Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Colțu` meu / Gunoi și noile containere
Pe parcursul unei luni sunt câteva zile importante care marchează perioada respectivă. Printre ele, poate cea mai importantă este ziua sau zilele în care vin facturile. Documente reci, impersonale, ce nu ţin cont de durerile de cap, de nevoia de a cumpăra copilului sau adultului cine ştie ce chestie importantă, dar nu atât de importantă precum foile cu antet ce te bagă în depresie.
Gaz, curent, apă şi canalizare, cablu tv, internet şi gunoi.
Mai sunt şi altfel de taxe şi facturi ce trebuie plătite, dar cele enumerate sunt vitale pentru bunul mers al unei case, mică sau mai mare. Termenul de casă se referă la o locuință.
Așa am desfăcut factură după factură şi am citit consumurile noastre de parcă aş fi înțeles ceva. Toți furnizorii au spus că vor simplifica aceste facturi, dar ele au devenit şi mai complicate. Practic, nu reușești să vezi de ce plătești nu ştiu câte milioane de lei pentru... Şi de ceva vreme se merge pe estimări, iar la regularizare ai la fel de mult de plătit. Sunt aproape sigur că la fiecare factură se ciupește câte ceva. Ca să fiu blând în exprimare!
La gunoi pare mai simplu. Acolo ai un tarif, numărul de persoane, şi plătești.
Așa era până acum. De azi (ziua în care scriu această rubrică) va fi altfel. Au fost aranjate și la blocurile unde stau celebrele containere. Și azi vor veni cei de la primărie pentru a da oamenilor cartelele necesare pentru a pune gunoiul în noile containere. Astea au culori diferite și sunt pentru mai multe feluri de gunoi. Nu știu dacă se va face vreun instructaj. Cert e că vom aduce gunoiul din casă și îl vom pune cu aceste cartele. Teoretic va fi mai bine, iar căutătorii de prin gunoaie nu vor mai putea împrăștia pe jos aceste gunoaie. Partea interesantă va fi în casele oamenilor. Gunoiul generat de casele noastre va trebui pus în funcție de cerințele pentru noile containere. Ceea ce va duce ca în casele noastre să avem mai multe locuri în care colectăm gunoiul.
Va fi interesant!





