• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Mai 2026

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 25 Mai , 2026

Artistul fotograf băimărean, Tudorel Ilie, expune la Palatul Cotroceni

 

Recent, lucrările artistului fotograf băimărean Tudorel Ilie au fost prezentate în cadrul manifestării de artă fotografică „România – destinație europeană cultural-religioasă de referință”, organizată ca parte a proiectului Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni. Sunt fotografii despre monumentele religioase incluse pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din România. Proiectul a fost inițiat de Administrația Prezidențială a României, la începutul lunii mai.

Tudorel ILIE este un artist fotograf din Baia Mare, judeţul Maramureș, România, născut în 9 octombrie 1961 la Ardud, județul Satu Mare, România. Este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (rang Art A.A.F.R.), al Asociaţiei Internaţionale de Artă Fotografică „Euro Foto Art” (A.I.E.F.A.) din 2015. Este preşedinte al Clubului Foto-Video din cadrul ONG Asociaţia „Millennium”din Baia Mare.

 

 Artistul a fost prezent în 206 expoziţii de artă fotografică, din care 95 de expoziţii personale şi 111 expoziţii de grup în muzee şi centre culturale din România, Belgia, China, Japonia, Polonia, Slovacia, Spania, Ungaria şi Ucraina. Nu mai menționăm aici numeroasele expoziții online în care este prezent.

 

 Această activitate expozițională a fost amplu reflectată în numeroase publicaţii scrise din ţară, din străinătate, dar şi în presa online. Fotografiile sale au fost publicate în albume de artă fotografică, reviste de turism internaţionale, albume şi ghiduri turistice, precum şi în numeroase cărţi sau publicaţii ştiinţifice.

 

  Artistului i-au fost decernate premiile, medaliile și distincțiile :    

- În anul 2025, i s-a acordat Medalia de Aur „Carol Popp de  Szathmary ” de către Asociația Internațională de Artă Fotografică   „Euro Foto Art” ;

- În anul 2025, i s-a acordat Trofeul „EuroFotoArt”-2025 de către    Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art” ;

- În anul 2024, i s-a acordat Trofeul „EuroFotoArt”-2024 de către  Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art” ;

- În anul 2024, i s-a acordat placheta „Carol Popp de Szathmary ” de   către Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art” ;

-         În anul 2022, i s-a acordat „Diploma de Excelenţă” pentru contribuția remarcabilă la susținerea valorilor și obiectivelor UNESCO  din România - acordată de Comisia Națională a României pentru  UNESCO, București ;

- În anul 2022, i s-a acordat placheta „Carol Popp de Szathmary ” de  către Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art” ;

- În anul 2019, i s-a acordat titlul de „Ambasador al turismului   maramureşean” pentru merite deosebite în promovarea turismului  şi culturii tradiţionale de către Consiliul Județean Maramureș;

- În anul 2019, i s-a acordat „Premiul de Excelenţă” de către Asociația Internațională de Artă Fotografică „Euro Foto Art”;

- În anul 2015, i s-a acordat „ Premiul de Excelenţă” de către revista de cultură „Gazeta de Maramureș”.

 

 

 

A participat la multe concursuri de fotografie şi a primit :

- Premiul I la concursul naţional de artă fotografică „ Ipostaze Etnografice”- 2019, Galați;

- Premiul Special al Etnologului -2024 și 2025 la concursul naţional de artă fotografică „Fotografia-Document Etnografic”- 2024 și 2025 , Cluj-Napoca.

A desfășurat mai multe proiecte culturale sub patronajul său, în parteneriat cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi Institutul Cultural Român din Bucureşti.                                                                     

„Mulțumesc organizatorilor și colaboratorilor de la Comisia Națională a României pentru UNESCO. Fotografiile sunt expuse în «Galeria Basarabilor» din Complexul Palatului Cotroceni”, a spus Tudorel Ilie.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.