• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 15 Septembrie 2025

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 15 Septembrie , 2025

Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CXXXV)

·        14 septembrie 1899. Mitropolitul Victor Mihalyi de Apșa inițiază, într-o adunare specială a episcopilor greco-catolici, un protest „contra proiectului de contopire al autonomiștilor catolici”. În anul următor, mitropolitul Victor va convoca un conciliu provincial (al III-lea) în care s-au aprobat importante hotărâri privitoare la autonomia bisericească și cultul divin.

·        9 octombrie 1899. În Arhiva personală a lui Victor Mihalyi de Apșa s-a păstrat ilustrata nr. 28 din albumul de schițe cu monumente funerare al lui Leopold Eisenhtädter, la care, pe verso, este o însemnare autografă că mitropolitul optează pentru nr. 75 sau 95 ca model pentru mormântul lui Timotei Cipariu.

·        28 octombrie 1899. Ioan Mihalyi de Apșa tipărește o Invitare la abonament la publicațiunea Diplome maramureșene din secolele XIV și XV. „Colecțiunea va cuprinde 350 diplome, din care 306 până azi n-au fost publicate, alte 44 au ieșit în diferite colecțiuni, cu greu accesibile”… „Diplomele se vor publica în două edițiuni, una cu extrasul și adnotațiuni în limba română, alta în limba ungurească”. Până la terminarea tipăriturii s-au făcut 218 abonamente de către diferite instituții: Academia Română, B.P. Hasdeu, Vincențiu Babeș, V.A. Urechia, I. Kalinderu, Gr. Tocilescu, Victor Mihalyi de Apșa ș.a.

·        1900. În volumul II din Enciclopedia României a lui Corneliu Diaconovici, la paginile 102-103 este reflectată personalitatea episcopului unit de Oradea, Ignatie Darabant, născut în octombrie 1738, în satul Vicea (după alte surse Mineu), în raza comunei/orașului Ulmeni, azi în Maramureș. Autorul referirilor este Augustin Bunea. Menționăm în plus că, în martie 1791, episcopul I. Darabant a făcut parte din grupul celor care au redactat Supplex Libellus Valachorum, alături de Samuil Micu, Ioan Molnar-Piuariu, Iosif Meheși, Petru Maior, Ioan Para, Gheorghe Șincai ș.a. David Prodan, analizând această mișcare memorandistă, apreciază că Ignatie Darabant era „printre cei mai zeloși”, căci Oradea era „mai prielnică acum decât Blajul episcopului (Ioan) Bob”. Se stinge din viață la 31 octombrie 1805.

·        1900. La Tipografia lui Mayer și Berger din Sziget se imprimă voluminoasa și valoroasa lucrare Diplome maramureșene din sec. XIV și XV. Adunate și comentate prin Ioan Mihalyi de Apșa, doctor în drepturi, procurator al Comitatului Maramureș, (676 p. + XI p.).

·        1900. Biserica de lemn din Ieud Deal, având hramul „Nașterea Maicii Domnului”, datează din secolul XIV, fiind considerată cea mai veche biserică de lemn din România. Ioan Mihalyi de Apșa a remarcat-o în anul 1900 și a considerat-o cea mai frumoasă biserică din Maramureș.

·        Februarie 1900. La o nuntă a fratelui, Romul Russu, notar în Tohanul Vechi, lângă Brașov, Aurelia Russu, absolventă a Institutului Recunoștinței din Blaj (Școala pedagogică de fete) îl cunoaște pe poetul Octavian Goga, cu care va purta corespondență timp de trei ani, până în februarie 1903. Din 1904 Aurelia Russu devine învățătoare în satul Negreia, comuna Șișești, unde a fost adusă de către Atanasie Demian, proprietar de pământuri la Negreia, memorandist, colaborator și prieten cu dr. Vasile Lucaciu. În toamna anului 1914 Aurelia Russu se transferă în satul Bontăieni, comuna Șișești, unde va domicilia și profesa până în 1938, când se pensionează. Aurelia Russu, așa cum au demonstrat multe investigații literare, a constituit pentru Goga prototipul Dăscăliței, capodoperă a creației acestui mare poet ardelean. Povestea aceasta a fost și este cunoscută în zonă, având mulți martori printre săteni, elevi, cercetători etc. În aprilie 1975 „Domnișoara” Aurelia Russu, „Dăscălița” lui Octavian Goga, a trecut în veșnicie. Poezia și melodia au constituit fundalul sonor al întregii ceremonii funerare. A fost un moment cultural solemn, fiind recitite versuri din scrisorile trimise de Goga acestei dăscălițe minunate dintr-un sat românesc autentic.

·        Februarie 1900. Cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de episcopat, mitropolitul Victor Mihalyi de Apșa primește din partea Maramureșului un covor tip persan în care era reprezentată o cetate cu ziduri înalte, înconjurată de 3 râuri și deasupra un vultur cu aripile întinse. Covorul a fost confecționat de 12 țărănci din Sarasău, sub coordonarea domnișoarei Sofia Mihalyi, și după desenul lui Victor Smigelschi, iar menirea lui era să fie întrebuințat la ceremonia sfințirii întru episcop în catedrala din Blaj.

·        19 februarie 1900. Prima scrisoare trimisă de Octavian Goga Aureliei Russu la Blaj. Alături de alte 33 „piese de corespondență”, documentele se află în colecția specială a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj.

·        15 martie 1900. La Tipografia Societății Franklin din Budapesta se imprimă teza de doctorat cu titlul Az avasvidéki nyelvjárás (Dialectul român din Țara Oașului), realizată de tânărul absolvent Eugen Pavel Barbul, cu origini nobile în Țara Chioarului. Este prima cercetare de acest fel și aceasta va sluji ca lucrare de referință pentru cercetători dialectologi de mai târziu. A mai realizat studii de istorie a literaturii române vechi și istoriografie românească (1912). A legat prietenii trainice cu Octavian Goga, Petru Groza, Alexandru Vaida-Voevod ș.a. Din 1920 va deveni primul director român al Bibliotecii Universității din Cluj.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.