• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 27 Februarie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Noiembrie , 2023

Au trecut 7 ani de când Arhiepiscopul Justinian ne așteaptă la Poarta Raiului

Au trecut 7 ani de când ÎPS Justinian, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului a plecat să ne aștepte la Poarta Raiului, unde, spunea că se va certa cu Dumnezeu să ne lase pe toți să intrăm. Deși mulți dintre noi ne amintim foarte des câte am învățat de la el, considerăm că acum este cel mai bun moment să vorbim despre felul în care ÎPS Justinian ne-a arătat cum putem să avem o viață frumoasă dacă trăim ca și creștini adevărați, după placul lui Dumnezeu.

 

În toate etapele importante din istorie au existat oameni care s-au dovedit a fi modele și repere pentru societate, iar acest lucru nu-i deloc întâmplător, ci în mod sigur voia lui Dumnezeu. Un astfel de reper pentru vremurile noastre a fost ÎPS Justinian, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, care prin exemplul personal și experiența lui de viață ne-a întărit și ne-a arătat că dacă ne trăim viața cu gândul la Dumnezeu, oricâte probleme ar apărea, în final ieșim învingători. Ca o completare a acestei idei, PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, omul care a fost cel mai apropiat de ÎPS Justinian, spune că ,,oamenii normali de azi sunt sfinții de mâine”. Dar cum am putea înțelege aceste lucruri dacă nu am avea exemple concrete? Din fericire avem la îndemână povestea de viață, adaptată vremurilor noastre, plus o multitudine de învățături care ne-au rămas de la Arhiepiscopul Justinian, toate menite să ne ajute să ducem o viață frumoasă spre urcușul duhovnicesc.

 

Când ÎPS Justinian ne vorbea despre moarte, îl întrerupeam și îl rugam să schimbe subiectul pentru că e ceva la care nimeni nu vrea să se gândescă, dar el răspundea ,,nu fiți copii, toată viața m-am pregătit să mă întâlnesc cu Mântuitorul Hristos!”. Iar acest lucru s-a întâmplat acum 7 ani, în 30 octombrie 2016, când ÎPS Justinian a plecat să ne aștepte pe toți la Poarta Raiului, după cum ne-a promis. Ne-am cutremurat când am realizat că data de 30 octombrie era o dată cu însemnătate aparte pentru ÎPS Justinian, o dată pe care o pomenea des, pentru că în 30 octombrie 1959, prin decretul dat de comuniști au  fost alungați toți călugării din Mănăstirea Rohia, iar ÎPS Justinian a rămas singur în fața Mănăstirii. Au trecut anii și tot în 30 octombrie, 2016, de această dată ÎPS Justinian a fost cel care a plecat, și noi am rămas singuri și triști uitându-ne spre cer. Însă, ÎPS Justinian a avut grijă să ne lase o zestre duhovnicească incredibilă, menită să ne întărească.

 

În primul rând, ÎPS Justinian ne-a învățat să ne rugăm. Și cu toate că spunea să ne rugăm fără reguli, insista să ne rugăm intens și din suflet, ca și cum rugăciunea noastră ar avea ,,o asemenea forță întât să o simtă Hristos în coastă”. Spunea că dacă nu reușim să ne concentrăm la rugăciune, să nu ne speriem, ci să ne ridicăm privirea spre icoana Maicii Domnului și atunci toate gândurile care ne tulbură se vor risipi. Și când explica ce înseamnă rugăciunea fără reguli, amintea despre o bătrânică din Maramureșul Istoric pe care a auzit-o preotul cum se ruga: ,,Măicuță Sfântă, doar nu te vei face de groază să nu mă ajuți!”. O rugăciune ca un strigăt de disperare, unii ar spune ,,la limita obrăzniciei”, dar plină de credință și îndrăzneală. Iar ca să înțelegem și mai bine, ne dădea un exemplu adaptat zilelor noastre: cei la care ne rugăm sunt chiar lângă noi în momentul rugăciunii, doar că este ca și cum ar fi între noi un geam termopan, de acela cu oglindă, prin care noi nu îi vedem, dar ei ne văd și ne aud. Și mai spunea că în momentul în care ne punem în genunchi, gestul nostru este cunoscut până și de către ultimul înger din cer. ÎPS Justinian spunea că niciun gând, nicio rugăciune nu se pierde, chiar dacă noi avem impresia uneori că nu suntem ascultați. Însă Universul este cea mai mare bibliotecă, pentru că acolo se păstrează toate gândurile noastre.

 

ÎPS Justinian ne învaţă cumpătarea şi echilibrul în toate. Şi, spune el, să nu băgăm în seamă lucruri „paranormale”. Pentru că acestea ne pot clinti de pe calea cea dreaptă a credinţei. Şi dă chiar un exemplu în acest sens: chiar dacă îţi curg lacrimi sau transpiri în timpul rugăciunii nu le băga în seamă, că acestea te pot face să te mândreşti, să te crezi mai bun decât ceilalţi, că eşti privilegiat. Pentru că acestea pot fi ispite. Chiar în vieţile sfinţilor sunt exemple cu îngeri care se rugau şi cântau cot la cot cu călugării, care în cele din urmă se dovedeau că erau ispite de la necuratul. ÎPS Justinian ne-a învățat că orice s-ar întâmpla să ne continuăm rugăciunea. Şi are şi pentru asta o pildă: un preot se plângea duhovnicului că nu înţelege nimic când citeşte Psaltirea, însă acesta l-a sfătuit să continue, pentru că dracii ştiu ce citeşte el şi se tem!

