Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Colțu” meu / O sărbătoare ca alte sărbători
Sărbătoarea castanelor, o sărbătoare a băimărenilor, a început cu mulți ani în urmă. De fapt a fost prima astfel de sărbătoare din țară. După acest model au început sărbătorile de prin orașe mai mari și mai mici. Măcar la ceva am fost și noi primii. Apoi, anii au trecut și sărbătoarea a rămas la fel. Parcă s-a blocat în timp. În mod normal, o astfel de sărbătoare, pe măsură ce trece timpul devine...altfel. Mai... așa și pe dincolo. Dar a rămas la fel. Vin comercianți, sunt tarabe și concerte și cam atât. Pe de altă parte, e cam greu să faci altceva, mai frumos, mai inteligent, mai curat. Mulți specialiști au încercat să o transforme într-o sărbătoare altfel. Nu au reușit și, probabil, nu vor reuși niciodată.
Ediția din acest an, ca și celelalte, vor aduce discuții interminabile despre fondurile folosite, despre mizeria ce rămâne, despre tarabele care aduc cam aceleași lucruri, despre prețurile mari la tot ce se vinde. Apoi, vor fi discuții despre faptul că e plin de firme care vând cozonaci secuiești și nu sunt și produse de patiserie ale unor firme românești. Alte discuții despre castanele de import care au umplut galantarele aprozarelor și magazinelor. Must de calitate îndoielnică. Și cine mai știe ce mai apare.
Una peste alta, Sărbătoarea Castanelor va fi ca în ceilalți ani. Poate concertele vor schimba ceva, în sensul că vor veni și alți artiști, nu doar cei care parcă aveau abonament pentru această sărbătoare.
Dincolo de asta, va fi problema circulației prin oraș. Cu atâtea drumuri blocate de lucrări apărute peste noapte și din cauza sărbătorii se va circula, probabil, groaznic. De exemplu, la Rivulus, în intersecția aia de acolo se lucrează de mult timp. Se tot sapă și se mărește zona E groaznic de umblat și mai sunt și fâșii de drum unde s-au încheiat lucrările, dar au uitat să asfalteze locul. Mergi cu mașina și deodată...hop. Așa se duc suspensiile, arcurile și mașina, în general.