Calea, Adevarul și Viața / Sfântul Apostol Andrei - „începătorul Botezului în poporul român”

Este un adevăr îndeobște cunoscut și (aproape) unanim acceptat că cel dintâi chemat la apostolat, Sfântul Andrei, este Apostolul României sau „începătorul Botezului în poporul român”. Această informație exprimă un adevăr istoric ce plasează poporul român în rândul popoarelor al căror creștinism este de origine apostolică.

Sfântul Apostol este pomenit în chip solemn în 30 noiembrie, dar și împreună cu ceilalți apostoli la „Soborul Sfinților 12 Apostoli”, în 30 iunie. Despre el se găsesc informații în Sfânta Scriptură a Noului Testament, în unele lucrări istorice și în Viețile Sfinților. Despre el ne vorbesc, în chip sugestiv și întemeiat, unele tradiții locale din Dobrogea, precum și toponimele și hidronimele din aceeași zonă geografică a României.

Astfel, în Evanghelia după Ioan (Ioan 1, 35-42) ni se relatează despre întâlnirea celui care avea să devină primul chemat, Sfântul Apostol Andrei, cu „Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan, 1, 41). Sfântul Evanghelist Ioan, probabil martor ocular, istorisește cum Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a „pregătit calea Domnului”, stătea cu doi dintre ucenicii săi și privind pe Iisus, „Care trecea”, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan, 1 36). Cei doi ucenici ai săi auzindu-l „au mers după Iisus” (Ioan, 1, 37). La întrebarea, „ce căutați?”, adresată de Mântuitorul, cei doi au răspuns tot printr-o întrebare: „Învățătorule, unde locuiești?” (Ioan, 1, 38). „Veniți și veți vedea”, le-a răspuns Acesta.  Mergând după El, „au văzut unde locuia și au rămas la El în ziua aceea” (Ioan, 1, 39). Unul dintre cei doi, precizează Sfântul Ioan Evanghelistul, „era Andrei, fratele lui Simon-Petru” (Ioan, 1, 40). Sfântul Andrei l-a adus la Iisus, „întâi” pe „Simon, fratele său”, apoi pe Filip, din aceeași cetate Betsaida (Ioan, 1, 43).

Din acest pasaj reținem două lucruri fundamentale: 1) Andrei era ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, așteptând venirea Celui pentru care Sfântul Ioan a fost chemat de Duhul din pustie pentru a-I pregăti calea și a-L arăta mulțimilor la Iordan (Luca 3, 2), cu alte cuvinte aștepta „Împărăția lui Dumnezeu”, și 2) Fiind înaintat în procesul de pregătire duhovnicească pentru venirea lui Mesia, dovedind căutare sinceră și așteptare cu nădejde tare, Hristos l-a răsplătit chemându-l cel dintâi la demnitatea de Apostol. Important de subliniat este și faptul că doar la auzul cuvintelor Sfântului Ioan Botezătorul („Iată Mielul lui Dumnezeu”), Andrei a și „mers după El”.

Alături de ceilalți Apostoli, îl urmează și îl însoțește pe Mântuitorul pe drumurile Țării Sfinte. Asistă și la foarte multe minuni pe care Hristos le-a făcut atât timp cât El a fost pe Pământ. De asemenea, Andrei a văzut și Patimile Domnului, plângând nespus de mult la moartea Mântuitorului. Totuși, credința sa a rămas de neclintit, iar Domnul nostru i se arată atât lui, căt și celorlalți apostoli, în ziua Învierii. După Pogorârea Sfântului Duh, prin tragere la sorți, toți Apostolii au primit teritoriile în care urmau să predice. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a mers să predice în Scytia și Asia Mică.

Scrierile istorice ce se referă la misiunea Sfântului Apostol Andrei sunt: Historia Ecclesiastică a lui Eusebiu de Cezareea (sec. IV), Fragmentul de calendar gotic (sec. IV), Martirologiile istorice (secolele VIII-IX).

În „Viețile Sfinților” pe luna noiembrie, ziua 30, referitor la misiunea Sfântului Andrei, citim: „Sfântul Apostol Andrei cel dintâi chemat n-a căutat la mulțimea oamenilor, a locurilor, a țărilor și a cetăților, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a pregetat la lungimea și mulțimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat cu nevoințele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria, sălbăticia și cruzimea tiranilor și a închinătorilor la idoli. Ci avea în mintea sa porunca lui Hristos, Care a zis: Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe niște oi în mijlocul lupilor..., să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci, sufletul nu-l pot ucide”. 

Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia. Nu cunoaștem cu exactitate anul morții sale, însă se presupune că ar fi fost în timpul uneia dintre persecuțiile lui Nero (54-68) sau Dioclețian (81-96).

 Acum, la pomenirea Sfantului Andrei, e bine să nu uităm ca Ortodoxia și neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale Creștinismului și de atunci Ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am și dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioșilor noștri voievozi și tuturor mărturisitorilor și rugătorilor acestei țări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credința predată nouă de Sfântul Apostol Andrei și au fost conștienți că aceasta este cinstea și puterea neamului, și nu altceva.