Colțu` meu / Depozite de bănuți mititei

Într-un oraș oarecare, pus pe nedrept la index de cei care fac clasamente ale orașelor din țara fără nume, toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Adică, este greu să ascunzi ceva sau să te ascunzi de cineva. În acest târg a venit, într-o seară, o duduie cu un păr bogat, lung, prins în cleme de un galben strălucitor, de parcă erau din aur. Şi erau din aur! Femeia, între două vârste, fusese pe un post bun, la un depozit central, acolo unde se întorc bănuții cu lopata, iar cei care conduc au salarii cum nu vor vedea muritorii de rând niciodată. În fond, de asta sunt muritori de rând!

Ei, a venit cucoana cu mulți bani la teșcherea - pentru că a lăsat postul inițial altora, mai flămânzi - şi a cerut un loc în care să își pună priceperea la bătaie. Evident că un alt depozit i s-a oferit. Chiar dacă era un oraș mititel, avea multe depozite de dat la cei care se pricep.

Și cum a venit, s-a pus pe făcut bani mititei.

Și plata era pe măsură, deși cucoana avea suficienți bănuți pentru mai multe generații. Dar când ajungi la un astfel de nivel, nu te mai poți opri. Tot vrei să vină bănuți așa, fără număr, cum ar cânta niște artiști români.

Dar acest depozit era unul special. Aici nu ar fi trebuit să faci profit, deoarece marfa depozitului, fiind mai lichidă, avea un regim special. Era pentru oameni.

După ceva vreme, femeia a scos o oglindă, a privit lung în ea şi a întrebat-o: „Oglindă, oglinjoară, cine este cea mai bună de la depozitele din ţară?” Oglinda a scos un sunet tăcut, a pornit motorașele de calculat şi a spus direct: „La un beneficiu de un milion de bănuți, numai tu poţi fi!”

Femeia a pus oglinda în sertarul cu obiecte necesare unei domnii îndelungate pe posturi de conducere, mai ales depozite, şi s-a așezat mulțumită la calculator. A mai asigurat câteva generații de moștenitori cu bănuți de aur şi de jucători în toate locurile. În rest, muritorii de rând să își vadă de viața lor amărâtă!