 

Chiar dacă mulți își doresc și sunt atrași de dorința  și de ideea de minuni, ÎPS Justinian ne-a explicat de nenumărate ori că trebuie să privim minunea ca și pe ceva firesc, să nu facem caz, să ne bucurăm de ea dar să realizăm că ea ni se întâmplă și nouă în zilele noastre, dar nu pentru vrednicia noastră ci din bunătatea lui Dumnezeu. Spunea că nu sunt coincidențe, ci sunt minuni și atunci când ne întâlnim ,,întâmplător” cu cineva la care ne-am gândit, când se eliberează un loc de parcare exact când noi nu avem unde să parcăm, sau multe alte exemple mărunte, dar care ne dau bucurie. Și toate astea pentru că Dumnezeu are grijă ca noi să ne bucurăm de viață, iar noi trebuie să fim conștienți și recunoscători pentru tot binele care ni se întâmplă. ÎPS Justinian a avut parte de multe momente în care Dumnezeu a arătat că i-a purtat de grijă, dar niciodată nu s-a trufit cu asta ci a subliniat că totul s-a întâmplat din mila lui Dumnezeu. Încăpățânarea sa de a nu părăsi Mănăstirea Rohia deși comuniștii au dat decret de alungare a tuturor călugărilor, îi putea aduce în orice moment condamnarea și chiar moartea. Dar prin răbdare, credință și rugăciune ÎPS Justinian a scăpat din mai multe încercări de arestare și condamnare. Da, răbdarea și credința că Dumnezeu va îndrepta lucrurile i-au dat putere cât era stareț la Rohia să rămână neclintit în decizia de a nu părăsi mănăstirea, pentru că era conștient că asta ar fi dus la pustiirea și distrugerea ei. Vorbea cu lacrimi în ochi despre perioadele când nu avea nimic să mănânce și când era nevoit să coboare în sat în speranța că o să-l cheme cineva în casă să-i dea ceva de mâncare pentru că el nu mai pusese nimic în gură de zile întregi. Sau despre faptul că a avut de Paști un singur cartof și un ou fiert. Sunt lucruri la care ne este greu să ne gândim, dar pe care ÎPS Justinian le-a îndurat fără să dea vreun pas înapoi.

 

Arhiepiscopul Justinian considera că prima îndatorire a unui creștin este să fie deștept. A citit enorm și pe lângă asta harul lui Dumnezeu l-a ajutat să fie un orator desăvârșit, care reușea să ajungă la sufletele oamenilor, indiferent dacă erau țărani simpli sau intelectuali de calibru. Toată lumea găsea în ÎPS Justinian omul care dădea echilibru, duhovnicul echilibrat și realist, dar și un confident de încredere. În felul acesta, starețul de la Rohia a devenit tot mai cunoscut și respectat, cu toate că era în plin regim comunist.

 

Deși prin întreaga lui activitate a dus o adevărată luptă de apărare a ortodoxiei și a credinței, într-un regim ateu și materialist, a avut înțelepciunea să nu provoace și să nu aibă atitudinea de răzvrătit al regimului. Iar pentru că oamenii îl respectau și îi ascultau sfaturile, în timp, autoritățile comuniste au început să-l ,,tolereze” pe starețul de la Rohia, tocmai pentru că avea ascendent asupra celor din popor. În mod sigur, la asta s-a ajuns și datorită felului său de a gândi, realist și echilibrat. De exemplu, ÎPS Justinian le-a explicat oamenilor, deși aceștia se împotriveau inițial, că este bine pentru viitor să accepte lărgirea drumului din sate, pentru că pe viitor vor fi mașini, și va fi accesul mult mai ușor, chiar dacă pentru unii, acest lucru însemna să-și piardă un metru de teren sau să-și mute o anexă. La fel, când a apărut radioul în satele Maramureșului, starețul de la Rohia n-a simțit în asta un pericol, și i-a liniștit pe oamenii cu gândire conservatoare. Iar când a venit colectivizarea, deși știa că este un demers nociv pentru populație, nu i-a instigat pentru că știa că regimul comunist își va duce la îndeplinire planul, chiar dacă cei care se împotriveau deveneau victime.

