Colţu" meu

Am fost la o întâlnire la care am discutat cu mai mulți specialiști din minerit. În primul rând, am retrăit şi eu cu cei prezenţi anii în care, după Revoluţie, s-a lucrat în draci. Nordul a dat aur şi argint, cupru şi plumb, aşa cum a făcut-o dintotdeauna. Adică nordul şi-a făcut datoria faţă de ţară, crezând că ea, ţara, îi va înapoia dăruiala prin drumuri, fabrici, locuri de muncă, nivel de trai mai bun. Am prins, în anii de început în presă, debutul decăderii mineritului, nu din motive tehnice sau de altă natură, ci pentru că deștepții din București au acceptat închiderea mineritului, a metalurgiei şi a industriei, în general. 

Am devenit o țară de consumatori şi de exportatori de minți formate într-o perioadă în care se citea mai mult de o carte. Am fost la întâlnire şi pentru că acest sector economic ne-a oferit foarte multe subiecte de presă. Din categoria celor bune, dar mai ales a celor rele. Că şi mineritul are cozile sale de topor!

Şi am mai fost pentru că vin dintr-o zonă minieră, din Vale, şi cunosc din familie ce înseamnă să mergi în şut, iar cei rămaşi acasă să numere orele până se venea la suprafață. Minele de cărbuni sunt mai mari, mai spectaculoase, din punct de vedere vizual. 

Îmi amintesc când pornea sirena, toată suflarea orașului încremenea. Era ceva bai în mină. Femeile se strângeau în curte, așteptând venirea soților. Familiile care nu aveau probleme plecau tăcute spre casă, de multe ori înconjurate de copii. Cele cu pierderi, erau de multe feluri, plecau sau, după caz, cădeau în disperarea ce ţi-o dă neputința, sfârşenia pământului. Am asistat la multe astfel de drame printre vecini, cunoștințe de-alor mei.

Abia în anii de presă din nord am realizat cât de multe accidente aveau loc în mină în copilăria mea. O activitate periculoasă, incredibil de periculoasă, pentru care minerii şi inginerii, maiștrii şi toți cei angrenați în activitate își puneau viața pe tavă zilnic. Doar cei care cunosc aceste lucruri pot aprecia corect ce înseamnă să fii miner, să lucrezi în minerit.