Calea, Adevărul șă Viața / Sfântul Ierarh Nicolae și Moș Crăciun

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinismului. El ocupă un loc privilegiat în spiritualitatea ortodoxă răsăriteană, unde milostenia, mărturisirea credinței și buna-păstorire se împletesc armonios într-un model episcopal demn de urmat. În contrast, imaginarul occidental modern — mai ales în cultura globalizată — l-a transformat pe sfânt într-un personaj folcloric, Moș Crăciun, rupt în mare măsură de conținutul teologic și ascetic originar. Această suprapunere produce astăzi confuzii și  deformări ale sensului duhovnicesc al tradiției creștine.

            Sfântul Nicolae s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea în Patara Lichiei, într-o familie creștină evlavioasă. Tradiția ni-l prezintă ca pe un copil ales și crescut în frică de Dumnezeu, încă din primii ani manifestând o înclinare naturală spre smerenie și milostenie, virtuți cultivate în atmosfera duhovnicească a Bisericii primare.

Tradițiile hagiografice menționează educația sa teologică timpurie, precum și adoptarea unui mod de viață ascetic, marcat de post, rugăciune și participare intensă la viața liturgică a comunității creștine. Tânărul Nicolae a fost hirotonit preot la o vârstă relativ tânără, slujind cu râvnă și pricepere pastorală. 

Ca episcop, Sfântul Nicolae s-a remarcat printr-o milostenie extraordinară, dar și prin fermitate dogmatică. În hagiografie este consemnat gestul său de a salva o familie săracă, oferind în taină pungi de galbeni pentru ca cele trei fiice să nu cadă în desfrâu. Totodată, tradiția pomenește salvarea unor nevinovați de la moarte, arătând preocuparea sfântului pentru dreptate și demnitatea umană. 

Participarea sa la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) reprezintă un alt moment definitoriu al vieții sale. Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae a fost unul dintre cei mai fermi apărători ai învățăturii despre dumnezeirea lui Hristos împotriva lui Arie, devenind astfel un simbol al ortodoxiei hristologice.

În Răsărit, Sfântul Nicolae este privit ca protector al marinarilor, al celor nedreptățiți, al copiilor, al săracilor și al celor aflați în pericol de moarte. Această asociere cu protecția și cu dăruirea a contribuit la dezvoltarea tradiției darurilor de la începutul lunii decembrie, tradiție care va constitui mai târziu unul dintre elementele de trecere spre imaginea lui „Moș Crăciun”.

Sfântul Ierarh Nicolae este în Tradiția Bisericii icoana milosteniei lui Dumnezeu revărsate asupra celor nevoiași. Viața și minunile sale arată că Dumnezeu, „bogat fiind” (Efeseni 2, 4), lucrează prin oamenii curați ai Lui pentru a ridica, vindeca și reașeza demnitatea celor aflați în suferință. De aceea, sărbătoarea sa, aflată în plin Post al Nașterii Domnului, devine o pedagogie duhovnicească: așa cum Hristos Se face sărac pentru a ne îmbogăți cu harul Său, tot astfel Sfântul Nicolae se face vas al acestei sărăciri dumnezeiești, împărtășind darurile iubirii lui Dumnezeu celor lipsiți.

Transformarea Sfântului Nicolae în „Santa Claus” este rezultatul unei evoluții culturale occidentale complexe. În Olanda medievală s-a format tradiția lui „Sinterklaas”, o reprezentare folclorică a sfântului, însoțită de legende populare și influențe locale. Coloniștii olandezi au adus această tradiție în America de Nord, unde, în secolul al XIX-lea, imaginea lui a fost remodelată prin literatura populară. Poemul lui Clement C. Moore, A Visit from St. Nicholas (1823), introduce elemente care nu au nicio legătură cu tradiția creștină: săniuța zburătoare, renii, coborârea pe horn etc.

Secolul XX duce această transformare la apogeu. Industria publicitară fixează iconografic imaginea bătrânului îmbrăcat în roșu, jovial și rotunjor, care nu mai are nicio legătură cu sfințenia episcopului din Mira Lichiei. În acest moment, „Santa Claus” devine un personaj secularizat și consumist, reprezentând nu dăruirea creștină, ci generozitatea festivă, centrată pe consum, jucării și altele.

Teologia ortodoxă distinge clar între Sfântul Nicolae și Moș Crăciun. În timp ce sfântul este un episcop, mărturisitor și făcător de minuni, Moș Crăciun este un personaj mitic fără fundament creștin. În iconografie, Sfântul Nicolae este reprezentat canonic, purtând veșminte episcopale, binecuvântând și ținând Evanghelia, semne ale slujirii liturgice și ale propovăduirii adevărului hristologic. În schimb, Moș Crăciun este o figură mundană, lipsită de orice referire la Dumnezeu sau la Biserică.

Există, desigur, anumite asemănări superficiale între Sfântul Nicolae și Moș Crăciun — ambele figuri sunt asociate cu dăruirea și cu luna decembrie, dar aceste asemănări nu afectează diferențele fundamentale: Sfântul Ierarh Nicolae: episcop al Bisericii, făcător de minuni, mărturisitor, model de smerenie și milostenie în ascuns; Moș Crăciun: personaj mitic, secular, produs al culturii consumului, fără dimensiune sacramentală sau moral-ascetică.

Teologic și duhovnicește vorbind, nu poate exista identitate între cele două figuri. Asemănarea este o proiecție recentă, exterioară și împotriva Bisericii, care reflectă procesul de desacralizare al modernității.