Calea, Adevărul și Viața / Sfânta Cruce – putere dumnezeiască

În ciuda faptului că suntem înconjurați de Sfânta Cruce peste tot și în toată vremea, oriunde ne mișcăm, nu se întâmplă și cu Sfânta Cruce ceea ce se întâmplă, de obicei, cu lucrurile pe care le vedem și le folosim tot timpul, cărora nu le mai dăm atenție și despre care nu știm mare lucru sau le ignorăm rostul. Dimpotrivă, Crucea păstrează o prospețime și are un fel de magnetism, ne atrage, o simți că este acolo. Recurgem la ea ca la ceva viu, funcțional. Semnul Crucii pe care îl facem – deși de multe ori îl facem mecanic – totuși nici acesta nu trece într-o inerție nebăgată în seamă.

Faptul acesta este o mărturie evidentă că Sfânta Cruce are în ea o putere dumnezeiască, o are cum are putere Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu. O putere pe care, oricât am ocoli-o, oricât am ignora-o, ne strigă parcă: sunt aici! Are o adresare, are o chemare, așa cum au toate lucrurile sfinte. Biserica în sine, ca locaș de închinare, nu poți să o ocolești, nu poți să o ignori, chiar dacă treci în fiecare zi pe lângă ea.

La fel este lucrarea liturgică în ansamblul ei, Dumnezeiasca Liturghie. S-ar putea întreba cineva despre o slujbă – o rânduială care se repetă în fiecare zi, aceeași fiind de mii de ani – cum de nu are un efect demobilizator, plictisitor? Faptul că oamenii vin la biserică, de veacuri, în ciuda vremurilor, este semnul că, indiferent de luciditatea, de trezvia, de măsura participării noastre, aceste lucrări și prezențe dumnezeiești sunt puternice, iradiază o anumită putere care atrage, hrănește, înnoiește. De altfel, putem crede că cei credincioși care fac experiență acestor lucruri pot da această mărturie. Este vorba de o anumită împrospătare.

La fel se întâmplă cu Sfânta Cruce. Simți nevoia să o atingi, să o săruți, cu simțământul că primești ceva, că ți se împărtășește prin ea ceva sfințitor, dumnezeiesc, dătător de putere, de bine. Toate acestea demonstrează cu prisosință că dinspre lucrurile sfinte, dumnezeiești, vine o putere care este dincolo de lumesc, dincolo de omenesc, dincolo de ceea ce se perimează ușor, dincolo de ceea ce ne blazează sau ne plictisește.

Așa ne explicăm faptul că nu există binecuvântare fără semnul Crucii. Crucea este, într-adevăr, o minune dumnezeiască. Un instrument de josnică umilință și chin a devenit cel mai cinstit între oameni.

Cât de mult a pătruns Sfânta Cruce în viața noastră și în viața lumii? Spațiul nostru românesc are tot atâtea cruci, câtă pădure are. Fiecare sat cu pădurea lui de cruci, bisericile cu cruci, casele cu cruci, oamenii cu cruci la gât, preoții cu crucile în mână, Sfintele Mese din Altar pline de cruci, drumurile străjuite de cruci. Este ceva deosebit. Ca să nu mai vorbim și despre frumusețea lor! Omul a pus și toată dragostea lui pentru Cruce, atunci când a zidit-o, când a făcut-o, când a sculptat-o în piatră, când a sculptat-o în lemn, când a făcut-o din aur sau din argint! Faptul că este atât de prezentă Crucea nu este, evident, întâmplător.

Crucea este recapitularea prin excelență a adevărului credinței noastre, a adevărului vieții noastre, a adevărului Evangheliei lui Hristos. Crucea este încununarea și recapitularea întregii iconomii dumnezeiești. Vorbim despre Crucea care este asociată – cel puțin așa cum o trăim noi – Învierii. Felul în care ne reprezentăm noi Crucea dă mărturie despre această structurală și nestrămutată legătură a ei cu Învierea. Crucea ortodoxă poartă pe ea, indiferent în ce formă ar fi ea reprezentată – în desen, în pictură, în sculptură, ca obiect de cult, populară sau artistică - și semnul Învierii: un ornament, flori, raze, nimburi, ceva care să sugereze că noi vedem totdeauna Crucea legată de Înviere: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfânta Învierea Ta o lăudăm și o mărim!”

Adevăratul sens al credinței noastre, pe care se întemeiază viața noastră de fiecare zi, slujbele noastre bisericești, atitudinile noastre în momentele importante ale vieții, dar și în viața de zi cu zi, toate își găsesc sens în Cruce. De aceea, iată, este atât de prezentă Crucea ca recapitulare a adevărului, Crucea ca o cheie de înțelegere, ca deslușire, ca putere, ca descoperire dumnezeiască a sensului.