Clisee si tiraje

In 1989, Sütö Petre Rozália parasea Baia Mare pentru a se stabili in Ungaria. Comunitatea artistica baimareana pierdea un grafician si un pictor de valoare. Prin expozitia intitulata “Clisee si tiraje”, al carei vernisaj a avut loc miercurea trecuta la Galeriile UAP, Sütö Petre Rozália ofera publicului baimarean ocazia de a o redescoperi la varsta maturitatii artistice. In urma cu douazeci de ani, in 1985, Sütö Petre Rozália a mai avut o expozitie personala in acelasi spatiu al Galeriilor UAP. Reintalnirea cu Baia Mare se produce la varsta maturitatii artistice, intr-o dimensiune noua, mai complexa, de apartenenta la spatiul artistic baimarean. Nu intamplator, Tiberiu Alexa afirma ca aceasta expozitie ar putea purta titlul de “Amprentele amintirii”. Imagini in imagine La o lectura imediata, frapeaza aspectul tehnic al lucrarilor expuse, ceea ce creeaza dificultati de incadrare a lucrarilor. Rod al unei tehnici interesante si destul de complicate deprinsa in timpul anilor de studentie, hologravura, lucrarile expuse reprezinta un amestec, in sensul bun, al mai multor genuri. Regasim intr-o singura lucrare, care prin densitatea imaginilor aminteste barocul, bolta si coloanele romanice alaturi de fereastra ogivala gotica. Constructiile plastice interesante se profileaza pe un fundal grafic atent la detalii, pictura-obiect realizata de Sütö Petre Rozália argumentand universalitatea limbajului plastic. Pe ivetex, un fel de captuseala, sunt aplicate montaje din hartie, plante uscate, dantela, aracet dispus in straturi transparente, dupa care sunt dispuse culorile din acuarela, tempera sau creioane colorate. Lucrarile Rozáliei Sütö sunt situate la granita fragila dintre profan si mitologic. Intr-una dintre picturi, “Apa parasita”, opt calareti cu fizionomii nedeslusite sunt situati in preajma unei ape in care inoata opt pesti, povestind parca un mit germanic in care sufletele razboinicilor cazuti in lupta se transformau in pasari sau in pesti. “Marionetele tunelului” si “Portile timpului” amplifica senzatia de profunzime a spatiului prin folosirea diferentelor de nivel si a tehnicii “imagine in imagine”. Remarcabile mi s-au parut lucrarile “Apus de soare” si “Cariatidele”, ultima reprezentand sapte femei care sustin un glob, o imagine ce reuneste functionalitatea profana a cariatidelor Erechteionului si mitul lui Atlas. Mai trebuie amintita marea varietate de exprimare coloristica; in timp ce unele lucrari sunt dominate de tonuri cenusii, altele impresioneaza prin intensitatea nuantelor de albastru-marin, rosu-cardinal, galben-auriu sau verde-crud, trimitand gandul inapoi in timp, in vremea fovilor. Ioan BOTIS