Calea, Adevărul şi Viaţa / Prioritatea grijilor vieții

Tâlcul Evangheliei Duminicii a III-a de după Rusalii este prețul sau cumpăna dintre suflet și trup, dintre ceea ce trebuie să îi dăm sufletului și ceea ce trebuie să îi dăm trupului. Această cumpănă este foarte importantă, întrucât, dacă am face o socoteală câte ore îi acordăm noi trupului, adică hranei, îmbrăcămintei și înfrumusețării lui, și câte ore îi acordăm rugăciunii sau lui Dumnezeu sau sufletului nostru, vom vedea că suntem foarte deficitari, că cea mai mare parte a timpului nostru o consacrăm trupului.

Or, ce se întâmplă? Trupul este trecător, iar sufletul nemuritor. Sufletul este cel care poartă lumina întru el: lumina lui Dumnezeu, lumina Duhului Sfânt, lumina înțelepciunii, lumina rugăciunii, lumina culturii, lumina artei. Toate acestea se petrec în suflet. Chiar și atunci când faci o binefacere unui sărman, sufletul tău îi spune să îi dai. Mâna se întinde la porunca sufletului care trece prin minte. Nu este trupul cel care oferă ceva, ci este sufletul.

Cu alte cuvinte, viața noastră este și trebuie să fie dominată de suflet, pentru că sufletul este rațional. De ce este rațional? Pentru că este făcut de Dumnezeu, Care este o ființă rațională. De unde știm noi că Dumnezeu este o ființă rațională? Pentru că tot universul este rațional, pentru că nu este nimic întâmplător în cosmos. Totul se mișcă după niște calcule de foarte mare precizie. Or, o asemenea mișcare rațională nu putea să aibă un alt autor decât o ființă rațională, iar această ființă rațională este Dumnezeu. Așa se face că Dumnezeu a creat sufletul primului om și apoi al celorlalți să fie rațional, adică să știe ce să facă, să discearnă între bine și rău, să știe să-și limiteze acțiunile și să-și reglementeze viața după această rânduială, care este rânduiala sufletului și, prin suflet, rânduiala lui Dumnezeu. De aceea se spune că sufletul este lumina trupului, așa după cum ochiul este luminătorul trupului. Trupul nu conține lumina în el. Lumina ochiului este unul din cele cinci simțuri prin care omul percepe lumea înconjurătoare, însă adevărata și nemuritoarea lumină o are sufletul. Și atunci dacă faci din sufletul tău trup și te îngrijești numai pentru cele ale trupului, nu ai lumina în tine. De aceea spune Sfânta Scriptură: „Dacă lumina din tine devine întuneric, cu cât mai mult întunericul”. Aici nu este vorba de a exclude grija față de trebuințele vieții, ci este vorba de prioritate. Cel mai bun exemplu îl avem în întâlnirea Mântuitorului cu surorile lui Lazăr, unde este vorba de prioritate. Maria preferă mai întâi să-și hrănească sufletul, ascultându-L pe Mântuitorul Hristos, și apoi să-și hrănească trupul. Cu toate acestea, Mântuitorul Hristos nu a dojenit-o pe Marta, ci a servit și El din ceea ce Marta a pregătit. Deci, Mântuitorul a arătat care este prioritatea, dându-i dreptate Mariei, dar fără să o repudieze pe Marta. Cele două surori sunt complementare, se întregesc reciproc și ele fac slujbă completă lui Dumnezeu, însă dacă este să alegem, prioritar trebuie să alegi partea Mariei, adică setea și foamea după cuvântul lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos mai spune că „Maria și-a ales partea cea bună care nu îi va fi luată”. Ce înseamnă aceasta? O masă, oricât ar fi de bine pregătită, trece, iar a doua zi ești flămând, trebuie să mănânci din nou. Pe când cuvântul lui Dumnezeu devine izvor de apă vie, de care, o dată ce ai băut nu mai însetezi niciodată. Este ceea ce ne dă Dumnezeu și nu ni se poate lua. Cuvântul lui Dumnezeu o dată primit, o dată încolțit în sufletul omului, nu mai poate fi luat înapoi. Tot ceea ce ne îngrijim să facem și tot pentru ceea ce ne îngrijorăm sunt ale lui Dumnezeu. Iisus Hristos ne dă un exemplu deosebit de frumos și adevărat: „Uitați-vă la crinii câmpului, care nici nu țes nici nu torc și, cu toate acestea, vă spun vouă că nici Solomon regele, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei” și „uitați-vă la pasările cerului, care nici nu ara, nici nu seamănă, iar Dumnezeu are grijă de ele ca să nu moară de foame”. Adică, Dumnezeu este Cel ce are grijă de noi.

Pr. Cristian Ștefan