Calea, Adevărul, Viaţa/ O minune care a precedat Intrarea triumfală în Ierusalim

Pentru a înțelege mai bine tâlcul Intrării triumfale în Ierusalim a Mântuitorului Hristos (Duminica Floriilor) nu este lipsit de importanță a ne opri câteva clipe asupra minunii amintite în Evanghelia Duminicii Floriilor, care a precedat acea intrare în Ierusalim.
Minunea este cea legată de învierea lui Lazăr, cel care, împreună cu cele două surori ale sale, erau prieteni cu Mântuitorul Hristos. Aceștia locuiau într-un sat aproape de Ierusalim, Betania, unde Fiul lui Dumnezeu era primit, găzduit și omenit ori de câte ori mergea spre Ierusalim sau venea din Ierusalim.
În ultimul Său drum pământesc spre Ierusalim, Mântuitorul află vestea stării grave de sănătate a prietenului Lazăr. Cu toate acestea, El nu se grăbește să meargă spre Betania, ci mai zăbovește câteva zile. În a patra zi de la aflarea veștii, când se apropia de Betania, Marta, sora lui Lazăr, îl întâmpină spunându-I că, dacă El ar fi venit mai devreme Lazăr, fratele lor, nu ar fi murit. Se poate spune că era chiar un reproș adresat Mântuitorului, căreia Iisus Hristos îi spune că fratele ei va învia. Ea îi răspunde: știu că la înviere cu toții vom învia, adică la Învierea cea de obște, dar el acum a murit și nu se mai poate face nimic, pentru că el este mort de patru zile.
Când Mântuitorul Hristos a întrebat unde este pus, I s-a răspuns că este într-un mormânt de unde este greu a fi dată piatra la o parte și pe deasupra trupul începuse să miroase, intrând în descompunere. Atunci Hristos și-a ridicat ochii către Părintele ceresc și L-a rugat puternic, mulțumindu-I și a spus: „Îți mulțumesc Părinte că ai fost totdeauna cu Mine”! Trebuie să remarcăm aceste cuvinte, din care reiese faptul că Hristos nu L-a rugat ca Tatăl ceresc să îl ajute în săvârșirea acestei minuni, ci i-a mulțumit ca și cum ar fi săvârșit-o. Aceasta ne duce la expresia din Evanghelia Sfântului evanghelist Marcu, prin care ne spune: „că ori de câte ori veți cere ceva rugându-vă și veți crede că ce ați cerut ați și primit, să știți că veți avea”. Adică, atât de puternică să fie credința și rugăciunea voastră, că atunci când cereți ceva să credeți că ați și primit, iar dacă tu crezi că ai și primit, îi mulțumești lui Dumnezeu chiar înainte de a avea ceea ce ai cerut. Este marele exemplu pe care ni-l dă Mântuitorul Hristos, mulțu­mindu-I Tatălui ceresc pentru că este împreună cu El, după care a strigat cu voce tare: „Lazăre, vino afară!”
Minunea s-a săvârșit. Lazăr a ieșit afară, înfășat după cum era obiceiul la iudei, uluindu-i pe toți cei prezenți. Apoi giulgiurile au căzut de pe el, iar Lazăr a venit la Hristos viu, întreg și sănătos. Această extraordinară minune a zguduit mulțimile din toate vecină­tățile și din tot Ierusalimul. Vestea s-a răspândit ca fulgerul întrucât Hristos mai înviase alți doi morți, pe fiul văduvei din Nain și pe fiica lui Iair.
Dacă despre celelalte două învieri s-ar fi putut afirma că era vorba doar de morți aparente sau de o stare de leșin, în schimb, în cazul lui Lazăr aveai un mort de câteva zile și se putea constata cu simțurile tale că trupul, cadavrul său a intrat deja în descompunere și totuși l-a înviat. Aceasta era o minune cu totul extraordinară, care alungă orice fel de prezumție mai mult sau mai puțin îndreptățită.
Așa se explică faptul că vestea a cutremurat cetatea. Așa se explică faptul că poporul vedea în El nu doar pe eliberatorul de sub stăpânirea romană, ci pe conducătorul lor care va supune celelalte popoare. Așa se explică faptul că a fost primit în Ierusalim atât de triumfal.
Însă, dintre toți, doar Mântuitorul Hristos era trist în momentul intrării în Ierusalim. Era trist pentru că știa că merge spre moarte. Era trist pentru că știa că cei care îi strigau acum „Osana”, peste câteva zile îi vor striga „Răstignește-L!”. Era trist pentru faptul că cei pentru care El se făcuse Om nu i-au înțeles mesajul și jertfa Sa.
Iar tristețea lui Hristos se prelungește și se actualizează până în vremurile noastre, când atât de mulți nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă acest adevăr mântuitor.