Calea, Adevărul şi Viaţa / Vremea Postului a trecut

Parcă nu cu mult timp în urmă ne îngrijoram la vestea sosirii luptelor celor duhovnicești de la începutul Postului Mare. Iată acum au trecut toate nevoințele noastre și toate rânduielile binecuvântate ale Sfântului și Marelui Post, așteptând cu emoție sfântă ca bucuria pascală și lumina Învierii să se reverse peste noi, iar Mântuitorul Hristos să ne poftească pe toți la ospățul Său.

          Însă, până să ajungem aici, a trebuit să călătorim pe o cale strâmtă, dar sigură, bine bătătorită, întrucât pe ea au călătorit mulți înaintea noastră.

          Mai întâi ne-am pregătit cu grijă, ca pentru orice lucru important din viață, și pentru a ne asigura că vom ajunge la ținta dorită. Apoi, cu îndrăzneală, am declarat război celui rău, cu rugăciune și post; unii cu rugăciune stăruitoare și aspre nevoințe, cu mărturisirea păcatelor și cu lucrarea virtuților, călăuziți mereu de învățăturile și pilda vieții desăvârșite a Sfinților Părinți ce au fost întăriți de harul Duhului Sfânt.

          Sfintele Patimi ale Mântuitorului Hristos ne-au arătat și mai deplin rostul pregătirii noastre: de a ne împotrivi cu toată ființa noastră răului și de a ne lăsa în purtarea de grijă a Tatălui Ceresc, deoarece mântuirea este marele dar pe care ni-l face Domnul nostru Iisus Hristos prin Sfintele Patimi, și nu doar un rod al ostenelilor noastre.

          Altă cale pentru a ajunge la marea bucurie a Învierii nu există. Pe ea trebuie să călătorim toată viața, întrucât Paștile din acest an și din fiecare an este doar o arvună, o repetiție pentru Paștile cele veșnice. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur spune la Paști: „A trecut vremea Postului, dar n-a trecut și rostul Postului”.

          Indiferent că vrem sau nu vrem, că realizăm sau nu realizăm, va veni vremea hotărârii lui Dumnezeu când călătoria prin această lume pământească se va sfârși pentru totdeauna, când va trece puțina noastră osteneală și vom fi ancorați în lumea veșniciei. Noi trebuie să avem necontenit ochii ațintiți spre acest liman al odihnei veșnice, ducându-ne mai departe călătoria.

          Că va fi puțină osteneala sau multă și grea, un lucru este sigur: această osteneală merită mai mult decât orice.

          Hristos a înviat!