Calea, Adevărul și Viața / Mântuitorul Hristos se legitimează în fața lui Nicodim

Spre deosebire de alte duminici, pericopa evanghelica rânduită în Duminica de dinaintea Înălțării Sfintei Cruci este ceva mai greu de înțeles, întrucât cuvintele ei par fără legătură și fără sens. Textul pericopei este următorul: „Nimeni nu s-a suit în cer numai Cel ce S-a pogorât din cer, Fiul Omului care este din cer. Precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului. Că tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Că așa a iubit Dumnezeu lumea încât și pe Unul născut Fiul Său L-a dat, că tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să se mântuiască prin El” (Ioan, 3,13-17) Într-adevăr, textul este ceea ce s-ar putea numi unul doctrinar. Adică de învățătură de credință: despre Dumnezeu, despre Întruparea Fiului și rostul ei în iconomia mântuirii și, bineînțeles, despre felul cum oamenii își pot însuși roadele Întrupării Domnului. Asemenea lucruri se învață la școlile teologice, însă nu sunt chiar atât de grele pe cât par. Pentru a le percepe și a le tâlcui corect, primul lucru care trebuie să îl facem este să ne folosim de regula contextului. Aceste cuvinte au fost rostite de Mântuitorul într-un moment în care, fiind în Ierusalim, primește o vizită seara târziu, vizită cunoscută sub numele de Convorbirea tainică împreună cu Nicodim. S-ar putea spune că a fost o audiență secretă a unui fariseu la Dumnezeu! Mântuitorului i-a plăcut de acest bătrân și a acceptat să stea de vorbă cu el, să-i răspundă la întrebări și să-i dezvăluie niște lucruri de taină, cum ar fi „nașterea din nou”, din apă și din Duh. Nu știm în ce măsură a înțeles Nicodim această explicație. Probabil nu a înțeles-o prea bine. Probabil nici noi astăzi nu am înțelege-o prea bine, dacă nu ni s-ar tâlcui. Cert este că Mântuitorul Hristos și-a dat dat seama că Nicodim nu a pătruns în sensul cuvintelor Sale și a continuat: „Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți de sus. Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu orice e născut din Duhul. A răspuns Nicodim și I-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus i-a răspuns și i-a zis: Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști acestea? Adevărat, adevărat îți zic ție, că noi ceea ce știm vorbim și ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiți. Dacă v-am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede de vă vom spune cele cerești?” (Ioan, 3, 6-12) Oare de ce îi spune Mântuitorul aceste cuvinte? Pentru că Mântuitorul vrea să îl încredințeze că-i vorbește ca unul care știe ce-i spune, că nu este un oarecine care improvizează niște răspunsuri la întâmplare, ci că are calitatea de a-i raspunde. Este venit de Sus. Ceea ce spune de acolo știe ca Unul care „a văzut” ceea ce afirma. A văzut pe Dumnezeu. De la El știe ce știe. Într-un fel, am putea zice folosind cuvintele noastre de azi: Mântuitorul se legitimează în fața lui Nicodim. Ca și când i-ar arăta o carte de identitate. Uite cine sunt! Sunt Unul dintre aceia care au văzut ceea ce spune. De aceea continuă cu textul despre care am vorbit: „Nimeni nu s-a suit în cer decât numai Cel ce s-a pogorât din cer”, precizând: „Fiul Omului care este în cer!” O mărturisire extraordinară. Încărcată pe măsura capacității de judecată logică a interlocutorului. Cine ar putea să vorbească despre lucruri din cer, cu autoritate, decât Cel ce S-a pogorât din cer? Și nimeni altul nu s-a pogorât din cer. Astfel, Hristos i-a dezvăluit Întruparea Sa. Și și-a motivat intențiile care, uneori, au putut părea oamenilor Legii ca fiind în contradicție cu Legea. Însă El arată că are dreptul să procedeze la astfel de modificări. Nicodim trebuia să priceapă că stătea de vorbă cu o autoritate afară de care alta mai mare nu era. Cu Dumnezeu. Descoperirea era pentru Nicodim uluitoare. Nici nu a mai replicat. Doar a ascultat. De aceea Mântuitorul își legitima dreptul de a învăța chiar altfel decât Legea, deși nu desființa Legea. O completa cu înțelegeri noi, mai adevărate, mai cuprinzătoare.