intrat. Previzibil, având în vedere modul în care este văzută România în cadrul UE. Liniștiți că am mai ratat o țintă, ne-am întors la treburile noastre de zi cu zi. Până la urmă, austriecii au făcut ce-au vrut. I-au lăsat pe croați, pentru că ei se învecinează cu Croația, iar una din destinațiile de vacanță preferate de austrieci este Marea Adriatică. Se pare că totul se reduce la astfel de mize. În urmă cu câțiva ani, am parcurs un drum european, trecând prin mai multe țări aflate în spațiul Schengen. Ca român, am fost uimit să trec dintr-o țară în altă fără nicio problemă. Am văzut vămile din fiecare țară. Erau acolo, dar nu funcționale. M-am întrebat de ce le mai țin. Și poate explicația e una simplă. Nu se știe dacă nu vom reveni la vămile europene. Acum, acolo se găsesc fie magazine, fie cafenele. Te oprești să îți iei ceva de ronțăit în timp ce treci fără probleme în țara vecină și membră Schengen. Undeva, într-un spațiu nedefinit, mai vezi și ceva polițiști care își fac un fel de rond, probabil foști vameși convertiți în paznici la fostele vămi. Pe de altă parte, traficul între țările din acest spațiu este foarte mare. De parcă te-ai afla pe un bulevard obișnuit. Și uite așa trec de toate, de la mărfuri, la migranți, droguri și toate relele posibile și imposibile. Se pare că țările europene s-au obișnuit cu aceste probleme și nu încearcă să le dea de cap. Nu vorbim de politicieni. Ăștia tot promit și în final ne se face nimic. De aceea este nedrept că nu ne-au lăsat în clubul lor exclusivist. Așa că, dacă vrei să mergi spre vest, trebuie să aștepți ceva timp, în funcție de sezon pentru a intra în spațiul Schengen. La unguri, la vama ungurească. Vameșii de aici verifică plictisiți actele, portbagajul și îți dau drumul. Cam asta e tot.    
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.