Calea, Adevărul și Viața / Întâlnirea demonului cu Hristos

Duminica a cincea după Pogorârea Sfântului Duh ne reamintește de întâlnirea Mântuitorului  Hristos cu omul demonizat din ținutul Gherghesenilor, o întâlnire care, de fapt, a fost între Fiul lui Dumnezeu și demonul care pusese stăpânire pe acel om.

          Toate păreau să decurgă în favoarea demonului până când Mântuitorul Hristos, cu puterea Sa dumnezeiască, i-a poruncit: ,,Ieși duh necurat din omul acesta”. Reacția  demonului a fost acel țipăt: ,,Ce  ai cu mine…?”, intrând astfel în conversație cu Hristos în mod deschis duhul rău din omul ce se afla în fața lui Hristos.

          Duhului i se părea că are un domeniu al său în care nimeni nu se putea amesteca. După darul vieții, Dumnezeu ne-a dat și darul libertății, iar acest duh rău avea și el libertatea lui de acțiune, așa cum o avuseseră toți îngerii care, urmând lui Lucifer, căzuseră din starea de îngeri luminoși. Rămăsese cu libertatea. Însă, libertate avea și omul, iar demonul i-o anulase. Îl poseda. Adică, îl stăpânea, îi interzicea libertatea personală. Omul nu se putea manifesta pe el însuși. Demonul putea, iar acum își reclama drepturile în numele libertății. Dar Hristos nu a fost de acord cu el. ,,Avea cu el” (ce ai cu mine?), faptul că exercitându-și libertatea lui, demonul i-o anula pe a omului. Hristos se amesteca în libertatea demonului, pentru a restabili capacitatea omului posedat de a-și folosi propriile lui însușiri, propria sa libertate.

          Tot  el, care l-a intrebat ,,ce are cu el”, a mai spus: ,,Ai venit aici înainte de vreme  ne muncești?” Acest ,,înainte de vreme” nu este întâmplător. Ne aflăm prin aceste trei cuvinte în plină  doctrină teologică despre Judecata de Apoi. Atunci vor fi judecați, în final, și demonii. De aceea protesta acesta: de ce făcea judecata,,înainte de  vreme”? El știa că judecata va veni, dar cerea să se respecte rânduiala. Așa sunt toți care fac neorânduiala altora. Pentru ei cer rânduiala, însă sunt uituci când este vorba să o aplice și ei altora. Dar de data aceasta protestul demonului nu era îndreptățit. Era un fals pretext. Hristos nu-l  judeca acum definitiv pe demon. Probabil că și pentru a-l dezminți în această pretenție, îi va permite mai apoi să intre în turma de porci.

          Demonul era atât de pus pe ceartă, pentru a-și apăra felul său de a-și înțelege drepturile, încât a mers până  la a  apela la principiul fundamental al libertății pe care Dumnezeu a dat-o tuturor creaturilor Sale, spirituale și materiale, îngerilor și oamenilor. Aceasta  înseamna acel: ,,Te jur pe Dumnezeu să nu mă muncești”, adică să nu mă nedreptățești.

          Deci, apela la Dumnezeu. Parcă s-ar potrivi aceasta cu situații cunoscute și de noi. Câți nu vin cu Biblia în mână și cu Dumnezeu pe buze, să ne întoarcă de la credința adevarată, cea dreaptă, și să ne atragă spre alte confesiuni sau religii. În aparență argumentele lor sunt duhovnicești, biblice, că doar apelează la texte scripturistice  și își iau și ei martor pe Dumnezeu! Iată  însă o situație similară, pe care  Hristos nu a luat-o în seamă, ci a condamnat-o. Diavolul lua numele Domnului în deșert, cum spunea tot de bine Sfânta Scriptură. Tot așa fac și cei care, cu Scriptura răstălmăcită și invocând numele lui Dumnezeu, vor să ne dezbine.

          Textul acestei pericope evanghelice este mult mai bogat decât ni se pare la prima vedere. Ce mai putem observa? Că duhul rău ascuns în omul din fața Mântuitorului Îl cunoștea și Îl mărturisea pe Iisus Hristos, zicându-I: ,,Fiul lui Dumnezeu Celui Prea Înalt”. Nici Apostolii nu spuneau acest lucru decât din când în când, constrânși de minuni care îi obligau la concluzia că Hristos nu este un simplu om ca toți ceilalți. Mai pe urmă uitau din nou, și Îl coborau la treapta de Învățător, prooroc. Numai după Inviere vor fi siguri și vor rămâne cu convingerea și credința definitivă în dumnezeirea Lui. Iată însă că  demonul acesta  L-a mărturisit dintr-o dată.

          A fost de ajuns ca demonul să fie lăsat în pace? Nu. Și tot demon a rămas. Nu s-a pocăit, ca să fie iertat. Așadar  simpla recunoaștere a lui Hristos ca Dumnezeu, nu este suficientă pentru mântuire.