 

În 1973 ajunge episcop vicar la Cluj, alături de ÎPS Teofil, și până la Revoluție reușește să-și continue misiunea de apărare a ortodoxiei pe 3 județe: Cluj, Bistrița și Maramureș. La Cluj se ocupă personal de pregătirea duhovnicească a tinerilor din Seminarul Teologic. După 1990 se reînființează Episcopia Maramureșului și Sătmarului iar ÎPS Justinian își asumă misiunea de rectitorire a ei ,,de la firul ierbii”.  La vârsta de 73 de ani, în 1994, îl aduce ca episcop vicar pe ucenicul său PS Iustin, starețul de la Rohia, alături de care a reușit să aducă Episcopia  noastră la frumusețea și măreția de astăzi. Pe măsură ce i-au slăbit puterile fizice, PS Iustin i-a luat de pe umeri îndatoririle administrative, și i-a asigurat o bătrânețe liniștită și tihnită. În felul acesta ÎPS Justinian a avut posibilitatea să se concentreze pe latura duhovnicească și culturală, făcând ceea ce-i plăcea cel mai mult: să se întâlnească cu oamenii și să le dea putere și încredere că prin credință pot să depășească orice obstacol. Experiența de viață și harul lui Dumnezeu i-au adus la bătrânețe renumele unuia dintre cei mai mari și respectați duhovnici ai României. Dar el a rămas la fel de smerit cum a fost o viață întreagă. Nu a bravat niciodată cu ceea ce știa și nu a făcut pe nimeni să se simtă în inferioritate. Vorbea cu aceeași responsabilitate și cu oamenii simpli cum o făcea și cu academicieni sau oameni de cultură.

 

Îi iubea pe oameni din tot sufletul și spunea adesea că ,,mă uit la toți ca la îngeri”. Asta cu toate că de-a lungul timpului a văzut și a cunoscut toate laturile negative ale oamenilor. Însă amintindu-și mereu că omul este creația lui Dumnezeu, niciodată nu a lăsat să primeze sentimentul de dezamăgire, sau să fie scârbit de faptele oamenilor. Ba mai mult, îi privea cu milă și spunea că ,,sunt bolnav de milă pentru oameni”. IPS Justinian avea darul de a-i întări pe toți, creditându-ne cu bunătate. Îi ,,dezarma” pe toți când spunea ,,pentru mine ești ca un sfânt”, asta în condițiile în care fiecare dintre noi știm cât greșim și cât de greu ne este să ne ducem viața ca niște creștini adevărați. Tocmai de aceea, după întâlnirile cu ÎPS Justinian mulți oameni deveneau parcă mai buni, la fel ca și copiii lăudați de părinți care nu vor să-i dezamăgească prin faptele lor.

 

Arhiepiscopul Justinian spunea şi că unele lucruri frumoase trebuie să rămână la stadiul de poveşti. Pentru că în felul acesta le apreciem mai mult şi le extindem valoarea. Şi are şi pentru asta un exemplu. Exemplul lui Iosif Mărturisitorul, singurul sfânt al Maramureşului canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

 

Bineînţeles că în momentul întocmirii dosarului pentru canonizare (propunerea a venit din partea ÎPS Justinian), au ieşit la iveală indicii unde ar putea fi îngropat Sf. Iosif Mărturisitorul. Însă ÎPS Justinian spunea că este mai bine să nu se facă săpături în acest sens, nu din cauza unei dezamăgiri în cazul unui eşec, ci pentru că în felul acesta apreciem mai mult cimitirele Maramureşului, care sunt pline de oameni sfinţi, care au trăit respectând cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că negăsindu-se moaştele lui Iosif Mărturisitorul, ne putem imagina că acesta ar putea fi oriunde în Maramureş, iar pentru asta călcăm cu sfială pe aceste locuri binecuvântate.

 

Ne-a învățat mereu să vedem partea pozitivă a lucrurilor și să nu deznădăjduim. Să avem răbdare și să privim problemele cu luciditate și cumpătare: ,,dacă privești un mușuroi de furnici de la nivelul lui, ți se pare ca Everestul, dar dată te ridici un pic, o să realizezi că-i doar un mușuroi de furnici”. Spunea că suferința este efectul păcatului dar susținea cu tărie că Dumnezeu ne vrea pe toți fericiți și că numai cine nu dorește nu se mântuiește, pentru că Dumnezeu nu te forțează să intri în Rai, dar din iubirea lui pentru oameni ne vrea pe toți lângă El. De asemenea, ÎPS Justinian considera că smerenia este cel dintâi semn al perfecțiunii, iar atunci când te simți mic și neputincios înseamnă că ești pe calea cea bună. Iar ca să nu dăm greș în drumul nostru spre mântuire, ne recomanda să ne ghidăm viața după Evanghelie, pentru că acolo găsim toate exemplele de care avem nevoie.

 

Ar mai fi foarte multe de spus despre ÎPS Justinian dar în final subliniem doar faptul că el ne-a învățat că fericirea este o datorie creștină și că în ciuda vremurilor pe care le trăim, dacă suntem atenți conștientizăm că avem foarte multe motive să fim fericiți începând cu faptul că ne trezim dimineața și vedem lumina zilei, că suntem sănătoși, că ne avem aproape familia și multe alte asemenea motive de fericire. La toate acestea am mai putea adăuga că trebuie să fim fericiți și recunoscători și pentru că Dumnezeu a rânduit să se nască în Maramureș Justinian Chira, Arhiepiscopul care ne-a ocrotit și ne ocrotește în continuare cu rugăciunile lui.

 

 

  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.