Colțu`meu / O nouă zi

El credea că este un tip echilibrat, corect, atât cât poţi fi de corect în zilele noastre. Dimineața, când se privea în oglindă, vedea un chip comun, obosit, sătul. Îşi spunea, cu un umor pe care tinerii nu îl pot înţelege, că se datorează vârstei. Apoi îşi trecea vârful limbii peste buzele moi şi pleca spre o zi mai bună. Cafea, o ţigară, un corn după modelul american şi în maşina de serviciu. Telefonul se odihnea încă în buzunarul pantalonilor din material de blugi. Îi cumpărase de la o firmă din apropierea orașului. De undeva de la ţară. Blugi de la ţară, ce poate fi mai spectaculos?! Traficul trecuse de maximumul dimineții, aşa că se putea circula aproape omenește. Şi, brusc, a început să tremure telefonul. Tonul de apel era o melodie potrivită pentru aşa ceva. Şi-a scos telefonul şi a răspuns. Chestii de serviciu. După alte câteva minute, a sunat din nou, la fel, şi tot aşa, ca în fiecare zi. Nu a mai pus telefonul în buzunar. El devenea un fel de extensie a mâinii. Ajuns în centru, se gândi unde să meargă întâi, la cel din stânga sau la cel din dreapta. Şefi puternici şi cu un mod interesant de a arăta că poţi sau nu poţi să faci un lucru sau altul. Se hotărî să meargă în dreapta. Un birou destul de mare, cu aer condiționat, tehnică şi apă, suc sau altele. A luat loc şi a așteptat să vină șeful. După o vreme, a renunțat şi a plecat la cel din stânga. Acolo, la fel. Nimic. Se gândi ce or fi lucrând ăștia de nu mai apar. Se mai învârti o vreme pe acolo şi ajunse la orele amiezii. Adică, pauză! De masă sau de ce o fi! Se duse în parc şi se puse pe o bancă. Era obosit, de dimineață plecat. După o oră, a mai petrecut cele trei ceasuri din program așteptând pe la diverse uși. La trei jumătate s-a suit în mașină şi a plecat spre casă. Spera să nu prindă ora de ieşit de la serviciu. La bloc îşi șterse o umbră imaginară de pe frunte şi se avântă în vastul lui apartament cu două camere. A mai trecut o zi.